Esti aici
Femeia.ro > Sănătate > Somn ușor cu ajutor!

Somn ușor cu ajutor!

Insomnia este o problemă din ce în ce mai supărătoare pentru numeroase persoane. Stresul, alcoolul și cafeaua ne țin treze pe multe dintre noi și deseori calitatea vieții are de suferit. Ce-ar fi de făcut?

Ce poate fi mai neplăcut decât să te perpelești pe toate părțile întreaga noapte în pat, pentru a fi apoi trezită dintr-un somn dulce la câteva minute după ce, în sfârșit, ai reușit să adormi? Nopțile nedormite secătuiesc de energie, duc la scăderea productivității, provoacă proastă dispoziție și alterează considerabil calitatea vieții. Insomnia cronică poate avea drept consecințe tot felul de probleme, printre care obezitatea, anxietatea, depresia, tensiunea crescută, diabetul și bolile de inimă.

Plante ambientale

Advertisements

Există însă soluții naturale pentru această probemă. Un prim pas ar fi să-ți umpli casa cu flori și plante frumoase. Nu numai că arată bine și conferă vitalitate oricărei încăperi, dar au și un excelent efect de relaxare și de purificare. Stresul și anxietatea sunt cauzele a 50% din cazurile de insomnie, așa că ar fi bine să ai în dormitor plante calmante. În fond, multe studii arată că, dacă petreci mult timp în natură, vei dormi mai bine. De ce să nu aduci puțină natură în casă, în acest caz?

Levănțica este una dintre cele mai des amintite plante când vine vorba despre inducerea somnului și reducerea anxietății. Mirosul acestei plante ajută la scăderea pulsului, a tensiunii arteriale și a nivelului de stres, conform mai multor studii.

Aloe vera, botezată „planta nemuririi“ de către egipteni, este ușor de îngrijit. Planta emite mult oxigen noaptea și nu se supără dacă uiți să o uzi, întrucât nevoile ei sunt foarte reduse. În plus, gelul secretat de frunze poate fi folosit pentru tratarea rănilor minore ale pielii sau înțepăturilor de insecte.

Plante pentru tincturi și infuzii

În afară de plantele ambientale, care îmbunătățesc microclimatul din locuințe și contribuie la o bună oxigenare a acestora, există și plante medicinale care au efecte minunate în combaterea insomniei. Valeriana este una dintre ele. Rădăcina acstei plante perene înalte se usucă și apoi se folosește ca substanță calmantă și care induce somnul. Conform multor studii, valeriana, originară din Europa și Asia, ajută la reducerea timpului în care adormim și crește durata și calitatea somnului. Sub formă de capsule, se consumă o pilulă cu o oră înainte de culcare. Impactul durează aproximativ patru ore. Însă atenție: poți lua valeriană doar maximum trei săptămâni la rând, altfel corpul tău se va adapta substanței. Schimbă remediul contra insomniei timp de câteva săptămâni, iar după aceea te vei putea întoarce la capsulele cu valeriană.

Mușețelul este folosit din vechime pentru diverse afecțiuni. Din florile mici, asemănătoare unor margarete în miniatură, se prepară un ceai calmant. Tot din flori se realizează extracte, capsule și pilule care sunt foarte eficiente în combaterea cu succes a insomniei. Pentru prepararea infuziei de mușețel, se folosesc 2-3 lingurițe de flori la o cană de apă fiartă. Se lasă la infuzat 20 de minute și se ocnsumă 2-3 căni pe zi.

Floarea-pasiunii este extrem de puternică când vine vorba de calmarea minții și stimularea relaxării. A fost botezată astfel de un papă, în 1605, care a văzut în plantă un simbol al „patimilor lui Hristos“. Ca remediu, floarea pasiunii a fost folosită de sute de ani pentru combaterea stresului și liniștirea minții agitate. Compoziția chimică a plantei este uluitoare. Studiile științifice confirmă proprietățile sedative ale plantei. Este bogată în flavonoide, alcaloizi și conține GABA, un neurotransmițător inhibitor, care joacă un rol important în reglarea excitabilității și a tonusului muscular, în timp ce relaxează nervii. De obicei se consumă sub formă de tinctură. Se recomandă între 30 și 60 de picături înainte de culcare.

Scoarța de magnolie, un remediu celebru în medicina tradițională chineză, este renumită pentru faptul că reduce nivelul cortizolului și stimulează relaxarea corpului și a minții. Nu numai că are un impact pozitiv asupra duratei și calității somnului, dar reduce riscul obezității și diabetului. Mai multe studii au descoperit că scoarța de magnolie ameliorează anxietatea, iar extractul de scoarță combinat cu magneziu îmbunătățește somnul și dispoziția și reduce anxietatea și depresia. Cel mai bine este să consumați remediul înainte de culcare. Pentru tratarea insomniei, se recomandă o capsulă de scoarță de magnolie cu 60-90 de minute înainte de culcare.

 

Citește și:

Articol preluat din ediția de iunie 2018 a revistei Femeia.
Autor: Dana Verescu
Foto: Guliver/iStock

Comments

comments

Lasă un răspuns