Ceaiuri interzise copiilor. Evită aceste plante!

Ceaiuri interzise copiilor. Evită aceste plante! Până la 5 ani, micuţul tău are restricţii în privinţa anumitor ceaiuri. Este util când îl doare burtica, e constipat sau deranjat. Dar efectul terapeutic poate fi cel contrar dacă îi dai ceaiul nepotrivit. Din trei motive, toate la fel de importante: efectele agresive pe termen

4 beneficii ale ceaiului negru

Ceaiul este una dintre bauturile cele mai la indemana si mai populare in intreaga lume. Suntem siguri ca iti incepi dimineata cu cana ta de ceai si apoi te insoteste pe tot parcursul zilei la intalniri, atunci cand ai timp liber la birou, cand te intalnesti cu prietenii, sau cand

Ceai negru si portocale pentru sănatatea femeilor

Consumul regulat de ceai negru şi portocale poate reduce riscul de îmbolnăvire de cancer ovarian cu până la 31%, datorită conţinutului de flavonoide și compuşi chimici antioxidanţi. Cercetătorii de la University of East Anglia din Marea Britanie au studiat dietele a 171.940 de femei, cu vârsta cuprinsă între 25 şi 55

Efectele neplacute ale ceaiurilor

Trebuie iei în calcul și efectele neplăcute ale ceaiurilor de plante chiar dacă o ceașca de ceai aromat este un binemeritat răsfăț, bun în orice moment al zilei. Trebuie ținut seamă că uneori efectele neplăcute sunt mai importante decât beneficiile. Multe din ceaiurile din plante acționează ca adevărate medicamente cu efect