Animalul de companie, sub lupa legilor

În cazul nostru, al oamenilor, ne legitimăm pe baza unei cărți de identitate sau a unui buletin. Dar și ele, animalele noastre de companie, au nevoie de act, un document important din punct de vedere legislativ și nu doar atât.  Cel mai important „act de identitate” pentru un animal de companie

Alegerea isteață a animalului de companie

Chiar dacă pare o misiune simplă, alegerea animalului de companie nu este o misiune ușoară. Sunt cazuri când se dovedește că a fost o alegere mai puțin inspirată, iar experiența de a avea un animal de companie nu este chiar ce ți-ai dorit. Plimbatul și periatul zilnic, mofturile la mâncare,

Beneficiile sterilizării animalului de companie

sterilizarea animalului

Să sterilizăm cățelul sau pisica sau să îl lăsam „așa cum l-a făcut Dumnezeu”? Medicii veterinari ne asigură că sterilizarea câinelui sau a pisicii - fie că e vorba de un mascul sau de o femela - prezintă numeroase avantaje, atât din punct de vedere medical, cât și comportamental.  Beneficiile sterilizării În cazul

Cum îți educi pisica

Pisicile nu se dresează, dar se pot educa prin câteva tehnici simple de terapie comportamentală aplicată. Vrei ca felina să folosească litiera sau să-și ascută ghearele pe obiecte dedicate și nu pe mobilă? Iată ce să faci: 1. Educă prin joacă! În timpul jocului, pisicile vor mușca și vor scoate ghearele,

(P) Sănătatea pisicii tale începe cu o nutriție adaptată

Cu doi ani în urmă, am înfiat o pisicuță portocalie. Când a ajuns la noi, era cât pumnul unui copil, amărâtă și speriată. Dar era grozav de drăgăstoasă. Cu ajutorul veterinarului, am pus-o pe picioare cu o dietă echilibrată de calitate, iar acum este regina casei mele. Pentru că, așa cum

Care este animalul de companie potrivit pentru tine?

De ce preferăm să ne obosim cu îngrijirea unui animal în loc să ne relaxăm în timpul liber? Din dragoste, de-asta! Animalele ne pot oferi afecțiune necondiționată, o comunicare fluentă constantă și, în multe cazuri, ne pot vindeca rănile sufletești de care nu suntem conștienți. Dar cum putem să ne