Esti aici
Femeia.ro > Timp liber > Lifestyle > 5 pasi pentru o iarna ECO

5 pasi pentru o iarna ECO

Frig, zapada, viscol, alb, ger, dar si caldura, cozonaci, portocale, colindatori, mere coapte, familie si, bineinteles, beculete si cadouri – sunt doar cateva dintre cuvintele care ne duc cu gandul la iarna. Acest anotimp al contrastelor, atat de asteptat de unii dintre noi, iti da senzatia ca tot ce era verde inainte a adormit pana in anotimpul urmator. Nicidecum!
A venit momentul sa ai o noua perspectiva: adu, din nou, tot ce este verde in casa ta si adopta o atitudine ECO! Iarna aceasta, dam un nou sens Sarbatorilor! Iata, mai jos, 5 pasi simpli prin care poti avea o iarna ECO:

1.Colecteaza selectiv deseurile de ambalaje din locuinta ta! Hartiile si cartoanele, sticlele, Pet-urile, dozele de aluminiu, conservele, recipientele produselor cosmetice si detergentilor, toate acestea sunt deseuri valoroase. Ele trebuie depuse separat in containerele colorate din apropierea locuintei tale, pentru a putea fi reciclate si transformate in obiecte noi.

2.Decoratiunile de Sarbatori pot fi destul de costisitoare. Pastreaza o parte din deseurile de ambalaje si creaza ornamente ECO-creative pentru casa ta. Ce zici ca anul acesta globurile din bradul de Craciun sa fie realizate din hartie sau carton? Dozele de aluminiu pot deveni, si ele, ornamente de sarbatori, iar PET-urile le poti picta si transforma in suport pentru lumanari. Asteapta-i pe cei dragi cu o ghirlanda din hartie si un aranjament de Sarbatori din cutii de plastic, doze de aluminiu si bucati de sticla pisata. Lasa-ti imaginatia sa zboare si cu siguranta ii vei surprinde placut!

3.Si pentru ca este anotimpul cadourilor, daruieste-i prietenei tale o geanta realizata din revistele ei preferate. Si nu uita: si tu meriti cel mai frumos cadou de sarbatori! Asa ca porneste in cautarea lui alaturi de o sacosa de cumparaturi realizata din pungile tuturor brandurilor care iti plac – cu siguranta vei atrage priviri admirative!

4.Economiseste la tine acasa! Afara se intuneca mult mai devreme si este mult mai frig. Foloseste becuri economice si, in acelasi timp, pastreaza o temperatura constanta in casa pentru un consum redus de energie si facturi mai mici la final de luna.

5.Petrece mai mult timp cu cei dragi si arata-le si lor cum pot avea o iarna ECO. Mergi la un ceai cald sau o ciocolata fierbinte in Centrul Vechi din Bucuresti pana pe data de 5 ianuarie 2013. Pe langa momente de neuitat, vei putea admira o colectie de arta ECO, unica, realizata de studentii de la UNArte Bucuresti in parteneriat cu Eco-Rom Ambalaje. Globuri din can-uri, fulgi de zapada din lingurite de plastic, brazi de Craciun din PET-uri, coronite din pahare de plastic sunt doar cateva dintre lucrurile pe care le poti admira si pe care, dupa ce le vei vedea, le vei dori si la tine acasa! Intra pe www.ColecteazaSelectiv.ro pentru a afla mai multe informatii despre traseul cultural „eCO-LECTIA de ARTA” si cele mai interesante lucruri despre colectarea selectiva a deseurilor de ambalaje!

  • Si nu uita sa zambesti si sa valorifici din plin fiecare moment pe care il ai! O iarna ECO!
     


Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus