Esti aici
Femeia.ro > Timp liber > Calatorii si vacante > Atena, istoria adevărată la picioarele tale

Atena, istoria adevărată la picioarele tale

Întotdeauna i-am simțit pe greci aproape, cu vorba lor iute, cu umorul, cu nepăsarea aia a lor dată de-atâtea mii de ani de istorie. Și întotdeauna mi-am dorit să văd Atena, nu neapărat insulele.

În Atena, poți simți, mi-am zis, istoria cu adevărat. Nu numai farmecul mării, al plajelor sălbatice și al siestei prelungite. În fine, am ajuns la Atena. Repede, mult mai repede decât aș ajunge la Sibiu ori la Constanța. Primul contact n-a fost tocmai prietenos: cald, aglomerație, sentimentul că nu voi reuși în veci să mă înțeleg cu ei, grecii, din moment ce nu pricep decât două, trei vorbe mai vehiculate pe la noi, iar restul nu seamănă cu nimic.

Tavernele și cafeaua

Încep cu mâncare, nu cu istoria, pentru că nicăieri parcă, nici măcar la noi, prin centrul vechi, terasele nu-s atât de dese și atât de pline. Ai senzația că toată lumea a ieșit la drum, cum zicea bunică-mea. Răcoritoare ca peste tot în lume, înghețată (nu știu de ce, că tradiție nu au!) excepțională, dar mâncarea e o nebunie. Trebuie să ai o ambiție de fier și simțuri de ascet ca să te abții și să nu guști din toate. Cu cafeaua e o problemă. În ultimul timp, toată lumea bea espresso. Dacă vrei și tu o cafea turcească cinstită, trebuie să duci tratative serioase. Atenție, cafeaua e grecească, în niciun caz turcească, și nu se bea după ora nouă seara decât în urma altor tratative. Tavernele ateniene, mai mititele sau mai mari, au un farmec greu de găsit într-altă parte. Ai impresia că ești în sufrageria lui chir Ianis, care tocmai a ieșit un pic și și-a lăsat băieții să aibă grijă de poftele tale.

Agora, Acropole și Plaka

Să lăsăm cafenelele și să facem puțin turism. Să ajungi în Atena și să nu pășești pe urmele părinților democrației ar fi cu adevărat o blasfemie. Oraș străvechi, Atena își păstrează comorile laolaltă, să nu te pună mult pe drumuri. Cu un bilet de 12 euro, poți vizita în aceeași zi ce-i mai important în istoria civilizației europene: Kerameikos (suburbiile vechii Atene), Agora (celebra piață în care atenienii veneau să-i asculte pe Socrate sau sfântul Pavel), Acropole, cu Partenonul și teatrul lui Dionysos, Forumul roman cu Turnul Vânturilor, Templul lui Zeus Olimpianul și Biblioteca lui Adrian. După ce te-ai minunat trecând pe lângă aceleași coloane pe lângă care au pășit strămoșii atenienilor de azi, îți poți trage sufletul și cheltui banii, cu și fără folos, în Plaka, cartier vechi și pitoresc, cu străduțe în pantă și case inundate cu glicină, leandri și bougainvillea.

Stadioanele și restul

Este anul Olimpiadei, așa că nu trebuie să ocolești cele două stadioane din Atena: primul, construit la sfârșitul secolului al XIX-lea, când Pierre de Coubertin a reluat șirul celebrelor jocuri antice, iar al doilea – înaintea Olimpiadei din 2004. Cel dintâi – exclusiv din marmură albă, o bijuterie, iar al doilea – spectaculos, operă a arhitectului Calatrava. Ce să mai faci în Atena? Să te plimbi cu autobuzul, pentru că e cu adevărat fascinant cum, printre blocurile nu mai vechi de 40-50 de ani, se văd ici-colo coloanele templelor antice. Să te plimbi prin piața Sintagma, sau Piața Constituției, cea mai veche piață postotomană a orașului, locul în care astăzi se țin toate adunările populare. Ai putea merge cu metroul până spre Pireu, portul Atenei, să vezi cum Apolo, pardon, soarele, se ascunde în mare sau să urci pe una dintre cele șapte coline, să mănânci într-unul dintre cochetele restaurante cu belvedere. Sau pur și simplu să te plimbi prin centru.

Atena s-a numit așa după ce, spun legendele, zeița cu același nume, a înțelepciunii, s-a războit cu Poseidon, zeul mărilor, fiecare prezentând locuitorilor darul său: o ramură de măslin contra unui trident. A câștigat ramura de măslin!

Vinul și poveștile

Am ajuns, printr-un concurs de împrejurări, la o cramă undeva între oraș și aeroport. Proprietarii se laudă, pe bună dreptate, cu unul dintre cele mai vechi vinuri din Europa, unul alb, obținut dintr-o viță-de-vie veche de 4.000 de ani. Aroma și tăria (n-am cunoștințe de oenologie, dar combinația era absolut excepțională) i se trag mai mult ca sigur de la pământul roșu, fără pic de iarbă și soarele strălucitor. Și, da, de la lipsa apei. Pentru că, am aflat, vinul este așa de bun fiindcă via nu este irigată. Niciodată!

 

Citește și:

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr32/11.08.2016
Autor: Irina Tudor Dumitrescu
Sursa foto: pixabay.com

Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus