Parodontoza: ce este, cum o prevenim, cum se tratează

Parodontoza: ce este, cum o prevenim, cum se tratează

Anumite boli grave au manifestări pe care adesea le trecem cu vederea. Așa se întâmplă și în cazul parodontozei care, netratată la timp, poate duce chiar și la pierderea dinților.

Starea rea a danturii noastre ne influențează decisiv sănătatea, ducând la apariția ulcerului, a reumatismului, a diabetului, a bolilor cardiace (inclusiv a infarctului) sau a cancerului. De aceea, pe lângă spălatul zilnic al dinților de cel puțin două ori, dimineața și seara, și control stomatologic periodic, fii atent la toate semnele de alarmă pe care ți le transmite organismul și nu aștepta ca problemele să se agraveze și să devină dureroase.

Ce este parodontoza

Parodontoza sau boala parodontală se manifestă prin deteriorarea osului și a țesuturilor în care sunt fixați dinții. Dezvoltarea excesivă a bacteriilor din cavitatea bucală duce în timp la retragerea acestor țesuturi, în ultimă fază înregistrându-se căderea dinților.

Apariția parodontozei e favorizată de spălatul inconsecvent sau incorect pe dinți, care lasă ca resturile de mâncare să rămână pe loc. La acestea se adaugă o alimentație nepotrivită (exces de dulciuri rafinate), fumatul, factorul genetic, dereglări hormonale.

Citește și: Dinți fără pată, 5 reguli zilnice salvatoare

Cum prevenim parodontoza

Poți preveni instalarea acestei boli dacă alternezi pasta de dinți la interval de o lună. Periuța de dinți nu se împrumută, se înlocuiește la maximum 3-4 luni, dar și de fiecare dată după o boală.

Discută cu medicul stomatolog imediat ce remarci sângerare gingivală, inflamarea gingiilor, deoarece în locul acestor semne care nu deranjează mult vor apărea unele cu advărat supărătoare, precum retragerea gingiilor și expunerea rădăcinii dinților (zone care vor deveni dureroase la rece, cald, anumite alimente), miros foarte urât al gurii (halitoză), dureri la masticație. Apoi vei constata că dinții încep să se miște, anumite infecții (abcese).

Cum tratăm parodontoza

Primele forme de tratare a parodontozei implică un periaj profesional al dinților, un detartraj, care poate fi ulterior urmat de aplicarea anumitor substanțe bactericide sau alte proceduri, după cum decide medicul. Poți însănătoși gingia cu remedii naturale ca: masaj cu ulei de măsline, cu ulei de susan, zeamă de lămâie, mestecarea a 5 g de propolis/zi, gargară cu decoct din scoarță de stejar ori infuzie din flori de gălbenele.

Citește și: 5 semne că îți deteriorezi dinții din cauza stresului

 

Sursă foto: iStock

Urmăriți-ne și pe:
Cele mai citite
De Corina Matei | 01 septembrie 2017
De Corina Matei | 01 septembrie 2017

Femeile nu aruncau tărâțele de grâu rămase de la moară. Le luau acasă, pentru borș și hrana animalelor. După o perioadă lungă de desconsiderare, tărâțele au revenit la modă. Tărâțele proaspete (aproape de orice fel) conţin belșug de vitamine din complexul B (B1, B2, B5, B6, B12), vitaminele D, E şi PP, dar şi mult magneziu, […]

Citeste mai mult
Avatar photoDe Andreea Vasile | 09 decembrie 2025
De Andreea Vasile | 09 decembrie 2025

„Veșnicia s-a născut la sat”, spunea Lucian Blaga. Și, chiar și în era tehnologiei, viața la țară pare să reintre în trend. Tot mai mulți tineri aleg să lase în urmă agitația orașului, să plantezi legume și să le îngrijești nu mai este doar o muncă, ci o adevărată metodă de relaxare. Clipurile din acest […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp