4 alimente care previn cancerul de san

Există o legătură certă între alimentaţie şi unele dintre cele mai grele şi grave afecţiuni. Legătura dintre alimentaţie şi boli este făcută prin intermediul hormonilor care sunt foarte sensibili la anumiţi nutrienţi. Unul dintre mineralele asimilate de organism din alimente, şi care influenţeaza substanţial hormonii feminini este seleniul. Seleniul are

Cancerul tăcut, ucigaș în serie

Cancerul este o boală terifiantă, care omoară milioane de oameni, însă, descoperită în primele stadii, poate fi tratată. Câteva analize simple făcute anual îți pot salva viața. Organizația Mondială a Sănătății avertizează că, în 2030, 13,2 milioane de oameni vor muri anual de cancer. Este o estimare sumbră, dar care poate fi

Cancerul trebuie prevenit

În România, cancerul la sân are cea mai mare rată de incidenţă şi de mortalitate din Uniunea Europeană. Cifrele sunt în creştere de la an la an, iar femeile din România nu se informează din surse avizate astfel încât să fie conştiente de pericolele bolii şi să ia măsuri de prevenţie. Astăzi,