Micul infern, 200 de reprezentații pe scena Teatrului Național

Una din cele mai longevive comedii româneşti, unul din spectacolele de mare succes ale Teatrului Naţional din Bucureşti,  Micul infern de Mircea Ștefănescu va sărbători, pe 24 ianuarie 2018, 200 de reprezentații de la premieră. Îndrăgita piesă a lui Mircea Ştefănescu vorbeşte despre valori neperisabile, despre dificultatea păstrării unei relaţii de-a lungul

Capitala devine scena Festivalului Internațional de Teatru de Stradă

Primăria Capitalei prin ARCUB organizează singurul festival internațional de teatru de stradă din București, care anul acesta devine cel mai mare eveniment de profil din țară. Între 1 și 30 iulie, a noua ediție a festivalului aduce la București sute de artiști internaționali și peste 40 de spectacole din Franța,

RomânIA cu povești – un festival dedicat iubitorilor de tradiții

În perioada 8 – 11 iunie, Asociația Gradusart organizează la București prima ediție a Festivalului “RomânIA cu povești”, un eveniment care își propune să aducă în atenția tuturor IA și meșteșugul popular. Programul festivalului este compus astefl încât să-i încânte atât pe cei mari, cât și pe cei mai mici și

Festival de jazz after-hours, în București

În perioada 12-19 mai fă-ţi timp pentru tine şi relaxează-te la EUROPAfest - Caffe Festival. Scapă de stresul de peste zi, uită de întâlniri şi deadline-uri şi acceptă invitaţia la jazz de calitate. Fără convenții, fără pretenții, Caffe Festival Ibis este un loc al relaxarii și bunei-dispoziții, destinat mai ales

Made In Womania, eveniment pentru femeile la început de drum

Ești o tânără antreprenoare la început de drum? Atunci te așteptăm pe 27 și 28 mai la evenimentul Made In Womania, ce se va desfășura la Palatul Noblesse (Str. Sfinților nr. 7) sub egida Fusion Arts. Prima zi va fi dedicată doamnelor, iar a doua zi, familiei. Evenimentul întruneşte creatori de modă, de

CIAO, bella!, un spectacol pentru toate gusturile

Trei actriţe într-un spectacol de calitate, viu, alert, sensibil şi plin de umor, vă vor vorbi direct, vor coborî printre scaune, vă vor încinge spiritele şi palmele! Un spectacol dedicat ambelor „tabere” - publicului feminin, care se va regăsi cu siguranță în poveștile celor trei, și celui masculin, care ar

Expoziție a artiștilor de la Hollywood, la București

Bucureștiul va fi gazda unei premiere mondiale în lumea artei contemporane - expoziția “Raw Intimacy” a artiștilor americani Connor Tingley și Peter Savic. Peter Savic este unul dintre cei apreciați hairstyliști din lume. În decursul celor 40 de ani de carieră, Peter a lucrat cu toate vedetele de talie mondială de

Schimb de cărți, un eveniment dedicat iubitorilor de lectură

Ești pasionată de lectură? Vrei să primești recomandări de cărți? Pe 26 februarie, între orele 15:00 – 17:00 , are loc întâlnirea întâlnirea Schimb de Cărți la Bohemia Tea House din București. Pentru două ore devine cartierul general al iubitorilor de cărți și locul unde afli titlurile celor mai noi volume care merită citite. Intrarea este

Festivalul Integrării

În 28 -29 Ianuarie 2017 va avea loc cea de-a XIV-a ediție CONIL Fest – Festivalul Integrării. Pe parcursul celor doua zile, peste 1500 de copii tipici și copii cu nevoi speciale îi vor purta pe cei prezenți într-o lume a poeziei, dansului, cântului și al întrecerilor sportive, într-un maraton

Rendez-vous with Magic, un spectacol de magie uluitor

Rendez-vous with magic, un spectacol de magie impresionant, va fi susținut de prima femeie magician din România, Cristina Strecopitov. Evenimentul, organizat de Teatru la Cinema, va avea loc pe 28 ianuarie 2017, la MOVIEPLEX Cinema la Plaza Romania, ora 19:00.   Spectacolul se bazează pe interacțiunea cu publicul și iluziile și fiecare număr uimește pe