Esti aici
Femeia.ro > Sănătate > Pastile energetice antistres

Pastile energetice antistres

Privim stresul ca pe inamicul public numărul unu. Există voci care-l numesc flagelul secolului. Vrem sau nu, el face parte din viaţa noastră şi trebuie să-i vedem partea bună, iar atunci când apare reversul medaliei, să învăţăm a-l gestiona.

Trăim într-un ritm alert şi trebuie să facem faţă provocărilor zilnice. Nu terminăm bine o sarcină, că mai vin alte cinci. Mulţi dau vina pe societatea modernă cu ale sale cuceriri. Suntem mult mai sedentari, dar preocupaţi să rezolvăm probleme teoretice, sociale, în care psihicul este bombardat şi mereu în alertă. Nu, nu mai este ca-n epoca de piatră, când oamenii vânau şi erau vânaţi, trăind în permanenţă starea de pericol. Şi atunci oamenii erau supuşi stresului, dar aveau supape prin care să-l elimine. Le avem şi noi, doar că, luaţi de val, uităm de ele sau nu le dăm adevărata valoare.

Bun sau rău?

Definiţia stresului spune că el determină prin reacţii de tensiune şi alarmă adaptarea la mediu. Stresul duce la descărcarea cortizolului, oferindu-ne energia care ne ajută facem faţă la o schimbare bruscă apărută în mediul nostru. Să fugim din calea unei maşini care vine spre noi, să reacţionăm când suntem atacaţi, să ne salvăm în cazul unui cutremur… Și, oricât de obosiţi am fi, brusc căpătăm putere şi acţionăm. Stresul face parte din instinctul de conservare şi e bun până la un punct. Întrebarea este ce facem cu această energie dacă n-o folosim pe toată pentru acea situaţie. Apar durerile de cap, insomniile, dereglările digestive, creşte colesterolul, iar în timp, ne scad puterea de muncă şi atenţia, ba chiar apar boli fizice sau psihice. Concluzia este că avem nevoie de stres, dar trebuie să învăţăm să gestionăm surplusul.

Ştiai? Lăcrimatul ochilor şi căscatul elimină enzima stresului.

Baie în oceanul verde

Se spune despre verde că este culoarea care aduce pacea în suflet, că are darul să te liniştească. Când simţi că te confrunţi cu o stare de tensiune interioară şi vrei să scapi de ea, o soluţie rapidă este plimbarea prin natură într-un parc, o excursie la munte sau chiar privitul pentru câteva minute la frunzele unui copac. Uită-te la forma fiecărei frunze, observă-le perfecţiunea şi simte energia pe care ţi-o transmite natura!

Valsul valurilor

Unii spun că marea îi agită. Este o viaţă mai agitată la mare, sunt multe terase, fiecare cu muzica ei, furnicar de oameni, dar marea te linişteşte. Dacă mergi pe malul mării şi asculţi sunetul valurilor, vei constata că este o terapie antistres perfectă. Sunetul valurilor aduce în creier undele theta, care se produc în mod normal doar în starea de meditaţie sau de vis.

ceva plăcut!

Citeşte o carte, ascultă muzica preferată sau uită-te la o comedie. Sunt alte „pastile“ cu acţiune rapidă asupra stresului. Îţi place sudoku? Concentrarea pe cifre şi algoritmul de rezolvare îţi vor scoate din minte problemele care nu-ţi dau pace. Mutarea concentrării este o altă cheie pe care o folosești pentru a elibera stresul.

Puterea posturilor yoga

Andreea Lada – fondator al Școlii Iubirii şi instructor de yoga, maestru Reiki

Mişcările au rolul de a tensiona şi detensiona anumiţi centri energetici din corp, care astfel se armonizează, iar energia poate circula liberă. Oboseala înseamnă lipsa vitalității, vitalitate care este guvernată de primul centru energetic, muladhara. Pentru eliminarea oboselii, e nevoie să ne activăm acest centru. Stresul, pe de altă parte, se datorează unui cumul prea mare de gânduri la nivelul centrului mental, Ajna Chakra. De aceea, atunci când suntem agitați la nivel mental, sunt indicate exercițiile pentru armonizarea acestui centru.

Postură pentru oboseală

Poți încerca fie Paschimottanasana sau Padahastasana, poziția capului la picioare din poziție așezată sau din picioare. Prin această asană, conștientizezi cum energia telurică (a pământului, vitală) urcă prin picioare, activează muladhara, iar apoi toate grijile, problemele și oboseala se scurg prin brațe în pământ.

Postură pentru tensiune nervoasă

Poziţiile copacul sau vulturul sunt cele care aduc echilibru. În ambele, rămânem în picioare şi ne luăm ca reper un punct fix pentru a ne menţine concentrarea. În cazul copacului, sprijinim un picior pe partea interioară a coapsei sau gambei (niciodată nu se pune presiune pe genunchi) şi ridicăm braţele, iar pentru vultur, încolăcim piciorul stâng în jurul dreptului şi braţul drept pe sub cel stâng. Ambele poziţii necesită echilibru şi concentrare.

Nu crezi în puterea asanelor? Atunci, fă zece minute de stretching. Îți va relaxa mintea și recalibra corpul pentru o funcționare optimă.

3 minute de meditație

Când suntem stresaţi, enervaţi, respirăm mai rapid, inima bate mai repede, ceea ce aduce o stare de alertă în tot corpul. De aici până la un atac de panică nu mai e cale lungă. Meditația ne ajută reglăm respiraţia, să reducem tensiunea din corp, să eliminăm gândurile negative sau furtuna de gânduri şi să ne liniştim. Așază-te pe un scaun cu spatele drept, în prelungirea coloanei, pune mâinile pe genunchi și închide ochii. Timp de zece respirații ești atentă cum aerul umflă și dezumflă abdomenul. Trage aer încet, numărând până la şapte, şi dă-l afară puţin câte puţin, numărând tot până la şapte. Vei vedea cum, după cele zece respiraţii, te vei simţi mai bine.

Energia tămăduitoare a palmelor

Prin Reiki, terapeuţii aduc energie vindecătoare în corp şi deblochează acumulările de energie negativă, efect ce se traduce printr-o stare de armonizare la toate nivelurile: fizic, mental, emoţional şi spiritual. Terapeutul te atinge cu mâinile în punctele energetice, dar, printr-o iniţiere de bază, acest lucru îl poţi face şi singură. „Prin simpla poziţionare a braţelor în zona chakrei muladhara (în zona sexuală) sau într-a chakrei ajna (pe cap), nu facem decât să ne procurăm energie şi să eliminăm blocajele din aceste zone“, spune Andreea Lada.

Respiraţie vindecătoare

Această metodă de respiraţie echilibrează cele două părţi ale creierului şi curăţă canalele energetice dispuse de-a lungul şirei spinării, ajută sistemul circulator şi pe cel respirator, calmează mintea şi activează centrul intuiţiei din corp. Astupă cu degetul mare nara dreaptă şi inspiră uşor şi expiră pe nara stângă, de trei ori. Apoi, astupă nara stângă şi procedează la fel. După care respiră de trei ori pe ambele nări. Repetă acest ciclu de 12 ori.

Sportul, o luptă eliberatoare

Poți scăpa de stres într-un mod extrem de rapid făcând orice tip de sport, mai ales cele în care exercițiile sunt foarte dinamice. Sporturile de contact precum tae bo sau kickboxing pun la treabă toată musculatura și te scapă de stres repede. În momentul loviturii, se eliberează o mare parte din tensiunea fizică și psihică acumulată peste zi. Exerciţiile determină secreţia de endorfine şi starea de bine pune stăpânire pe mintea şi trupul tău. Mişcările sunt acompaniate de muzică, un alt factor antistres. La sfârșitul antrenamentului, constați că ești plină de energie, iar problemele de peste zi se văd cu alți ochi, mai puțini critici.

Tai chi, dansul care aduce liniştea

La o primă vedere, tai chi (taijiquan) arată  ca un dans graţios, cu mişcări continue, ritmice, armonioase, dar e mai mult decât atât: aduce sănătate şi pace interioară. Mişcările relaxează şi stimulează fiecare parte a corpului. În anul 1988, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a declarat taijiquan drept mijlocul cel mai eficient de păstrare a sănătăţii.

Linişte mentală

Dana Mîrza – Instructor bodyArt, yin yoga, Taijiquan şi Qigong pentru sănătate feminină în cadrul Fundaţiei Române de Qigong

Fiecare mişcare este coordonată cu respiraţia, ceea ce ajută la masarea uşoară a unor organe interne, dar mai ales la îmbunătăţirea funcţionării sistemului respirator. Prin reglarea respiraţiei, mintea se linişteşte. Cercetările au arătat că, în timpul practicării unei secvenţe de taijiquan, se stimulează acea parte a cortexului cerebral care ţine de reglarea diverselor sisteme: hormonal, circulator (cardiovascular şi limfatic), respirator, digestiv. Cei care au practicat cel puţin câteva luni această disciplină au obţinut rezultate semnificative în atenuarea stresului şi a unor afecţiuni precum insomnia, hipertensiunea, osteoporoza, depresia, digestia sau circulaţia deficitară.

Pilates, sport şi relaxare

E mai mult decât o metodă de antrenament: este o terapie vie. Antrenează corpul, mintea şi respiraţia. Muşchii sunt tonificaţi, articulaţiile devin mai mobile şi stresul este eliminat din corp cu fiecare respiraţie.

Muzica te eliberează. Terapie antistres

Doina Iosif – instructor pilates şi yoga

Efortul fizic relaxează corpul, muzica relaxează mintea, iar ambele creează o armonie şi un echilibru ale propriului corp. Muzica este foarte importantă. Muzica te pune în legătură cu conştiinţa proprie. La clasele mele de pilates, aleg o muzică plăcută, care să contribuie la relaxare şi la instalarea stării de bine. Muzica măreşte vibraţia fiecăruia dintre noi, făcându-ne astfel mai puternici. Pilates nu se lucrează pe ritm, aşa cum se lucrează alte tipuri de antrenament, şi, dacă ai un fundal muzical cu sunete din natură, relaxarea vine de la sine. Dacă ar fi să spun de câte şedinţe ar avea nevoie fiecare persoană în parte, aş începe prin a-l cita în primul rând pe Joseph Pilates: „În 10 şedinţe, vei simţi diferenţa, după 20, vei vedea diferenţa, iar după 30, vei fi cu totul alt om.“

Terapia craniosacrală, reglare fină a organismului

Este o metodă complexă, blândă şi neinvazivă care acţionează asupra întregului corp, permiţând eliberări ale blocajelor atât la nivel fizic, cât şi emoţional. Sistemul craniosacral – format din membranele meningelui, structurile osoase şi articulaţiile dintre oase şi lichidul cefalorahidian – este strâns legat de sistemele nervos, endocrin, imunitar, musculoscheletal, respirator, vascular şi limfatic, existând un schimb reciproc de informaţii între el şi sistemele menţionate. Barometrul stării de sănătate este ritmul craniosacral dat de frecvenţa cu care este pompat şi resorbit lichidul cefalorahidian (cel care înconjoară creierul şi măduva spinării). Terapeutul poate simţi dereglarea acestui ritm şi intervine prin simple atingeri asupra corpului pentru a-l readuce la valoarea lui normală. Terapia este folosită în foarte multe afecţiuni fizice şi psihice, eliberarea stărilor de tensiune şi stres fiind un beneficiu inclus.

„Terapeutul atinge uşor cu palmele locurile în care a detectat blocajele şi permite eliberarea generală a emoţiilor acumulate în întreaga structură fizică. Eliberarea se poate manifesta prin contracţii musculare, tremurat, spasme, plâns, râs, dureri, căscat sau somn, fiecare corp găsind modalitatea specifică de reechilibrare. Important este rezultatul – starea de bine pe care o ai după o astfel de şedinţă, senzaţia aceea de uşurare, de „îmi vine să zbor“, de „picioare uşoare“. Evident, acest lucru nu este resimţit de toată lumea la fel de repede, fiecare are ritmul său de descoperire a căii de a se elibera“, ne spune Cristina Iliaş, terapeut craniosacral.

Citește și:

Articol preluat din ediția de noiembrie 2016 a revistei Femeia.
Autor: Luminița Tăbăran
Foto: Guliver/Thinkstock

Comments

comments

Lasă un răspuns