Pericolele lipsei de mișcare

Până nu demult, lipsa de mişcare era o particularitate a vârstnicilor. Mai nou, confortul oferit de cuceririle tehnicii ne expune pe toţi, indiferent de vârstă, pericolelor acestei „boli a civilizaţiei“. Ştii care sunt ele? Fumatul ştii că este dăunător, la fel alimentaţia neraţională şi stresul. De ce şi lipsa de mişcare?

Învinge insomnia cu plante medicinale

Stresul, grijile, ritmul de viață alert îți aduc multe nopți albe. Îți poți regăsi somnul liniștit cu ajutorul remediilor oferite de natură. Somnul este esențial întrucât asigură refacerea fizică și psihică a corpului după o zi obositoare. Din nefericire, mulți nu reușesc să se bucure de un somn suficient de lung

Plantele vindecătoare ale lunii mai

Se întâmplă, nu de puține ori, ca acolo unde medicamentele sunt neputincioase plantele să dea rezultate neașteptate. Fie că tușești, ai probleme cu stomacul sau te supără cistita, în farmacia verde a lunii lui florar găsești, fără îndoială, leacul de care ai nevoie. 1. Cerențelul, planta stomacului Frunzele lui proaspete, bogate în

Fals și adevărat despre somn

Trebuie să dormi opt ore noaptea ca să te trezești în formă? E folositor puiul de somn de la prânz? Crezi că poți acumula rezerve de somn? Află acum răspunsurile! Somnul, stare fiziologică în care ne rupem de realitate pentru refacerea forțelor, reprezintă o treime din existența noastră. Tocmai fiindcă

Lipsa somnului, inamicul longevității

Fără mâncare putem supravieţui chiar şi două luni, dar fără somn nu rezistăm mai mult de 11 zile. De fapt, privarea de somn influenţează durata vieţii mai mult decât fumatul, sedentarismul, tensiunea arterială sau nivelul colesterolului. Iată în ce mod! Nu e niciun secret pentru nimeni că trăim în epoca vitezei,

Alimente ideale la cina

Ultima masă din zi este la fel de importantă ca și precedentele, pentru că pot face diferența între un somn odihnitor și insomnie, între acumularea de kilograme sau menținerea greutății și pot susține un tranzit intestinal sănătos, dar pot echiliba nivelul de insulină și activitatea hepatică, toate implicate în calitatea