Esti aici
Femeia.ro > Sanatate > Nutritie > Vedete pe rit nou

Vedete pe rit nou

Dieta cu shake-uri

E similară celei cu mâncare de bebeluşi, numai că înlocuieşti primele două mese principale ale zilei cu shake-uri de proteine, iar cina e bazată pe peşte ori carne de pui şi legume, făcute la grătar sau fierte. Această dietă presupune investiţii considerabile, dat fiind că shake-urile se prepară dintr-o formulă de „proteine praf“, fortificate cu vitamine şi minerale, care se diluează în lapte degresat. Varianta optimă a acestei diete este cea în care un nutriţionist îţi calculează necesarul caloric zilnic şi îţi concepe o dietă personalizată, bazată pe aceste shake-uri, pe 2-3 gustări sănătoase (fructe, nuci, seminţe) şi pe o cină solidă.

Vedete care au urmat-o: Miranda Kerr, faimosul îngeraş din trupa Victoria’s Secret, a apărut pe podiumul de prezentare într-o formă excelentă la doar câteva luni după ce l-a născut pe Flynn, fiul său şi al lui Orlando Bloom. Iar ziarele nu s-au lăsat până nu i-au aflat secretul: fiecare dimineaţă a Mirandei începea cu un suc verde din spanac, castravete, lămâie, sfeclă şi napi, continua, după o jumătate de oră, cu un shake de proteine în care dizolva seminţe de chia, pulbere de maca, cacao raw, polen, goji, suc de noni, apă de cocos… Micul dejun se încheia cu un al treilea fel de „mâncare“, tot la o jumătate de oră, când avea de ales între terci de ovăz sau ouă. Preparate dietetic, desigur! 

Dieta raw-vegan

Nu mai e nici o noutate în România, mai ales că acest curent şi-a găsit adepţi stabili printre celebrităţile autohtone. Ştii că e vorba despre ceva fără foc, dar tot nu te-ai lămurit cu ce se mănâncă acest regim de viaţă. Iată câteva detalii: în afară de fructe şi legume, ai liber la tot ce înseamnă condimente, seminţe şi nuci şi germenii lor, cereale integrale şi germenii lor, alge, pe care le poţi prepara prin următoarele procedee: amestecare (folosind un blender), deshidratare (folosind un deshidrator), stoarcere (folosind un storcător sau un robot de bucătărie), fermentare. Alimentele nu vor fi niciodată „gătite“ la mai mult de 45 de grade Celsius. Poţi încerca varianta mai permisivă a regimului: doar raw, fără „vegan“, în care mai bagi un pic de carne crudă (file de somon sau carpaccio de vită) sau câte o bucăţică de brânză.

Vedete care au urmat-o: de la noi, Olivia Steer este cea mai aprigă susţinătoare a curentului raw. În schimb, Hollywoodul a adunat deja un cerc mărişor de adepţi ai acestui regim alimentar: Demi Moore, Woody Harrelson, Alicia Silverstone, Robin Williams, Uma Thurman, Natalie Portman, Sting, Beyoncé. La cum arată Demi la 50 de ani, cu tot stresul divorţului de Ashton Kutcher, parcă îţi vine să faci un efort… raw.

 

Am crescut cu ciorbe, tocăniţe, fripturi şi deserturi făcute în casă. Apoi am aflat despre vegetarianism, iar de câţiva ani, am trecut – cel puţin informativ – la nivelul următor: „lumea bună“ a hranei, unde tronează shake-urile cu superalimente, curentul raw-vegan şi diete speciale precum cea macrobiotică. E tare greu să ţii pasul cu evoluţia din această lume dacă nu eşti Madonna sau Demi Moore, că-ţi trebuie putere financiară, dar şi interioară să te „sacrifici“ pe altarul sănătăţii. Însă merită cu adevărat toate găselniţele astea? Am cerut ajutorul nutriţionistului ca să ne lămurim.

Dieta „verde“

E un pic mai drastică decât vegetarianismul, dar promite deblocarea canalelor energetice şi, în consecinţă, buna funcţionare a proceselor metabolice. Dieta macrobiotică Oshawa se bazează în proporţie de 70-90% pe grâu, orez, mei şi hrişcă, în varianta nedecorticată (consumate coapte sau fierte), şi restul pe fructe şi legume. Trebuie ţinută zece zile, iar dacă vrei s-o repeţi, trebuie să respecţi o pauză de 1-5 zile între reprize. Iată legumele care-ţi sunt permise: varză albă şi creaţă, păpădie (rădăcină şi frunze), linte, andive, praz, ridichi, napi, ceapă, soia, morcov, dovleac, brusture, creson. Iată seminţele permise: de floarea-soarelui, de susan, de do-vleac. Iată fructele permise: fragi, mure, mere, castane, nuci. 

Vedete care au urmat-o: Madonna şi Gwyneth Paltrow, care o folosesc pentru perioadele de detoxificare. Madonna chiar avea la un moment dat un „doctor în dietă macrobiotică“ ce o urma peste tot şi-i pregătea mesele. Iar Gwyneth le-a încercat pe toate, auzite şi nemaiauzite, inclusiv dieta fără gluten, zahăr şi lactate, pentru că, spune ea, „toată lumea din familia mea este intolerantă la aceste ingrediente“.

Dieta cu mâncare pentru copii

Îţi aduci aminte de combinaţiile-terci pe care i le găteai bebeluşului tău? Cam aşa ar trebui să arate şi mesele tale dacă e să te iei după un curent care a circulat pe la Hollywood. Fie că o găteşti în casă, fie că o cumperi din comerţ, mâncarea pentru copii are avantajul de a fi mai „slabă“ în chimicale, zahăr, sare şi grăsimi şi mai bogată în substanţe hrănitoare. Regulile acestei diete sunt simple: înlocuieşte micul dejun şi prânzul cu astfel de mâncăruri pasate, iar pentru cină – care poate fi una de adulţi – limitează-te la legume şi cărnuri slabe, fierte sau la grătar.

Vedete care au urmat-o: toată nebunia la Hollywood a pornit de la Jennifer Aniston, care a declarat că a intrat în formă pentru rolul din Nevastă de împrumut (2011) consumând 14 porţii de mâncare pentru copii pe zi (adică aproximativ 1.000 de calorii zilnic, doză recomandată de specialişti). După care au apărut zvonuri că Lady Gaga, Reese Witherspoon şi Cheryl Cole s-au apucat de mâncat precum bebeluşii.

 


Lasă un răspuns

Sus