Esti aici
Femeia.ro > Sanatate > Nutritie > Dieta porțiilor controlate

Dieta porțiilor controlate

Dacă îți place să mănânci, dar și să gătești și vrei să scapi de câteva kilograme în timp record, încearcă această dietă!

Planul de slăbit se numește Sonoma și a fost creat de nutriționistul american Connie Guttersen, specialist în biochimie. Ea promite o dietă pentru gurmanzi, care, pe lângă faptul că subțiază talia, nu te chinuiește cu cântăritul și număratul caloriilor, fiind axată pe mâncăruri cât mai naturale, pline de arome, gătite lent și savurate pe îndelete. Mai mult, prin renunțarea completă la carbohidrații simpli, regimul te ajută să scapi de dependența de zaharuri și te învață cum să-ți potolești poftele consumând doar alimente sănătoase.

Ce mănânci

Vei scăpa de aproape toate kilogramele în plus în primele două săptămâni, dar vei continua să slăbești, mai lent, și după această perioadă. Ideea este să ai în farfurie cantitățile optime de nutrienți. Dieta este bazată pe legume, proteine ușoare, cereale integrale și grăsimi bune și exclude zahărul alb, amidonul și alimentele procesate. Toate produsele recomandate variază în funcție de fazele dietei, pe care autoarea le numește valuri, cu gândul la orășelul californian Sonoma, din apropierea oceanului. Ca reper al porțiilor, dimineața vei avea o farfurie de 18 cm, iar la prânz și seara, de 23 cm.

Faza 1

Prima fază este o etapă agresivă de zece zile, în care sunt interzise zahărul, făina albă și grăsimile (cu excepția uleiului de măsline extravirgin, a celui de nuci și de rapiță). Aruncă din cămară toate alimentele procesate (chipsuri, unt etc.) și sucurile carbogazoase, ia-ți gândul de la bacon, vin, dar și de la toate fructele (pentru moment), leguminoasele pline de amidon (fasole, mazăre), paste și orez alb. În schimb, trece pe listă carnea slabă de vită, curcan, pui, ouăle, sparanghelul, nucile, tăițeii de hrișcă, ierburile și condimentele (busuioc, pătrunjel, mărar, oregano, piper, scorțișoară, chili).

Ai voie în cantități nelimitate salate proaspete, muguri de bambus, ardei gras, fasole verde, broccoli, varză-de-Bruxelles, varză, conopidă, țelină, castraveți, vinete, fenicul, ceapă verde, praz, ciuperci, ceapă, ridichi, spanac, germeni, năsturel, dovlecei, roșii, usturoi, ghimbir, suc de lămâie, oțet balsamic. În cazul unor persoane, această fază a fost prelungită până la o lună, fiindcă organismul s-a obișnuit greu cu schimbările. Așadar, ai răbdare și nu te descuraja dacă nu scapi rapid de excesul ponderal!

Model de meniu: mic dejun din 25% cereale și 75% proteine (carne slabă) ori 50% cereale și 50% proteine (lactate slabe); prânz din 40% proteine (de exemplu, mâncare de ciuperci) și 60% legume din lista de alimente recomandate (salată verde); cina din 30% proteine (grătar din carne slabă sau pește), 20% cereale (paste integrale) și 50% legume din lista de alimente recomandate (salată de vinete).

Faza a doua

Această fază presupune să mănânci aceleași alimente ca în prima, doar că adaugi anumite fructe (în cantități reduse, mere, caise, pepene galben, agrișe, grepfrut, cireșe amare, kiwi, lămâi, limete, ananas, portocale, papaia, prune, pere, pomelo, pepene verde), legume (morcov, ardei iute, anghinare, dovleac), iaurt degresat, dulciuri fără făină albă și zahăr alb (cu îndulcitori naturali), ciocolată neagră, puțină miere și nu mai mult de 200 ml de vin pe zi. Vei sta departe și de acum înainte de grăsimile hidrogenate și foarte rar te vei delecta cu un dulce cu zahăr. Vei rămâne în această fază până când vei atinge greutatea dorită. După ce ai ajuns la talia visată, treci la a treia fază, transformând dieta pe care tocmai ai urmat-o într-un stil de viață.

Faza a treia

A treia fază este de menținere și pune accent pe superalimente precum migdalele, fructele de pădure, căpșunele, strugurii și spanacul.

Avantaje

Iată câteva puncte forte care au transformat dieta Sonoma într-unul dintre cele mai folosite planuri de slăbit din lume.

Dieta nu impune un program de exerciții fizice, însă încurajează mișcarea. Și, cum nu e la categoria „obligatorii“, de ce să nu accelerezi slăbirea prin câteva mișcări de aerobic?

Cafeaua este permisă, dar fără frișcă sau zahăr.

E ușor să urmezi dieta când ieși în oraș, cu condiția să consumi alimentele recomandate și în porțiile optime.

Dacă îți place să gătești, această dietă îți dă mână liberă să-ți hrănești familia într-un mod sănătos și să-ți determini atât soțul, cât și copii să adopte obiceiuri bune: mâncare gătită, porții decente, masă savurată încet, în familie, alimente nutritive.

Dacă ești amatoare de fructe, legume și, în general, îți dorești să mănânci bio (carne de țară, ouă ecologice), această dietă te susține în demersul tău.

Dacă suferi de intoleranță la gluten sau urmezi un tratament medicamentos pentru inimă, dieta porțiilor controlate îți este aliat, fiindcă e concepută pe principiul alimentelor cât mai naturale și interzice cu desăvârșire grăsimile rele și zaharurile.

Dieta porțiilor controlate este considerată echivalentul american al celei mediteraneene. În rândul celor care aplică principiile acestui stil de trai, s-au observat îmbunătățirea stării generale a organismului și creșterea duratei de viață.

Citește și:

Dieta ayurvedică. Ce este și care sunt principalele reguli

Tonus si energie din alimente

Uleiurile vegetale, o comoară pentru sănătate și frumusețe

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.11/17.03.2016
Autor: Lidia Năstase 
Sursa foto: pixabay.com

Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus