
Cine n-ar prefera să ia o pastilă în loc să tragă de fiare la sala de sport, mai ales dacă efectul asupra sănătății ar fi același?
Un studiu recent susţine că vitamina C este la fel de benefică pentru inimă precum exerciţiile fizice.
Veşti bune pentru sedentari
Cu toţii ştim că mişcarea este mană cerească pentru organismul uman: ajută la menţinerea masei musculare în ciuda înaintării în vârstă, stimulează metabolismul și activitatea creierului şi este aliatul de bază al sistemelor respirator şi cardiovascular. Iar acestea sunt numai câteva dintre numeroasele beneficii ale unei vieți active. Însă, oricât de multe avantaje obținem prin activitatea fizică, trebuie să recunoaștem că de multe ori devine epuizantă ideea de a ne urni spre sala de sport. Ei bine, există o veste minunată! Câţiva cercetători americani de la Universitatea Boulder din Colorado au ajuns la concluzia că ne putem menţine în formă fără ca măcar să ne ridicăm de pe canapea. Mai exact, persoanele care au participat la studiu, administrându-şi zilnic o doză de 500 mg de vitamina C, şi-au îmbunătăţit sănătatea vaselor de sânge în aceeaşi măsură precum cele care au respectat un program strict de exerciţii fizice timp de trei luni. Iar sănătatea vaselor de sânge e strâns legată de greutatea corporală și, implicit, de forma fizică – e suficient să se depășească numărul de kilograme normal cu numai 20% ca sistemul circulator să fie afectat. Totuşi, înainte de a da iama în farmacii pentru a vă aproviziona cu suplimente care promit atât sănătate, cât și frumusețe, trebuie să luaţi în calcul câteva aspecte.
Pentru un corp sănătos
„Nu vă îmbătați cu apă rece, nu este o pilulă care suplinește în totalitate sportul!”, ne atrage atenţia autorul studiului, Caitlin Dow, de la Universitatea din Colorado. O alimentaţie echilibrată, bogată în vitamine şi minerale, combinată cu un set de exerciţii fizice practicate regulat, reprezintă cea mai bună metodă de a ne menţine corpul sănătos. Știm cu toții teoria, dar e mai greu cu practica. Tocmai de aceea concluzia oamenilor de știință de peste Ocean poate fi salvatoare pentru persoanele care, dintr-un motiv sau altul, nu pot face sport, însă vor să se bucure de avantajele unei vieţi dinamice. Toți cei care au participat timp de trei luni la experiment şi-au îmbunătăţit activitatea vasculară, lucru esențial pentru a se menține într-o stare fizică bună.
„Sportul” leneșului
Beneficiile consumului de vitamina C nu reprezintă o noutate pentru specialiști, însă este o descoperire extraordinară faptul că acest antioxidant ne îmbunătățește condiția fizică fără să facem cel mai mic efort fizic. „Faptul că putem să reducem riscul apariţiei unor boli fără a fi necesară pierderea în greutate este o adevărată minune”, e de părere Dow. Supraponderalii şi obezii, mai mult ca oricine, sunt adesea sfătuiţi să facă mişcare pentru a-şi recăpăta sănătatea. Cum peste 50% din ei nu reușesc să mențină un stil de viață activ, este mai mult decât bine-venit sfatul de a lua vitamina C.
Rezultate garantate
În afara rolului protector şi terapeutic pe care vitamina C îl joacă în cazul celor care suferă de afecţiuni cardiovasculare, acest supliment este benefic diabeticilor dacă e consumat cu măsură. În cazul atleților, dozele zilnice de 400 până la 3.000 mg de vitamina C, administrate câteva zile consecutiv, înainte şi după antrenamente intense, reduc durerea şi grăbesc recuperarea musculară. În concluzie, pentru cei mai mulți dintre noi, un aport de vitamina C este benefic, fie că sursa o constituie suplimentele sau consumul unor alimente care conțin acest antioxidant. Atenţie însă la efectele secundare! Înainte de a începe administrarea vitaminei C, e de preferat să se consulte medicul, întrucât anumite tulburări se pot agrava din pricina acestui supliment. De asemenea, trebuie să ia aminte persoanele care au avut pietre la rinichi ori s-au confruntat cu blocajul renal. Un alt efect secundar este apariția episoadelor diareice. De asemenea, e bine de știut că o cantitate crescută de vitamina C privează organismul de asimilarea cuprului, alt nutrient important. Întrucât vitamina C creşte absorbţia de fier, cei care au deja o cantitate mărită de fier în organism trebuie să evite administrarea acestui antioxidant.
Beneficii
Vitamina C previne astmul, ține în frâu nivelul de zahăr din sânge în cazul diabeticilor, ajută la dezvoltarea şi menţinerea într-o stare bună a ţesuturilor, vaselor de sânge şi a cartilajelor. De asemenea, este necesară deoarece neutralizează efectele nocive ale radicalilor liberi, menţinând buna funcţionare a sistemului imunitar. Ca antioxidant puternic, vitamina C reduce stresul oxidativ din organism şi scade incidenţa apariţiei cancerului.
Citește și:
Articol preluat din ediția de februarie 2016 a revistei Femeia.
Autor: Alexandra Rotărescu
Foto: Guliver/Thinkstock