Esti aici
Femeia.ro > Sănătate > Nutriție și diete > Niamicina sau vitamina B3, un ingredient prețios pentru sănătate

Niamicina sau vitamina B3, un ingredient prețios pentru sănătate

niamicina vitamina B3

Multe vitamine şi minerale au o acțiune excelentă asupra frumuseții tenului. Niamicina este unul dintre ingredientele care au atras atenţia specialiştilor în cosmetică.

Are un nume complicat, dar nu este decât o vitamină: B3. Este importantă pentru producerea energiei în organism, e solubilă în apă şi se absoarbe uşor în piele. Ca orice vitamină, este nutritivă, dar virtuțile ei nu se opresc aici. Ajută pielea în multe feluri, motiv pentru care o putem include în rutina noastră zilnică alegând produse care o conţin.

Calmează rapid pielea

Are efect antiinflamator forte şi din acest motiv este un bun tratament în caz de acnee, rozacee sau inflamaţii ocazionale. O cremă sau un ser cu niamicină sunt alegeri excelente dacă ai tenul sensibil. E bine să ai la îndemână un astfel de produs mai ales când încerci produse noi. O reacţie inflamatorie va fi imediat redusă aplicând crema ce conţine vitamina-minune. Din acest motiv, o regăsim în multe produse cosmetice dedicate îngrijirii bebeluşilor.

Păstrează tenul mat

Tenurile mixte sau grase pot profita şi ele de proprietăţile niamicinei. Pe lângă efectul antiinflamator, are efect astringent, micşorând porii şi limitând astfel cantitatea de sebum strânsă pe ten peste zi.

10 vitamine care te fac mai frumoasa

Le vine de hac radicalilor liberi

Este un ingredient cu un efect antioxidant puternic, diminuând acţiunea radicalilor liberi, cei care duc la îmbătrânirea precoce a tenului. Tot ea ajută la întărirea barierei cutanate şi sprijină alte ingrediente active să acționeze eficient.

Face echipă bună

Alături de extractele din plante, cafeină, uleiuri, ceramide şi peptide, niamicina ajută la hidratarea pielii, la menţinerea tonusului şi a aspectului sănătos, indiferent de tipul tenului. Face cuplu bun şi cu acidul salicilic în produse pentru acnee sau pentru tenul gras.

Porumbul conţine o cantitate mare de vitamina B3, dar ea nu este bine absorbită în organism din acest aliment!

Acţionează şi din interior

Infecţiile recurente ale pielii, iritații, problemele digestive sau lipsa poftei de mâncare sunt semne care anunţă o carenţă de vitamina B3. Ea susţine procesele din interiorul celulelor şi ajută la procesarea grăsimilor în organism. O dietă bogată în ciuperci, ton, somon, piept de pui sau curcan, sparanghel sau vânat oferă şi o cantitate optimă din această vitamină, care poate fi numită şi a frumuseţii.

Citeste si: 6 vitamine bune pentru ten

Articol apărut în revista Femeia de Azi/ text: Luminiţa Tăbăran/ sursa foto: pixabay.com

 

Comments

comments

Lasă un răspuns