Sanatatea e mai buna decat toate

Am fost colegă cu Claudia vreme de câțiva ani, dar drumurile ni s-au despărțit la un moment dat. Într-o zi de primăvară, a venit în vizită prin redacție și mi-a spus că urmează să plece în câteva zile la Hanovra pentru o operație la cap. Avea o tumoră.

Timpul a trecut, știam că operația fusese un succes, dar ne-am reîntâlnit abia anul trecut și m-am bucurat s-o văd tonică și plină de viață. Când toate „relele“ s-au dus, am rugat-o să ne spună povestea ei. Una cu final fericit.

A început în ultimul an de facultate

„După o răceală zdravănă, am constatat că nu mai auzeam cu o ureche și am hotărât să merg la doctor. Așa se face că am ajuns la Spitalul Panduri, unde am fost internată şi pusă pe perfuzii o săptămână. După tratament, auzul aproape că îşi revenise în parametri normali. La doi ani distanţă, mi-am refăcut audiograma, al cărei rezultat nu era mulţumitor. Fusesem diagnosticată cu hipoacuzie.“

18 ani în ceață

„În 1999 ajungeam la un consult la dr. Ovidiu Băjenaru. A fost singurul medic care mi-a dat trimitere să fac un RMN la cap. Dar nu m-am dus să fac analiza, eram convinsă că problema mea este la ureche şi că nu are nicio legătură cu neurologia. Şi totuşi avea.

Am fost la mai mulţi medici orelişti şi mi-am făcut conştiincios audiogramele, care ieşeau din ce în ce mai prost. Am aflat adevărul despre problema mea abia în aprilie 2013.”

O primăvară cu surprize. Neplăcute

După un început de martie în care a fost supusă unei intervenţii chirurgicale care nu necesita amânare, câteva ameţeli au îndemnat-o să ia din nou calea doctorilor. Analize de tot felul, verificări neurologice și un diagnostic: hipotensiune ortostatică. Cu alte cuvinte, tensiunea scădea brusc atunci când se ridica în picioare. „În timp ce doamna dr. Roxana Vintilă (un foarte bun medic neurolog) îmi scria diagnosticul, mi-a adresat o întrebare care a fost, de fapt, începutul unei experiențe medicale prin care nu m-am gândit niciodată că o să trec: «Alte afecţiuni la nivelul capului mai aveţi?» Răspunsul meu a venit imediat: «Am o hipoacuzie pe urechea dreaptă… e o problemă mai veche ». M-a trimis urgent la RMN.”

Diagnosticul a lovit în plin

A efectuat RMN-ul. Suspiciune de schwannom vestibular. „Mi-e imposibil să descriu în cuvinte ce am simţit când medicii mi-au confirmat prezența tumorii. De a doua zi am început o cursă contra cronometru. Am luat legătura cu dr. Anca Tunea, un foarte bun medic ORL şi un om extraordinar, care mi-a spus că avusese un pacient cu același diagnostic, operat cu succes la Hanovra. Am contactat Vipmed – o firmă foarte serioasă care se ocupă cu turismul medical –, care m-a ajutat cu întocmirea dosarului medical pe care l-au trimis mai multor clinici din străinătate. Doar răspunsul celor de la Hanovra mi s-a părut a fi foarte profesionist. Mă consider norocoasă pentru că la Vipmed urma să apară la Bucureşti însuşi prof. Fahlbush, neurochirurgul de la Hanovra. Vine o dată pe an la Bucureşti, iar 15 aprilie era data când puteam să mă întâlnesc cu el aici. Nu am ratat ocazia.”

Toate drumurile duc la Hanovra

„A venit şi ziua de 15 aprilie, când am avut două întâlniri cu doi neurochirurgi. Unul român, iar celălalt neamţ. Am întâlnit două persoane din două lumi diferite. Unul tocit de neajunsurile din sistemul nostru sanitar, iar celălalt foarte relaxat şi în plină formă profesională la onorabila vârstă de 74 de ani. Ce m-a impresionat la întâlnirea cu prof. Ciobotaru a fost onestitatea. Mi-a expus ce ar fi putut face el şi cât de departe ar fi putut să meargă în condiţiile în care îi lipseşte aparatura performantă. Mi-a spus că poate extirpa doar o parte din tumoră, iar pe ce avea să rămână urma să se facă Gamma Knife. Dar că… există un loc sigur unde există aparatură de monitorizare intraoperatorie şi nişte oameni cu mâini magice. Vorbea despre prof. Samii şi de prof. Fahlbush de la Hanovra.”

Sănătatea e pe bani

„La câteva ore după întâlnirea cu prof. Ciobotaru, aveam să mă întâlnesc cu prof. Fahlbush. O oră de discuţii presărate din abundenţă cu detalii despre ce însemna intervenţia chirurgicală, riscuri, beneficii. Mi-au trebuit două săptămâni să mă decid să merg acolo. Timp în care eu și soțul am făcut calcule peste calcule. Suma… deloc de neglijat.”

Punctul culminant

„Hanovra. 15 iulie 2013. M-am internat pentru analize de «rutină», iar a doua zi dis-de-dimineață urma intervenția chirurgicală. Emoțiile sunt greu de descris. Îmi aduc aminte că am întrebat asistenta cât este ceasul şi… când urmează să înceapă operaţia. «The surgery is finished», mi-a răspuns. Eram fericită că exist… A urmat o noapte destul de grea.”

Tot răul e spre bine

„A doua zi am făcut un computer tomograf, care a adus vești bune. Am dat mesaje familiei şi persoanelor foarte dragi mie spunându-le că operaţia a fost un succes. Şi chiar aşa a fost. Tumora fusese scoasă în totalitate, iar nervul facial prezervat. Doar că, la nici o oră după ce am ajuns în salon, a apărut kinetoterapeuta, care m-a scos «la plimbare» în jurul patului. Cred că numai gândul să mă întorc cât mai repede acasă la fetiţele mele mi-a dat putere să pot să fac primii paşi, practic la mai puţin de 24 de ore de la operaţie.“

Ce bine e să fii un om normal!

„Atunci, în acele zile, am înțeles cât de bine este să poţi să zâmbeşti, să poţi să mănânci normal, să poţi să bei fără să ţi se scurgă lichidul din gură. Am păstrat cana mea cu pai din spital… am vrut şi vreau să-mi aduc aminte de acele momente grele, pentru că viaţa ne împinge în tot felul de treburi de rutină şi uităm de ceea ce este mai important.”

M-am născut din nou

„După prima noapte întreagă dormită, îmi venea să ţopăi de bucurie. Devenise una dintre marile mele dorinţe de după operaţie. La sfârșitul lui iulie, ajungeam acasă. Eram vizibil suferindă, dar şi emoţionată la revederea celor dragi. De atunci merg anual la control la Hanovra, iar medicii sunt la fel de senzaționali cum i-am simțit atunci.”