3 semne care prevestesc Alzheimer și ce putem face când le observăm

Alzheimer

Boala uitării, așa cum mai este numită maladia Alzheimer, afectează în mod special femeile, iar în stadiile incipiente poate fi foarte ușor de trecut cu vederea. În România există peste 500.000 de pacienți care suferă de Alzheimer, însă numărul ar putea fi și mai mare, deoarece o mulțime de vârstnici

Stilul de viață nesănătos duce la apariția bolii Alzheimer

Doamna Prof. Dr. Cătălina Tudose este medic primar psihiatru, sefă a Catedrei de Discipline de Psihiatrie din Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila și totodată președintele fondator al Societății Române de Alzheimer, lucrând ca șefă a unei secții clinice de urgență din Spitalul Alexandru Obregia. Din anul 1982 activează

Combate cu alimente riscul maladiei Alzheimer

Legumele cu frunze verzi, vinul, nucile, peştele şi uleiul de măsline se numără printre alimentele care înjumătăţesc riscul de instalare a maladiei Alzheimer, încetinind procesul de degenerare a creierului. Cercetătorii au realizat o listă cu alimentele care au ca efect reducerea substanțială a riscului  de instalare a maladiei Alzheimer. 6 reguli pentru