Esti aici
Femeia.ro > Sănătate > Multe femei le ignoră. Cele 5 simptome ascunse ale afecțiunilor tiroidiene

Multe femei le ignoră. Cele 5 simptome ascunse ale afecțiunilor tiroidiene

Se întâmplă adesea ca dereglările tiroidei să fie greșit diagnosticate chiar și de către medici, din cauza simptomelor ușoare sau care pot fi considerate o afecțiune de sine stătătoare. Statisticile arată că una din opt femei suferă de o dereglare a tiroidei și că incidența bolilor tiroidiene este de 10 ori mai mare la femei decât la bărbați. Este esențial, așadar, să mergi periodic la controale de specialitate.

Hormonii tiroidieni sunt folosiți în cadrul tuturor proceselor care se derulează în organismul nostru, motiv pentru care chiar și o dereglare mică își pune amprenta în mod decisiv asupra felului în care te simți. Mai mult decât atât, afecțiunile tiroidiene au adesea simptome multiple din arii vaste, fapt ce le face greu de detectat. Iată care sunt simptomele care ar putea ascunde dereglări ale glandei tiroide:

Oboseala – simptom al hipotiroidiei

Este foarte ușor să ignori acest simptom din cauză că poți găsi foarte ușor explicații pentru această stare. Numărul prea mic de ore de somn, salteaua veche, stresul de la serviciu sunt doar câteva dintre explicațiile plauzibile pentru oboseală, însă ea ascunde și numeroase afecțiuni, inclusiv cele ale tiroidei. Dacă îți lipsește energia și simți că ești extenuată chiar și după o perioadă în care ai avut parte de suficientă odihnă, s-ar putea ca glanda ta tiroidă să producă prea puțini hormoni, afecțiune ce poartă denumirea de hipotiroidie.

Tot o problemă cu această glandă indică și insomnia. Dacă nu poți dormi indiferent de cât de obosită ești, dacă ai un somn agitat și cu greu reușești să te liniștești atunci când vine ora de culcare, un consult medical te-ar putea ajuta în acest sens.

Tristețe, depresie – semne că tiroida produce prea puțini hormoni

Depresia este o afecțiune în sine, dar care poate fi cauzată la rândul ei de alți factori. Unul dintre ei este o cantitate prea mică de hormoni tiroidieni în organism. Un nivel scăzut de hormoni tiroidieni duce la scăderea nivelului de serotonină din creier. În cazul depresiei diagnosticate de medic, pacientului i se prescriu adesea remedii pentru creșterea nivelului de serotonină, însă este necesar să investighezi ce provoacă asta, iar una dintre cauze ar putea fi o problemă a tiroidei.

Anxietate, stres – tiroida produce prea mulți hormoni

Cu toții suferim într-o oarecare măsură de stres și anxietate. Sunt recunoscute ca fiind bolile secolului, iar principalele remedii sunt deconectarea, relaxarea. Există însă și cauze clare ale lor, iar una dintre ele poartă numele de hipertiroidie. Glanda tiroidă produce prea mulți hormoni, iar pacientul se simte agitat și nu se poate relaxa.

Schimbările în apetit pot ascunde probleme cu tiroida

Dacă observi că ți-e foame mereu, ai în permanență poftă să ronțăi ceva sau, din contră, ți-ai pierdut pofta de mâncare și nici felul preferat nu te mai îmbie la masă, ai putea să suferi de o afecțiune endocrinologică. Ar trebui să mergi la un consult de specialitate și în cazul în care te-ai îngrășat inexplicabil, cât și în cazul în care pierzi din kilograme văzând cu ochii, fără ca asta să se datoreze vreunei diete.

Mai mult decât atât, fluctuațiile de greutate care apar din cauza dereglărilor de la nivelul tiroidei nu au ncio explicație și sunt independente de stilul de viață. Pacienții se plâng de obicei că mănâncă la fel ca înainte, merg la sala de sport, însă continuă să se îngrașe într-un ritm galopant.

Modificări ale aspectului pielii, părului și unghiilor

Ca și în cazul celorlalte simptome ale afecțiunilor tiroidei, și în acest caz vorbim despre unele ușor de trecut cu vederea. Când avem pielea uscată ignorăm acest aspect folosind o cremă hidratantă mai scumpă, iar când părul își pierde strălucirea dăm vina pe șampon și încercăm unul nou. În realitate, însă, modificările de la nivelul pielii, al părului și al unghiilor poate să ascundă mai multe afecțiuni hormonale.

Fă-ți o programare la medic dacă ai pielea foarte uscată și ternă, lipsită de elasticitate sau dacă îți cade părul. Mergi la doctor și în cazul în care firele de păr sunt foarte subțiri și se rup ușor, iar părul are un aspect uscat, deteriorat. Unghiile care se rup foarte ușor și se exfoliază ar putea fi și ele un semn al unei dereglări.

Acestea sunt cele mai ușoare simptome care ar trebui să-ți dea de gândit și să te determine să mergi la medicul endocrinolog. Deși poți găsi o mulțime de explicații pentru ele, uneori ascund și probleme serioase, iar tu trebuie să fii prevăzătoare.

Ai suferit vreodată de probleme cu tiroida? Ce simptome ai avut?

Sursa foto: Shutterstock

Comments

comments

Lasă un răspuns