
Ştiai că într-o zi cu temperaturi obişnuite, eliminăm între 500 ml şi 1 litru de transpiraţie? Inestetică, stânjenitoare şi neplăcut mirositoare, transpiraţia creează un disconfort pe care nimeni nu şi-l doreşte.
Rolul ei este de a elimina toxinele şi de a regla temperatura organismului atunci când ne expunem la căldură, dacă facem efort fizic sau în condiţii de stres. Secretată de milioanele de glande sudoripare de pe suprafaţa pielii, apare în special la subraţ, în zona feţei şi a cefei, în palme şi pe tălpi, iar în mod normal o putem ţine sub control fără un efort prea mare, doar cu antiperspirante şi duşuri dese. Oricâte probleme ne face când e prea abundentă, nici dacă lipseşte cu desăvârşire nu-i un motiv de bucurie!
Când e prea multă
Dacă transpiri exagerat fără să fie foarte cald afară, iată câteva cauze posibile, lesne de eliminat cu tratament sau mici schimbări ale stilului de viaţă:
● dereglări hormonale – disfuncţia glandei tiroide (hipertiroidism) are printre simptome nervozitatea şi valurile de căldură imposibil de controlat; şi odată cu instalarea menopauzei, scăderea nivelului de estrogen duce la bufeuri, în special nocturne;
● hipoglicemie – dacă nu ai un program de masă bine pus la punct şi nu renunţi la obiceiul de a sta ore întregi nemâncată, glicemia scade (mai ales pentru diabetici este o situaţie de evitat) şi transpiraţia în exces se numără printre semnalele de alarmă pe care le trage organismul;
● medicamente – tratamentul pentru afecţiuni cronice precum hipertensiune, diabet sau depresie pot avea acest efect secundar, despre care ar fi bine să vorbeşti cu medicul care ţi le-a prescris;
● obezitate – kilogramele în plus şi dieta nesănătoasă, inclusiv consumul de alcool, duc la transpiraţie intensă;
● unele infecţii prezente în organism provoacă transpiraţii nocturne greu de suportat.
Când e prea puţină
Da, sunt persoane care nu transpiră! Nişte norocoase, ai spune, însă nu e chiar aşa. Chiar dacă să fii lac de transpiraţie este extrem de neplăcut, nu e nici pe departe la fel de riscant. Opusul hiperhidrozei, anhidroza (sau hipohidroza) se defineşte prin absenţa sau insuficienţa transpiraţiei, afecţiune care pune în pericol viaţa bolnavului când acesta are de-a face cu temperaturi crescute, pentru că organismul suportă foarte greu căldura şi se instalează hipertermia. Printre simptomele care apar, se numără ameţeli, dureri de cap, palpitaţii şi chiar halucinaţii sau leşin – tocmai de aceea sunt foarte importante hidratarea şi evitarea temperaturilor ridicate.
Atenție! Dacă mirosul transpiraţiei este puternic şi foarte neplăcut în ciuda igienei stricte şi a produselor de îngrijire pe care le foloseşti, e bine să ceri sfatul unul medic dermatolog.
Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.33/21.08.2014
Autor: Andreea Cohuț
Sursa foto: Fotolia