Esti aici
Femeia.ro > Sanatate > Nutritie > Ferește-te de caloriile goale!

Ferește-te de caloriile goale!

Te-ai delectat cu multe bunătăţi şi tot ţi-e foame? Înseamnă că n-ai oferit organismului necesarul de nutrienți, ci porţii zdravene de calorii goale. Iar acest obicei nu aduce doar kilograme în plus, ci şi diverse dezechilibre.

Multe calorii nu înseamnă neapărat hrănitor. Tot ce ingerezi, mai puţin apa, furnizează organismului mai multe sau mai puţine calorii, adică energia pe care o dezvoltă în timpul digestiei. Important nu este numărul caloriilor (așa cum ne-am obişnuit să calculăm când ţinem o cură de slăbire), ci tipul acestora. Există, după părerea nutriţioniştilor, trei tipuri de asemenea furnizori de energie.

Calorii vii

Considerate de înaltă calitate, sunt caloriile pe care le primeşte organismul din alimentele naturale, neprelucrate, neîmbunătăţite. Pe lângă faptul că nu îngraşă, au două avantaje considerabile: previn îmbolnăvirile şi preîntâmpină îmbătrânirea prematură.

Calorii negative

Au fost denumite astfel întrucât nu au niciun aport energetic, însă acesta nu este singurul motiv pentru care sunt incluse în dietele de slăbit. Pentru digestie, organismul consumă o cantitate mai mare de energie decât cea furnizată de alimentele cu aşa-numite calorii negative, energia necesară metabolizării lor fiind obținută din ţesutul adipos. Aşadar, introducându-le în meniul zilnic, ai toate şansele să te debarasezi de kilogramele de prisos.

Fructe cu calorii negative: mere, citrice, mango, ananas, zmeură, mure, caise, piersici, pepene galben şi verde.

Legume cu calorii negative: varză, morcov, sfeclă-roşie, sparanghel, broccoli, conopidă, ţelină, ardei iute, castraveţi, usturoi, fasole verde, ceapă, praz, napi, lăptuci, ridichi, roşii, dovleac, ardei gras, spanac.

Exemplu de meniu

Mic dejun: fructe (ca atare ori sub formă de salată sau suc)

Prânz: supă de legume (o consumi ca atare sau bei zeama, iar legumele să le mănânci separat)

Cină: piept de pui, curcan sau peşte slab (pentru a suplini lipsa de proteine) şi o salată de legume asezonată cu puţin oţet şi condimente

Gustări: fructe, legume (ca atare sau sub formă de suc)

Calorii goale sau oarbe

Sunt denumite astfel întrucât nu au nici valoare nutritivă. Explicaţia e simplă: provin din alimente din care s-au extras sau au fost distruse multe substanţe nutritive. Altfel spus, sunt inutile pentru organism din punct de vedere nutritiv. Altfel, nu sunt chiar inofensive. Nutriţioniştii ne sfătuiesc să evităm consumul frecvent de alimente cu astfel de calorii nu pentru că acestea ar avea efecte nedorite asupra greutăţii corporale, ci din pricină că printr-un asemenea „răsfăţ“ organismul nu este niciodată hrănit suficient. Iar în timp, apar efecte negative (carenţe de vitamina B1, crom, magneziu). Apoi, având un indice glicemic ridicat, ceea ce încetineşte metabolismul, se ajunge la afecţiuni severe: probleme digestive, obezitate, boli cardiovasculare, Parkinson, Alzheimer, chiar și cancer.

Iată ce alimente găzduiesc asemenea inamici ai sănătăţii:

Prăjeli. Pe cât de gustoase, pe atât de nesănătoase, sunt o sursă neîntrecută de calorii goale: cartofi prăjiţi, carne prăjită.

Băuturi alcoolice. Sunt un adevărat depozit de calorii goale. Mai ales berea, vinul şi cocktailurile de tot felul conţin o cantitate nesemnificativă de nutrienţi și foarte multe calorii goale. Atenţie: caloriile provenite din băuturile alcoolice au tendinţa să se depună sub formă de exces de grăsime în zona abdominală! Un singur pahar cu bere aduce 150 de calorii inutile organismului.

Băuturi carbogazoase. Sunt o altă sursă de calorii goale. Ce-i drept, o asemenea băutură reduce senzaţia de foame pentru un timp, dar asta nu înseamnă că diminuează cantitatea de alimente ce vor fi consumate ulterior. Odată ajunse în organism, caloriile goale vor fi totuşi utilizate, transformându-se în depuneri adipoase. De exemplu, două pahare cu suc din comerţ au tot atâtea calorii cât 22 de linguriţe cu zahăr și zero nutrienţi.

Produse fast-food şi de cofetărie. Cu siguranţă ţi-ai potolit foamea cu asemenea delicii, doar că nu pentru mult timp. Majoritatea produselor fast-food, chipsurile, snackurile, conservele de legume şi fructe, precum şi cele de patiserie şi cofetărie, cerealele rafinate, biscuiţii, prăjiturile (ce-i drept, tentante şi apetisante) conţin multe grăsimi rafinate şi zahăr alb. Aceste grăsimi nesănătoase afectează sistemul circulator, vasele şi arterele, ducând în timp la obezitate, ateroscleroză, boli grave de inimă.

Cum le eviţi

# Spune nu prăjelilor! Sigur, şi cartofii, şi carnea sunt foarte gustoase prăjite. Au însă multe calorii şi grăsimi. Alege, de exemplu, cartofii copţi sau fierţi în coajă în locul celor prăjiţi, iar friptura prepar-o la tavă sau pe grătar.

# Potoleşte-ţi setea cu apă plată sau ceai, nu cu băuturi răcoritoare îndulcite, carbogazoase ori cu conservanţi.

# Înlocuieşte cerealele rafinate cu cele integrale, fără adaos de zahăr, care îşi păstrează proprietăţile nutritive.
# Pe post de gustare, alege fructele!

Vrei să slăbeşti? Acordă atenţie tipului de calorii din meniu, nu doar numărului lor, mai cu seamă celor goale, întrucât induc efectul yo-yo (depunerea kilogramelor pierdute), uneori chiar şi a unui „bonus“.

Citește și:

Caloriile alimentelor

Fructe si legume cu zero calorii

Dieta cu 1300 de calorii pe zi

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.38/24.09.2015

Autor: Olga Sveduneac

Sursa foto: pixabay.com

Comments

comments

2 thoughts on “Ferește-te de caloriile goale!

  1. Indispensabil pentru sanatatea dintilor, a oaselor si pentru reglarea tensiunii arteriale, magneziul favorizeaza si absorbtia proteinelor, a calciului si a vitaminelor C si D.

Lasă un răspuns

Sus