Esti aici
Femeia.ro > Sanatate > Nutritie > Respectul pentru natură și lupta contra naturii umane

Respectul pentru natură și lupta contra naturii umane

Pe măsură ce termeni precum eco, bio și organic au început să fie folosiți în mod atât de abuziv, încât simțim exasperare numai când îi auzim sau îi citim pe undeva, oamenii au început să facă glume pe seama celor care propovăduiau în gura mare ecologismul. Știu asta fiindcă eram printre cei care râdeau la glumele cu vegetarieni. „Ce înseamnă vegetarian?Vechi termen maya pentru vânător nepriceput“. „Salvează o legumă! Convinge un vegetarian să treacă la carne“. Și câte altele.

Mi se păreau amuzante și inofensive (în fond, râsul este singurul care absoarbe nefericirile vieții) și veneau ca reacție la atacurile altora. Unii oameni din jurul meu aveau convingeri atât de vehemente despre ce ar trebui să mâncăm, cu ce ar trebui să ne îmbrăcăm și cum ar trebui să trăim, încât în preajma lor mă simțeam mereu ca în fața Inchiziției. Oricum ar fi început discuția, la final reieșea în zece moduri diferite cât de fundamental greșită este viața mea și cum el, interlocutorul și inchizitorul meu, era deținătorul adevărului absolut.

Am fost amenințată cu boli grave („Lasă, că o să vezi tu când o să faci cutare sau cutare boală“), cu faptul că viitorii mei copii vor muri în chinuri („Știi că pământul nu mai are resurse decât pentru 50 de ani, îi condamni la foamete, secetă etc.“), cu faptul că într-o zi o să privesc înapoi și o să plâng cu lacrimi amare. Atâtea mi-au auzit urechile – fără ca eu să mă fi legat vreodată de stilul de viață al persoanei respective –, încât, de la un punct încolo, nu puteam decât să râd: „Cum era cu termenul maya pentru vânător nepriceput?“

Nu neg că toate chestiunile legate de nutriție, boli și problema resurselor planetei erau foarte adevărate, dar felul în care erau spuse era atât de înveninat – „NOI versus VOI“ –, încât logica mea dădea la un moment dat log-off de la discuție. Și încheiam cu lovitura finală: „Bun, dacă mâncatul de vegetale te înseninează la corp și la minte, atunci aș vrea să știu și eu de unde vine toată agresivitatea asta!?“ Pauză!

De câteva luni încoace, am devenit vegetariană. Treptat, am simțit că nu îmi mai este necesar să mănânc carne, că nu mai vreau să o fac și că dragostea mea de-o viață pentru animale nu se poate reconcilia cu ideea că mănânc mușchi de vită la grătar. Pur și simplu. De ceva vreme, am început și să citesc despre ingredientele locale, despre efectul pesticidelor și despre alte lucruri care țin de natură și sănătate. Am mai trecut pe lângă ele de multe ori, dar probabil acum eram suficient de pregătită, matură sau limpede la minte. Fiecare are un ritm al lui.

De ce nu m-am clintit oare din metehnele mele în toate ocaziile în care mi s-au vârât sub ochi aceleași lucruri pe care le fac acum din toată inima? Pentru că psihicul uman nu funcționează cu biciul – și nici nu trebuie. Când cineva îți dă două palme virtuale și-ți spune că din acest moment trebuie să renunți la friptura de porc fiindcă, altfel, ești un criminal, nu simți decât respingere. Eventual te duci acasă și mănânci un cotlet de porc în cinstea lui.

Când înțelegi, în schimb, ce contează cu adevărat pentru tine, cum vrei să trăiești și cât de importante sunt alegerile pe care le faci, renunți cu inima deschisă la o grămadă de lucruri adânc înrădăcinate, fără să privești înapoi. Dacă interzici cu biciul, vei avea nevoie toată viața de bici. Când schimbarea vine din interior, e o alegere pe care o susții cu drag toată viața.

Există o poveste legată de Maica Tereza care îmi place mult: cândva, a fost invitată la o manifestație antirăzboi și a zis: „Mulțumesc, dar nu. Dacă vreodată organizați o manifestație pro pace, chemați-mă și vin“. Mi-a rămas în minte și, pe măsură ce înaintez în vârstă, o înțeleg tot mai mult. E atâta logică și bun-simț în cuvintele ei!

Niciodată nu s-a făcut rău cu rău. Urât cu urât. N-o să reușești să convingi un om să renunțe la ceva sau să adopte un comportament nou amenințându-l cu boli, catastrofe și cu faptul că va arde într-un cazan de smoală. Niciodată. Poți să-i explici câteva lucruri logice cu pasiunea omului care le aplică și le crede, apoi să-l lași să se gândească la ele dacă vrea.

Poate pentru unele nu va fi pregătit niciodată, dar altele ar putea să i se tot rotească în cap până când, într-o zi, va simți că viața lui trebuie să se schimbe. Firesc și organic. Și atunci nu doar că se va schimba pe el însuși, dar îi va schimba și pe alții prin exemplul personal. Fără amenințări și agresivitate.

Unii vor spune: „Da, dar noi vrem să schimbăm lumea rapid, timpul trece, nu putem avea răbdare, planeta se scufundă sub noi“. Nu poți schimba nici măcar părerea unui singur om, dacă el nu vrea să se lase convins! Așadar, cum crezi că ai putea schimba lumea întreagă cu forța, luptând împotriva ei? Blamând-o, amenințând-o, adresându-i vorbe grele?

Poate că nu e cea mai convenabilă variantă, fiindcă nu are nimic radical și grandios în ea, dar e convingerea mea că lucrul cel mai bun pe care-l putem face pentru lucrurile în care credem este să devenim exemple senine și fericite ale lor. Să devenim imaginea vie a unui alt mod de viață, fără să ne scăldăm în superioritate și fără să le băgăm nimic pe gât altora, nici măcar cu cele mai bune intenții.

Indiferent dacă e vorba de o supă de pui sau de cea mai sănătoasă salată organică, respectul pentru natură începe cu respectul față de propriile alegeri și față de ale oamenilor despre ale căror vieți n-avem habar.

 

Citește și:

Articol preluat din ediția de martie 2018 a revistei Femeia.
Autor: Diana-Florina Cosmin
Foto: Pixabay

Comments

comments

Lasă un răspuns