Esti aici
Femeia.ro > Timp liber > Calatorii si vacante > Am ajuns în Rai sau în Munții Semenic?

Am ajuns în Rai sau în Munții Semenic?

Zona Semenicului este ca o mină de aur încă nedescoperită de turiști. Transsemenicul, drumul ce urcă lin prin pădurile dese cu poieni verzi ce se deschid din loc în loc, cu văi ce le întrezărești printre trunchiurile copacilor bătrâni și cu priveliști de vis din vârfuri de culmi, te vor face să crezi că ai ajuns în Rai.

O zonă deloc aglomerată, mai ales pentru că este greu accesibilă din zona Capitalei (șapte ore de condus), este locul ideal în care te poți relaxa, medita și te poți reconecta cu natura. E liniște. Ești doar tu, adierea ce foșnește prin pădurile de fag și păsările ce cântă vesel, alături de susurul pârâielor de pe văi și greierii ce mai țopăie prin iarba deasă.

Aerul, un tratament

Din Brebu Nou până în Văliug se găsește unul dintre cele mai ionizate aere montane din întreaga Europă. Cel puțin asta spuneau măsurătorile din anii ’40. Zona era atunci foarte faimoasă, inclusiv printre străini, dar și printre cei care voiau să evite aglomerația de la Băile Herculane. Pe culmi și în văi fiind sate de pemi (=boemi=cehi), toți îți construiseră și amenajaseră casele cochete cu cel puțin o cameră pentru oaspeți. Pe timp de vară, satele erau pline de oameni care veneau la tratament. Să respire.

Sate cu influență occidentală

Satele pe care le vei întâlni pe Transsemenic sunt atât de ordonate și curate, că vei crede că sunt pregătite continuu de vreo sărbătoare importantă. Adevărul e că influențele austriece și germane s-au păstrat în timp și au fost preluate și de cei care și-au cumpărat case în zonă. Dar nu toți localnicii au vândut, mulți sunt plecați peste hotare și vin aici în fiecare vară nu la relaxare, ci la muncă: fac curat în ogradă, văruiesc zidurile și vopsesc gardurile.

Gărâna este singurul sat cocoțat pe o culme pe care o să-l vedeți în toată zona. În general, toate satele din țară sunt așezate pe văi. Nu și Gărâna. Nici Văliug nu se lasă mai prejos. Cu un centru în care domnesc liniștea și voia bună, aici te întâmpină Biserica Catolică, veche de la 1861. Biserica a fost ridicată de cele 71 de familii de coloniști ce s-au mutat din Austria în sat. Icoanele și statuile din biserică au fost transportate pe Dunăre, din Austria. Construită din piatră și cărămidă, în stil neogotic, te va încânta cu arhitectura ei simplă.

Răcoare la ponton

Verile toride se tratează la unele dintre cele două lacuri de pe Transsemenic: Trei Ape de lângă Gărâna sau Gozna din Văliug. În fiecare vei găsi pensiuni cu restaurante, baruri și – cel mai important – ponton amenajat special pentru plajă cu șezlonguri și umbreluțe. Fiecare unitate îți închiriază bărci, caiace și hidrobiciclete pentru ca ziua să-ți fie una extraordinară. Dacă nu vrei să stai la ponton, pe malul lacurilor există mai multe poienițe unde poți ajunge pe jos, prin pădure.

Drumeții de neuitat

La jumătatea distanței dintre Gărâna și Văliug, începe traseul de urcare spre stațiunea și Vârful Semenic. Poți urca atât cu mașina – dar ai grijă, drumul e foarte prost, cât și pe jos, pe poteca marcată, umbrită de copacii bătrâni. Odată ce ai ajuns pe platou, te poți odihni la o terasă savurând o bere rece.

În Parcul Național Semenic – Cheile Cernei vei da peste încă șapte trasee marcate, cu diferite grade de dificultate. Acestea duc spre Valea Bârzava, Cheile Gîrliște, Izvoarele Nerei, Lacul Buhui-Peștera Plopa- Canionul Crivina, Poiana Prolaz și Peștera Comarnic și leagă Vârful Semenic de Lacul Gozna. Traseele au de la 3,5 la 30 de kilometri lungime.

Cea mai interesantă drumeție este cea către Peștera Comarnic, una dintre cele mai mari și mai spectaculoase peșteri din România. Cu săli monumentale și formațiuni gigantice, este locul secret al speologilor atât amatori, cât și specialiști. Situată în inima Munților Aninei, peștera are o lungime descoperită de 5,5 km, dintre care se pot vizita 1,7. Peștera este deschisă publicului din mai până în august (în restul lunilor, ploile inundă peștera) în weekenduri (în timpul săptămânii numai pe bază de rezervare). Turul costă 10 lei și se face alături de un ghid, care îți va prezenta formațiunile spectaculoase.

Activități de iarnă

Atât în Gărâna, cât și în Văliug s-au deschis în ultimii doi ani pârtii cu teleski. Line și nu foarte lungi, sunt ideale pentru începători.

Festival Internațional de Jazz

În fiecare an, la Gărâna are loc Festivalul de Jazz, ajuns în acest an la cea de-a XXI-a ediție. Cu muzică de calitate cântată de artiști din toate colțurile lumii, evenimentul primește mii de vizitatori din țară și din străinătate în cele patru seri de festival.

 

Citește și:

Articol preluat din ediția de septembrie 2017 a revistei Femeia.
Autor: Corina Matei
Foto: Corina Matei

Comments

comments

Lasă un răspuns