Vampirii, între mit și realitate

Poveștile cu vampiri fac furori. Mai ales că Hollywoodul a impus imaginea vampirilor frumoși, sensibili și senzuali. Ne-am obișnuit cu ele, cu poveștile, ne înfioară, dar ne și plac un picuț. Și de fiecare dată ne întrebăm, cu teamă, dar și cu speranță vinovată: or fi oare adevărați? Cel mai cunoscut vampir

Electricitate din antichitate

Becul electric, așa cum îl folosim astăzi, a fost inventat de Edison la sfârșitul secolului XIX, iar principiul bateriei electrice, de Volta, pe la sfârșitul secolului XVIII. E adevărat, până la ei, o mulțime de alți oameni de știință au făcut câte ceva. Iar primul care a înțeles ceva despre energie

Sus la munte, e-un mister

Poate mai mult ca-n alte părți din Europa, pe la noi muntele este cu adevărat un personaj. Generații și generații au țesut povești în jurul munților considerați plini de magie și mister. Un fel de tărâm fermecat, un portal spre alte lumi sau, pur și simplu, un loc de întâlnire

Cifrele acestui secol

Care sunt statisticile care, conform estimărilor, vor defini următoarea sută de ani? Experți în în știință și tehnologie au elaborat o serie de prognoze privind aspecte legate de speranța de viață, expansiunea populației sau felul în care vor arăta orașele viitorului. Iată statisticile prezentate! 11,2 miliarde Atâția vom fi pe glob până în

Civilizații pierdute

Umanitatea a avut de-a lungul evoluției câteva starturi spectaculoase, civilizații spectaculoase, cu realizări excepționale. Care însă au dispărut practic peste noapte, fără să înțeleagă cineva de ce anume. Poate omenirea nu era încă pregătită să meargă mai departe așa de repede? Sau poate au fost doar niște experimente… Nabateenii, stăpânii orașului

Case blestemate, vieți uitate

Câteva dintre cele mai cunoscute case din București sunt personaje principale ale unor povești terifiante. Cu blesteme și fantome, fecioare sinucigașe și arhierei răpuși.  Chiar și astăzi, în secolul XXI, se vorbește pe șoptite despre blesteme și case blestemate. Oamenii cred și acum că nerespectarea unor cutume poate atrage răul cel

11 ciudățenii despre planeta noastră

Pământul continuă să fie o sursă de fenomene bizare care fascinează, în ciuda explicațiilor științifice. Formată în urmă cu 4,54 miliarde de ani, planeta noastră, singura care nu poartă numele unei zeități mitologice, este unica din Sistemul Solar pe care există viață. Vreme de două mii de ani, astronomii au fost

Cele mai vechi calendare din lume

Să fi trecut mai bine de șase mii de ani de când preoții egipteni au numărat 12 luni pline între două revărsări ale Nilului. Șase mii de ani de când, așadar, a fost creat primul calendar. Mă rog, a fost puțin mai complex, dar, una peste alta, atunci s-a stabilit

Ființe fantastice și puțin adevărate

Basmele noastre, legendele grecești, mitologia scandinavă sau poveștile rusești, toate sunt populate de ființe fantastice în stare să facă tot felul de lucruri teribile, fiind de ajutor sau opunându-se intențiilor personajului principal (pozitiv, desigur). Zmei sau balauri, gnomi, elfi sau hobbiți, zei, zeițe sau amazoane, căpcăuni și ciclopi și altele asemenea

Întâlniri de gradul III

Despre credința că undeva în Universul ăsta mare există și alte ființe inteligente, în afară de noi, oamenii, am mai vorbit. N-am vorbit însă despre aceia care, în sprijinul afirmației că există extratereștri, aduc ca dovezi chiar întâlnirile cu ei. În 1972, astronomul și ufologul J. Allen Hynek a încercat să aducă