Turismul medical, vacanță și tratament

Deși vacanța în sine înseamnă relaxare, iar relaxarea creează condițiile pentru vindecare, nu orice boală poate fi lecuită astfel. Azi se vorbește din ce în ce mai mult de turismul medical. Timpul, veșnica noastră problemă. Cum să îndeplinești toate sarcinile de la serviciu și de acasă și să-ți mai rămână

Sovata, orașul de pe muntele de sare

Sovata este în orice anotimp un loc prielnic pentru odihnă, mișcare și numeroase proceduri terapeutice. Așezată pe un masiv de sare, stațiunea din inima Transilvaniei concentrează o bogăție unică de păduri de foioase și lacuri balneare. În apropiere se află Salina Praid, una dintre cele mai mari din Europa, și Corund,

Tratamente și relaxare made in Romania

Cum ar fi dacă ai merge în concediu și în același loc ai avea și mare, și munte, și relaxare, și tratament? Da, în România e posibil să le ai pe toate dintr-un foc, la Sovata. Aflată în județul Mureș, la altitudinea de aproximativ 600 de metri, Sovata a fost

Relaxare și sănătate în Ținutul Sării

Așezată la poalele Munților Gurghiului, înconjurată de dealuri, Sovata este ca o mică Elveție. Cochetă, plină de fagi, carpeni, brazi, ulmi și stejari, cu multă sare, ascunde virtuți terapeutice. Te vei îndrăgosti de aerul pur și frumusețea locului! Destinație de weekend sau de vacanță, Sovata este un loc deosebit de care