Esti aici
Femeia.ro > Featured Homepage > Știute și neștiute cu plante cunoscute

Știute și neștiute cu plante cunoscute

Plante medicinale, folosite de sute și mii de ani, pe la noi sau aiurea, pentru că sunt sănătoase, frumoase și, de multe ori, gustoase.

Când spun sănătoase, nu mă gândesc neapărat la faptul că mâncându-le, de pildă, îți menții corpul și mintea în formă. Ci la acela că, sub formă de ceai, tinctură, pulbere sau ce-o mai fi, plantele astea sunt în stare să vindece boli. Care mai ușoare, care mai complicate. Și să prevină boli, ceea ce pare și mai interesant. Este adevărat, generații și generații s-au tratat cu infuzie de mentă sau de sunătoare, cu cataplasme de mușețel sau cremă de gălbenele. Dar plantele astea știute de când lumea ne dezvăluie mereu virtuți noi.

Menta ia durerea cu mâna

Este îndeobște cunoscută pentru efectele ei binefăcătoare în bolile aparatului digestiv sub formă de infuzie sau sub formă de ulei eteric în bolile aparatului respirator. Infuzia este foarte bună pentru calmarea crampelor intestinale, indigestii sau împotriva arsurilor la stomac. Este de asemenea un excelent detoxifiant. Datorită proprietăţilor tonice, energizante şi antispastice, menta reglează funcţiile inimii şi intervine în afecţiunile digestive şi respiratorii, fiind recomandată cu căldură copiilor, bătrânilor și bolnavilor în convalescenţă. Este cel mai eficient medicament natural împotriva tulburărilor digestive (vomă, diaree, meteorism sau mişcări intense ale intestinelor, crampe) şi în răceli, sinuzite, gripă, astm.

Ce nu știai: infuzia (se prepară clasic, din 2 linguriţe cu frunze uscate şi mărunţite la 250 ml de apă clocotită) poate fi folosită și în tratarea:

  • durerilor de cap, sub formă de comprese cu infuzie;
  • contuziilor, sub formă de comprese reci cu infuzie de mentă; se schimbă la 2-3 ore;
  • psoriazisului, prin băi de 20-30 de minute cu infuzie de mentă;
  • toxiinfecțiilor alimentare: un litru de infuzie, băută zilnic;
  • sânilor angorjați, sub formă de comprese cu infuzie.

Dioscoride, poate primul farmacolog al lumii, considera că menta este afrodiziacă, motiv pentru care recomanda călduros să fie interzisă soldaților în campanii militare.

Lichior de mentă

Minunat la gust şi sănătos când îl bei cu măsură. Un păhărel înainte de masă face însă minuni în tulburările nervoase şi  împotriva tahicardiei. Un păhărel după masă ajută în tratarea indigestiilor şi colicilor intestinale.

Reţetă rapidă: laşi la macerat (14 zile) într-un litru de alcool alimentar 200 g de frunze proaspete sau 50 g de frunze uscate de mentă. La sfârşitul perioadei, strecori şi amesteci cu un sirop de zahăr  preparat din 600 g de zahăr la 500 ml de apă.

Muşeţelul este antidepresiv

Grecii și romanii îl foloseau în bolile aparatului digestiv, iar pe la noi, există o legendă despre un băiețel, Mușat, care de dragul sănătății mamei sale s-a lăsat transformat în floare tămăduitoare.

Floarea de mușețel conține un ulei eteric de culoare albastră, bogat în substanțe binefăcătoare, flavonoide, mucilagii, taninuri, acizi organici, vitamine (B1, C) și săruri minerale (potasiu, fosfor, siliciu, fier, magneziu, calciu, zinc). De aici și multiplele proprietăți terapeutice: digestiv, colagog, antispastic gastric şi intestinal, calmant al sistemului nervos central, diuretic, sudorific, antiinflamator la nivelul mucoaselor (datorită chamazulenei), anestezic, dezinfectant, cicatrizant. Infuzia, de pildă, are efect în colicile abdominale cu gaze, stimulează digestia, calmează crampele stomacale, are, de asemenea, efect  bun în gastrite, diaree, enterocolite, boli de ficat, răceală, tuse, gripă (scade febra), cistite, tulburări menstruale, dureri de cap. Se beau 2-3 căni cu infuzie (preparată clasic) pe zi.

Ce nu știai: studii recente efectuate la Școala de Medicină din Pennsylvania (SUA) demonstrează că extractul de mușețel este un excelent tratament împotriva anxietății și a depresiilor medii. Pentru a avea efect, se recomandă un tratament de cel puțin trei luni.

Atenție, infuzia de mușețel nu este recomandată gravidelor fiindcă poate provoca contracții, și, contrar obișnuințelor, nu este recomandată în curățarea ochilor.

Gălbenelele se opun HIV

Într-o vreme folosite ca plante decorative, gălbenelelor li s-a redat locul pe care-l meritau din punct de vedere terapeutic, ocupând unul dintre primele locuri pe podiumul plantelor medicinale. Conțin principii amare, ceea ce face ca infuzia să ajute la stimularea secreției biliare, au reale proprietăţi cicatrizante şi calmante, de unde și efectul extraordinar în tratarea arsurilor, degerăturilor, rănilor purulente, furunculelor, acneei purulente, leziunilor ulceroase ale sânilor, bolilor tegumentare, micozelor, aplicându-se în strat subțire de 2-3 ori pe zi.

Ce nu știai: studii recente făcute în America de Sud evidențează faptul că gălbenelele conțin anumite substanțe capabile să inhibe reproducerea virală în HIV și reușesc să restabilească funcțiile sistemului imunitar. Nu renunța însă la tratamentul prescris de medic!

O cură de 20 de zile cu infuzie de gălbenele este recomandată la începutul primăverii, pentru întărirea sistemului imunitar.

 

Citește și:

Articol preluat din ediția de aprilie 2017 a revistei Femeia.
Autor: Irina Tudor Dumitrescu
Foto: pixabay.com


Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus