Esti aici
Femeia.ro > Sănătate > Nutriție și diete > Obsesia pentru mâncarea sănătoasă

Obsesia pentru mâncarea sănătoasă

Zilnic, suntem asaltați de sfaturi privind alimentaţia sănătoasă. Nimic rău în asta. Doar că unii sunt interesaţi de acest aspect până la obsesie, care în timp se constituie într-o tulburare de alimentaţie.

După bulimie, adică foame excesivă, şi anorexie, caracterizată prin repulsia faţă de alimente, o nouă tulburare în alimentaţie a început să facă victime, mai cu seamă printre tinerele reprezentante ale sexului frumos.

Sigur, e normal să te preocupe alimentaţia sănătoasă, să nu-ţi fie indiferent ce mănânci şi cât anume, să verifici calitatea şi compoziţia alimentelor, să respecţi orele de masă. Nu e normal să devii obsedată de toate acestea. O obsesie nesănătoasă de a mânca sănătos, denumită ortorexie.

Ce este ortorexia?

Denumirea provine din greacă, unde „orthos“ înseamnă corect şi „orexis“ apetit. E un tip de comportament nervos care se manifestă prin obsesia de a mânca doar alimente considerate a fi sănătoase, mai exact produse alimentare pure, organice. Pe măsură ce tulburarea progresează, lista cu alimente permise este tot mai restrânsă şi, pretutindeni în lume, tot mai scumpă, ortorecticii cheltuind sume impresionante pentru a le avea pe masa lor.

Altfel decât restul

Adept al dietelor drastice, ortorexicul dedică zilnic peste trei ore planificării meniului zilei următoare şi procurării alimentelor pe care le consideră a fi sănătoase, cărora să li se poată pune eticheta „bio“. Când seste nevoit să se abată de la regimul alimentar pe care şi l-a impus, e cuprins de sentimentul de vinovăţie, ba chiar dezgust faţă de propria persoană. Pe cei care care nu au aceeaşi atitudine faţă de mâncare şi care consumă alimente conservate, foarte periculoase, dintre cele prelucrate industrial, care după părerea lui sunt artificiale şi nocive, ortorecticul îi desconsideră cu maximă convingere.

Deşi sunt foarte satisfăcuţi de atitudinea lor faţă de alimentaţie, respectarea planului alimentar pe care şi l-au impus, de altfel singura bucurie a ortorecticilor, aceasta crescându-le stima de sine şi încrederea în propria persoană, în cele din urmă, ortorecticii ajung să se izoleze de semeni, respectarea unei diete sănătoase împiedicându-i să-şi viziteze prietenii şi rudele, să-i primească în vizită, determinându-i să refuze orice invitaţie de a lua masa în oraş.

Autoexcluderea socială nu rămâne fără urmări, acestea putând lua forma depresiei sau chiar a tulburărilor obsesiv-compulsive centrate pe alimentaţie. O altă particularitate a ortorecticului, care contribuie şi ea la distanțarea față de ceilalţi, o constituie perfecţionismul, regulile privind alimentaţia sănătoasă fiind ridicate la gradul de valori personale. Cât timp ortorecticul mănâncă alimente „pure“, el are senzaţia de împlinire. E ca şi cum ar fi săvârșit o faptă bună, aşa consideră, atitudinea faţă de alimentaţie fiind una „sfântă“, de curăţare şi liniştire. De fiecare dată după luarea mesei, va simţi că „şi-a îndeplinit misiunea salvatoare“. Pe cine consideră că a salvat? Pe sine însuşi!

Medicii avertizează

Nutriţioniştii susţin că dietele draconice şi abuzul de exerciţii fizice la care recurge ortorecticul îi pun sănătatea în pericol. După cum s-a constatat, ortorecticul are tendinţa de a elimina din dieta zilnică, pe motiv că nu fac parte dintr-o alimentaţie sănătoasă, grupe importante de nutrienţi, dar şi de a exagera cu exerciţiile fizice, uitând se pare că organismul are nevoie şi de odihnă. Aşa se face că în cazuri extreme, la care se ajunge frecvent, ortorexia poate duce la malnutriţie şi chiar la deces. „Tulburarea începe cu dorinţa de a mânca doar alimente sănătoase, dar, pe măsură ce dieta este din ce în ce mai purificată, devine o tulburare compulsiv-obsesivă“, susţine Steve Bloomfield de la Asociaţia tulburărilor de alimentaţie din Marea Britanie, țară unde în ultimul timp, după mărturia reprezentanţilor Centrului naţional pentru afecţiuni alimentare, numărul ortorecticilor care au solicitat ajutor specializat a crescut îngrijorător de mult. „Cu cât dieta devine tot mai ciudată, cu atât creşte probabilitatea ca ea să aibă efecte negative asupra stării de sănătate şi a dispoziţiei“, susţine psihologul Deanne Jade.

Cum scapi de ortoroxie

Mai întâi, trebuie să recunoşti că ai o problemă. Şi că ea trebuie rezolvată. Pare simplu, numai că, la fel ca în orice obsesie, constituie pasul cel mai greu de făcut. Asta presupune apelarea la ajutorul unui psiholog şi al unui nutriţionist. Cel din urmă va încerca să convingă ortorecticul să reintroducă în dietă alimentele la care a renunţat, care, prin aportul anumitor nutrienţi, sunt indispensabile organismului.

Dacă bănuieşti că o persoană dintre cei apropiaţi sau din preajma ta a fost atinsă de această „modă“, convinge-l să consulte cât mai repede un medic. La fel ca bulimia sau anorexia, ortorexia este o tulburare de tratat cu maximă seriozitate.

Nu-ţi scapă o zi fără să calculezi caloriile, legume şi fructe consumi numai dacă sunt din sursă cunoscută, de alimente procesate sau cu aditivi nu te atingi defel. Ai grijă ca asta să nu se transforme în obsesie: oricât de ciudat pare, să mănânci prea sănătos nu e sănătos, fiindcă ajunge să-ţi afecteze viaţa și să nu te mai bucuri de ea!

Citește și:

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr8/02.03.2017
Autor: Olga Sveduneac
Sursa foto: 123RF

Comments

comments

One thought on “Obsesia pentru mâncarea sănătoasă

Lasă un răspuns