Esti aici
Femeia.ro > Sanatate > Nutritie > Programul zilnic de fructe și legume

Programul zilnic de fructe și legume

Fără dubiu, e bine să mănânci fructe multe și legume și mai multe. Dar, ca să beneficiezi din plin de ele, există totuși câteva reguli de care să ții cont.

Nici chiar alimentele sănătoase, cum sunt fructele și legumele, din care e recomandat să consumi cel puțin cinci porții pe zi, nu se mănâncă de-a valma. Întrucât conțin zaharuri, fructele îngrașă dacă întreci măsura; în plus, măresc glicemia și îngreunează digestia. Ai grijă, așadar, la asocieri și la ce ore le incluzi în meniu! Legumele, în schimb, pot fi consumate alături de orice mâncare și au contraindicații doar în cazuri speciale (dacă suferi de ulcer sau alte afecțiuni gastrointestinale, boli de rinichi etc.).

La timpul lor

Nutriționiștii sunt de neclintit: fructele trebuie consumate pe post de gustare sau ca masă separată, fără a le combina cu alte mâncăruri. E greșit, spre exemplu, să consumi fructe imediat după masă fiindcă, în loc să stimuleze tranzitul intestinal datorită fibrelor din ele, vor fermenta în stomac, provocând balonare. Le poți savura în loc de desert, cu condiția să treacă minimum o oră după masă, ori de mic dejun/cină, dacă e vorba de o porție mai consistentă (în funcție de tipul lor, 500 g de fructe au 200-300 de calorii). Nici înainte de culcare nu e indicat să mănânci fructe – altfel, pot crea reflux gastric, împiedicându-te să te odihnești.

Se digeră diferit

Cel mai repede (maximum o jumătate de oră) se digeră sucurile, iar dintre fructe – pepenele (cel verde, dar și cel galben). Sunt urmate îndeaproape de fructele dulci (banane, pere, struguri). La polul opus se află fructele acide (mere, lămâi, portocale, ananas, căpșune, piersici, fructe de pădure), a căror digestie durează până la două ore. E bine să asociezi doar fructele cu aceeași durată de digerare, mai puțin pe cele dulci, care se consumă numai singure. Legumele și verdețurile sunt digerate în 2-3 ore.

Sucurile, concentrat de vitamine

Când vine vorba de sucuri, părerile sunt împărțite. Unii susțin că e mai bine să le eviți pe motiv că sunt foarte concentrate și au un aport caloric ridicat. Alții, dimpotrivă, le recomandă tocmai pentru că te ajută să obții dintr-un foc mai multe beneficii, mai ales dacă sunt preparate din mai multe soiuri de fructe și legume, nu doar dintr-unul singur. Anca Alungulesei, specialist în programe detox și terapeutice cu sucuri naturale din legume și fructe, ne spune de ce preferă sucurile fructelor și legumelor consumate ca atare: „Beneficiile consumului de legume şi fructe pentru organism sunt nenumărate.

Însă cele ale sucurilor stoarse din legume şi fructe sunt şi mai multe. Dintr-un suc stors din legume şi fructe ne luăm nutrienţi, vitamine şi enzime în stare pură. Este minunat să consumăm legume şi fructele în stare solidă, însă cantitatea de vitamine şi nutrienţi va fi mult mai mică. Asta, pentru că una este să mănânci un morcov şi un castravete şi alta este să le faci suc şi să le bei: la un suc, de exemplu, vom avea nevoie de patru morcovi şi trei castraveţi. Niciodată nu vom putea mânca deodată patru morcovi şi trei castraveţi. Astfel, dintr-un suc ne luăm mult mai mulţi nutrienţi, vitamine şi minerale decât din legume şi fructe în stare solidă. În plus, un suc este digerat mult mai ușor de organism decât orice mâncare solidă“.

Detoxificare cu sucuri

Nici sucurile nu trebuie băute oricum, oricând și oricât, spune specialistul nostru, dar, din când în când, pot deveni singura noastră hrană: „O dată la câteva luni, este benefic pentru organism să oprim consumul de hrană solidă şi să bem doar sucuri. Astfel, îi oferim organismului un repaus digestiv, iar timp de câteva zile, hrana noastră se va baza exclusiv pe sucuri.

Însă, dacă alegem să consumăm sucuri zi de zi fără a întrerupe hrana solidă, putem consuma în jur de trei pahare. În general, este bine să bem sucurile dimineaţa şi între mese. Adică nu bem sucul împreună cu o masă solidă. Ne vom începe ziua cu un suc/smoothie din legume deoarece organismul încă nu este pregătit să digere hrana solidă. Ideal este să alegem momentul când consumăm sucul, așa încât să fie cu o oră înainte sau după masă – de exemplu, să alegem sucul în loc de gustările dintre mese“.

Părerea specialistului

Anca Alungulesei, fondatoarea RawCoco, prima cofetărie-ceainărie raw-vegană din România,  București, tel.  021.230.34.24, www.rawcoco.ro

Care sunt fructele și legumele care ne ajută în mod special să fim suple și frumoase?

Sunt multe, însă voi menţiona castravetele şi nuca-de-cocos. Castravetele este minunat deoarece conţine multă apă, minerale şi vitamine, reduce nivelul de colesterol din organism şi are efect diuretic; în plus, are un conţinut extrem de redus de grăsimi şi calorii. Este foarte bun pentru piele, păr şi unghii. Nuca-de-cocos este un superaliment și ar trebui să învăţam a-l consuma nu doar sub formă de fulgi. Conţine grăsimi şi uleiuri sănătoase ce ajută la scăderea colesterolului din sânge şi, implicit, la scăderea în greutate. Apa de cocos este încărcată cu electroliţi care hrănesc pH-ul sângelui şi susțin funcţia musculară. Ea este identică cu plasma din sângele uman. Astfel, nuca-de-cocos face minuni nu doar pe interior, ci şi la exterior, deoarece dă strălucire atât pielii, cât şi părului. Ea se poate consuma sub toate formele: crudă, sub ca lapte de cocos, ulei de cocos, făină, dar şi în dulciuri raw-vegane.

Citește și:

Dovlecelul. Una dintre cele mai bune legume din lume

Cele mai sanatoase legume

Cele mai toxice fructe si legume

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.24/18.06.2015

Autor: Andreea Cohuț

Sursa foto: pixabay.com


Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus