
Te speli pe dinţi de două ori pe zi, foloseşti aţă dentară şi apă de gură şi, cu toate acestea, dantura ta lasă de dorit. E posibil ca unele obiceiuri pe care le consideri inofensive să fie cauza nemulţumirii.
Potrivit recomandării stomatologilor, ar trebui să ne spălăm pe dinţi nu doar după fiecare masă principală, ci şi după fiecare gustare, să nu consumăm deloc băuturi carbogazoase, înlocuindu-le cu ceaiuri, iar între mese să mâncăm doar legume şi fructe, nicidecum dulciuri şi alte delicatese. Tot ei ne sfătuiesc să nu folosim dinţii pe post de unelte pentru deschiderea sticlelor sau desfacerea ambalajelor, să nu ne roadem unghiile, să nu spargem bomboane între dinţi. Şi totuşi, chiar şi respectarea tuturor acestor recomandări nu oferă garanţia unui zâmbet perfect. Multe alte gesturi considerate inofensive pot avea efect dăunător atât asupra aspectului danturii, cât şi al sănătăţii dinţilor.
1 O cola, un pepsi…
Obişnuieşti să te delectezi frecvent cu asemenea băuturi răcoritoare, apă minerală sau cu sucuri de citrice? Atenţie, un asemenea obicei poate duce la demineralizarea smalţului, dând dinţilor un aspect poros, ulterior şi pătat, precum şi la sensibilizarea crescută a acestora. Ceaiul de fructe poate avea acelaşi efect neplăcut. Unii stomatologi îl consideră chiar mai dăunător decât sucul de portocale, spre exemplu. Şi asta, întrucât multe sortimente de ceaiuri de fructe conţin acizi care deteriorează smalţul. Tot ei recomandă, pentru evitarea unor astfel de neplăceri, un consum constant de produse alcaline care să neutralizeze acţiunea acizilor, precum produsele lactate. Şi folosirea paiului, atunci când pofta de o băutură răcoritoare carbogazoasă nu poate fi stăvilită, ţine la distanţă de dinţi acizii.
2 Picăturile şi spray-urile pentru nas sau gât
S-a constatat că recurgerea frecventă la astfel de remedii influenţează şi deteriorează smalţul. Apoi, periculoase pentru dinţi sunt anumite medicamente: antidepresivele, antihistaminicele, cele pentru tensiune. Motiv pentru care, după administrarea unor astfel de preparate medicamentoase, este indicată mestecarea unei gume fără zahăr.
3 Înotul în bazin
O asemenea îndeletnicire poate avea urmări neplăcute asupra danturii din cauza clorului utilizat pentru tratarea apei din bazinul de înot. S-a constatat că peste 50% din cei care practică frecvent acest sport se confruntă cu această neplăcere. Aşadar, ar fi bine ca, atunci când înoţi, să te străduieşti să ţii în permanenţă gura închisă.
4 Jocurile video
Te pasionează o asemenea distracţie? Ai grijă, poate fi dăunătoare pentru dantură! S-a constatat că nu puţini dintre cei care obişnuiesc să stea cu orele în faţa monitorului, prinşi în mrejele unui asemenea divertisment, suferă din cauza unei danturi imperfecte. Şi asta întrucât, după cum au observat realizatorii unui studiu pe această temă, în timpul jocului obişnuiesc să ronţăie tot felul de „bunătăţi“: chipsuri, nuci, alune, dulciuri, seminţe.
5 Periaj prea insistent
Starea danturii poate fi afectată şi de un spălat prea insistent: când se apasă prea tare cu periuţa de dinţi, aceasta ajunge să afecteze smalţul. Nu încerca nici să recurgi la mijloace domestice de albire a dinţilor înainte de a cere părerea stomatologului.
6 Ceaiul cu gheaţă
Stomatologii ne sfătuiesc să-l excludem dintre preferinţe. Mai ales din cauza tentaţiei de a ronţăi apoi resturile de gheaţă rămase în pahar, mestecatul acestora putând provoca fisuri la nivelul dinţilor, iar acestea, în timp, pot duce la neplăceri serioase. Consumând băuturi şi alimente la temperaturi extreme, foarte reci sau fierbinţi, se ajunge la deteriorarea smalţului, sensibilitate crescută şi chiar apariţia cariilor.
7 Respiraţia pe gură
Respiraţia pe gură, mai ales în timpul somnului, al exerciţiilor fizice sau pe durata răcelilor, din cauza nasului înfundat, usucă mucoasele şi suprafeţele dentare, crescând riscul de formare a cariilor.
8 Mâncatul seara
Obişnuinţa de a mânca seara târziu sau noaptea afectează dantura. Indiferent de alimentele consumate, întrucât fluxul de salivă secretat seara şi noaptea scade considerabil, curăţarea eficientă a cavităţii bucale cu ajutorul acesteia nemaifiind eficientă. Lipsa salivei poate fi cauzată şi de respiraţia pe gură şi nu pe nas.
9 Tabletele de slăbit
S-ar putea să te ajute pe bună dreptate să te debarasezi de câteva din kilogramele considerate de prisos, dar e posibil ca, din cauza lor, să te confrunţi cu alte neplăceri. Asta, întrucât contribuie la scăderea nivelului de salivă; cu alte cuvinte, duc la uscarea gurii, ceea ce atrage după sine apariţia infecţiilor gingivale, ba chiar şi, în timp, pierderea dinţilor. Aşadar, dacă te-ai hotărât, fie şi doar pentru un timp, să nu prea mănânci, măcar bea suficientă apă.
Citește și:
Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr35/01.09.2016
Autor: Olga Sveduneac
Sursa foto: 123RF