Esti aici
Femeia.ro > Timp liber > 6 lucruri care te ajută să te organizezi la serviciu și acasă. Ce dețin femeile practice

6 lucruri care te ajută să te organizezi la serviciu și acasă. Ce dețin femeile practice

Femeile practice știu cum să se organizeze și care sunt lucrurile pe care trebuie neapărat să le aibă. În fiecare zi pierdem foarte mult timp din cauza lipsei de organizare,iar acest lucru ne afectează și din punct de vedere psihologic.

Totodată, unul dintre cei mai cunoscuți specialiști în creșterea productivității prin organizarea timpului, britanicul Mike Gardner, consideră că organizarea de acasă implică 6 principii: rezolvarea sarcinilor una câte una, stabilirea obiectivelor, utilizarea cutiilor de depozitare, implicarea tuturor persoanelor din casă, schimbarea obiceiurilor care conduc la dezorganizare, delegarea responsabilităților casnice și găsirea unui loc pentru fiecare lucru.

Organizarea la birou vine și ea la pachet cu foarte multe provocări, iar fiecare femeie care se confruntă cu problema lipsei de organizare are nevoie de câteva lucruri foarte utile care o vor ajuta, în mod direct și indirect, să fie mai productivă decât până acum.

Iată ce dețin la birou femeile practice:

O tablă magnetică

Tabla magnetică este un obiect care te poate ajuta enorm să te organizezi atunci când ești la birou. Ele sunt ideale nu doar pentru prezentări, traininguri și conferințe pline de dezbateri, ci și pentru a nota tot felul de sarcini și pentru a organiza echipa de lucru. O tablă magnetică reprezintă unul dintre cele mai versatile produse pe care un angajat îl poate avea la birou. În plus, un whiteboard, precum aceste table magnetice, pot fi folosite la stabilirea obiectivelor, la trasarea acțiunilor, dar și la trecerea peste puncte cheie sau pentru organizarea în scris a unei idei complexe.

Un computer performant

Cel mai demotivant factor pentru efectuarea sarcinilor de lucru este folosirea unui computer neperformant. Pentru a te organiza, ai nevoie ca echipamentele de lucru și în special computerul să funcționeze rapid, în condiții optime, pentru a nu pierde foarte mult timp cu sarcini care ar fi trebuit doar câteva minute.

Un suport pentru hârtii și alte obiecte

Pentru a fi cât mai organizată, fiecare obiect de care ai putea avea nevoie trebuie să se afle la locul său. Pentru asta ai nevoie de un suport pentru dosare, de un suport pentru pixuri și de sertare pentru fiecare categorie de obiecte pe care le folosești în fiecare zi. Psihologii spun că ordinea de pe birou reprezintă unul dintre cele mai eficiente moduri prin care te poți ajuta pe tine însăți să te organizezi atunci când lucrezi.

Pe lângă cele trei lucruri foarte importante enumerate mai sus, femeile practice dețin următoarele trei lucruri foarte importante:

Cutii de diferite mărimi

Cutiile de diferite mărimi sunt cele mai importante obiecte care te ajută să te organizezi în propria casă și să menții locuința curată. Chiar și Mike Gardner, specialistul britanic citat mai sus, consideră că utilizarea cutiilor reprezintă unul dintre cele șase principii ale organizării. Atunci când faci ordine și, chiar mai important, atunci când vrei să păstrezi ordinea în casă, împarte lucrurile pe categorii și așază-le în cutiile destinate acestora.

Spre exemplu, jucăriile copilului pot sta în cutiile de culoare roz, accesoriile de cusut pot sta înctr-o cutiuță mai mică, iar documentele oficiale pot fi depozitate într-o altă cutie. Chiar și diferitele accesorii vestimentare pot avea propriile lor cutii. În acest fel, întreaga casă capătă un aspect mult mai ordonat, iar tu vei găsi mult mai repede obiectele de care ai nevoie, fără să pierzi minute prețioase în fiecare zi căutând haotic câte un lucru pe care nu mai ții minte unde l-ai „ascuns”.

Pungi vidate

La fel ca în cazul cutiilor, pungile vidate ne ajută să organizăm diferite categorii de obiecte. Poți depozita în ele hainele de iarnă pe timpul verii (și viceversa), dar și multe alte obiecte pe care le folosești mai rar și pe care vrei să le așezi într-o debara, fără să fie afectate de umezeală sau de alți factori care le-ar putea deteriora.

Un suport de chei

Organizarea din propria casă presupune găsirea unui loc pentru fiecare obiect. Tu și ceilalți membri ai familiei tale folosiți cheile în fiecare zi, așa că este foarte important ca acestea să aibă locul lor bine stabilit.

Atunci când intri în casă, așază cheile pe suportul lor, aflat lângă ușa de la intrare, și transformă acest obicei într-un reflex. În acest fel nu vei mai pierde timp prețios dimineața, întrebându-te unde ai pus cheia, căutând-o haotic prin buzunare și printre alte obiecte și întârziind la serviciu dintr-un astfel de motiv. Deși sunt, în aparență, neimportante, unele lucruri sunt esențiale pentru o femeie organizată.

Foto: shutterstock.com/Ollyy


Lasă un răspuns

Sus