Esti aici
Femeia.ro > Timp liber > Calatorii si vacante > Biletele de avion către Milano îți deschid calea către fascinanta zonă a Lombardiei  

Biletele de avion către Milano îți deschid calea către fascinanta zonă a Lombardiei  

Dacă te hotărăşti să-ţi cumperi bilete de avion spre Milano, vei avea posibilitatea să descoperi nu doar unul dintre cele mai cosmopolite oraşe italiene, în care arta şi mediul de afaceri se împletesc în cel mai fericit mod, ci şi zona Lombardiei. Aceasta este una dintre cele 20 regiuni ale Italiei, şi, în acelaşi timp, cea mai populată şi bogată din ţară, iar impunătorul oraş Milano, al doilea oraş italian, este nu doar capitala Lombardiei, ci şi capitala comercială a Italiei.

Provincia Lombardia, fondată de populaţia germanică lombardă în secolul al VI-lea şi situată în nordul Italiei, la graniţa cu Elveţia, cuprinde o vastă regiune situată între Munţii Alpi şi Munţii Apenini. Pe teritoriul său, în spectaculoasele văi alpine, s-au format cele cinci mari lacuri italiene (Maggiore, Como, Garda, Iseo şi Lugano), cunoscute în întreaga lume prin frumuseţea lor, şi staţiunile elegante care s-au format în jurul lor. Tot pe teritoriul Lombardiei, se află şi bazinul fluviului Pad, importantă zonă agricolă şi comercială a Italiei, care a transformat Lombardia într-una dintre cele mai prospere regiuni din Europa. Este de la sine înţeles că, dacă pentru vacanţa ta ai optat pentru bilete de avion către Milano, este aproape imposibil să nu optezi şi pentru incursiuni în regiunea Lombardiei.

De altfel, Lombardia este percepută şi de italieni ca o locaţie tradiţională de vacanţă, iar în ultimul timp a devenit tot mai accesibilă şi pentru turiştii români, care au la dispoziţie o ofertă generoasă de zboruri economice de linie spre Milano. Pentru o vacanţă cât mai reuşită, să trecem în continuare în revistă unele dintre cele mai frumoase destinaţii din regiunea lombardă.

1.Milano

 Primul în topul itinerariilor este, bineînţeles, metropola italiană Milano, care poate fi punctul de plecare perfect către ale excursii în zona Lombardiei. Odată achiziţionate biletele de avion spre Milano, vei avea în concediul programat numeroase obiective turistice de vizitat. Poţi începe cu domul din Milano, a treia biserică din Italia ca mărime şi gazda celei mai mari colecţii de statui de marmură din lume, împodobit cu sculpturi de o frumuseţe desăvârşită şi înconjurat de o piaţă de peste 17.000 mp. Un al doilea locaş de cult pe care nu ar trebui să îl ratezi este Santa Maria delle Grazie, pentru că acesta adăposteşte celebra frescă Cina cea de Taină a lui Leonardo da Vinci, pe care o poţi admira în toată splendoarea ei. Iar pentru că te afli în capitala modei ar trebui să-ți faci neapărat timp şi pentru o incursiune pe Via Montenapoleone, unde îşi au sediul celebre case internaţionale de modă, sau în renumita Galleria Vittorio Emanuele II, considerată a fi cel mai vechi shopping-mall din lume. Pentru a lua masa, locul în care sunt reunite unele dintre cele mai bune restaurante ale bucătăriei tradiționale milaneze este districtul istoric Navigli, ce poartă numele canalelor antice care conectau odată orașul.

  1. Como şi ţinutul lacurilor

Cel mai apropiat de Milano dintre cele cinci lacuri este Como, aflat lângă o suburbie a oraşului, la aproximativ 30 de minute distanţă de mers cu maşina. Oraşul Como, format în jurul lacului cu două braţe care poartă acelaşi nume, reprezintă o populară destinaţie turistică încă din perioada romanilor, iar astăzi şi-a câştigat renumele de unul dintre cele mai frumoase oraşe italiene. Lacul Maggiore, este considerat cel mai frumos dintre întinderile de apă din Lombardia care găzduieşte nu doar hoteluri de calitate şi sate pitorești, ci şi spectaculoasele insule Borromee. Foarte popular în rândul turiştilor este şi lacul Garda, care este, de altfel, întinderea de apă cu cea mai mare suprafaţă din salba de lacuri aflată în imediata apropiere a oraşului.

  1. Munţii Alpi şi staţiunile Bormio şi Stelvio

 

Munţii Alpi veghează cu o eleganţă desăvârşită ţinutul Lombardiei, şi, în acelaşi timp, sunt o atracţie turistică în sine. Tot ei fac din Lombardia o destinaţie potrivită de vacanţă şi anotimul rece, cea mai importantă staţiune de iarnă fiind Bormio. La mică distanţă de aceasta, în Parcul Național Stelvio, se află gheţarul Stelvio, din staţiunea Passo dello Stelvio, accesibil şi el pentru sporturile de iarnă de la sfârşitul lunii mai, până la începutul lunii noiembrie. Aşa că iubitorii de sport nu se vor plictisi cu siguranţă în această zonă. De exemplu, cei care iubesc fotbalul, atât de popular în Italia, au, de asemenea, posibilitatea să viziteze la ele acasă două dintre cele mai importante echipe italiene – Inter Milano și AC Milan.

  1. Cremona şi Bergamo – o incursiune în lumea muzicii

O călătorie în Lombardia, al cărei prim-pas este achiziţia unor bilete de avion către Milano, poate fi şi o incursiune fascinantă în lumea muzicii, cu ajutorul unor excursii în două dintre localităţile  importante ale regiunii italiene. Bergamo, un superb oraş fortificat construit de-a lungul mai multor coline, a fost locul de naştere al lui Gaetano Donizetti, important compozitor italian de muzică cultă şi, mai ales, de operă şi autorul lucrării Lucia din Lammermoor. Un alt compozitor important, născut de data aceasta la Cremona, este Claudio Monteverdi, considerat părintele operei. Deşi acesta a trăit între anii 1567 şi 1643, oraşul în care s-a născut găzduieşte şi astăzi unul dintre cele mai importante centre de instrumente clasice cu arcuș din lume. Toate familiile faimoase creatoare de viori şi renumite în domeniu – printre care şi Stradivarius – şi-au desfăşurat activitatea aici, iar viorile sunt încă produse în oraș, câteva dintre ateliere fiind deschise publicului larg. Şi dacă ești îndrăgostit de muzică, nu trebuie să ratezi nici Teatrul Scala sau La Scala, cum este mai bine cunoscut, casa de operă din Milano, care este, de 250 de ani, gazda celor mai importanţi muzicieni din lume.

  1. Mantova şi câmpia Padului

Una dintre cele mai frumoase localităţi din câmpiile Lombardiei este Mantova, străjuită de trei lacuri mici. Fondată de etrusci, aceasta şi-a păstrat independenţa timp de mai multe secole, iar urmele unei istorii glorioase au fost conservate până astăzi printr-o arhitectură deosebită reprezentată de Palatul Ducal – unul din cele mai frumoase palate renascentiste – sau Basilica di Sant’Andrea. Şi încă un amănunt interesant… Oraşul Mantova, în care ajungi foarte uşor dacă îţi achiziţionezi un bilet dus-întors către Milano, a fost făcut celebru pentru prima oară de Shakespeare care l-a menţionat în celebra sa operă Romeo şi Julieta.

  1. Brescia – un etalon în lumea picturii

Dacă îţi cumperi bilete avion spre capitala Lombardiei, poţi vizita şi cel de-al doilea oraş ca mărime al regiunii – Brescia. După ce ajungi în piaţa centrală a oraşului (Piazza Vitoriale), îţi recomandăm să te îndrepţi şi către Piazza della Logia deoarece aceasta este un exemplu notabil de piaţă renascentistă, aspect subliniat chiar şi de denumirea sa (traducerea cuvântul loggia este piaţa sfatului). Oraşul Brescia, aflat la o distanţă de aproximativ o oră, este, de asemenea, o destinaţie foarte potrivită pentru iubitorii de pictură, unul dintre cele mai importante obiective turistice în acest sens fiind Pinacoteca Civica Tosio Martinengo, o galerie de artă locală, ce adăpostește lucrări ale școlii bresciene clasice, aparţinând unor pictori precum Raphael sau Lotto.

  1. Monza şi circuitul italian de Formula 1

La nici jumătate de oră de Milano, se află Monza, un oraş de dimensiuni mai mici. Plimbarile în cadrul său pot avea un farmec deosebit, întrucât oraşul este construit de-a lungul râului Lambro şi are un centru turistic foarte frumos, de unde se pot cumpăra obiecte deosebite din sticlă şi materiale textile, produse local. Oraşul este şi un important centru auto al Italiei, aici aflându-se Circuitul Monza unde, anual, se desfăşoară una dintre cele mai importante curse europene GP de Formula 1.

  1. Padova – important centru universitar

Pe lista celor mai spectaculoase destinaţii pe care le poti vizita in regiunea Lombardiei, se afla si Padova. Dacă optezi pentru zboruri ieftine spre Milano, află că Padova, unul dintre cele mai vechi oraşe ale Italiei, se află la aproximativ 240 km distanţă, fiind situat la marginea câmpiei Padului. Trebuie să mai ştii că oraşul este foarte frumos, cu o reţea densă de străzi cu arcade şi largi pieţe comunale, cea mai importantă dintre acestea fiind Piazza Prato della Valle, considerată a treia ca mărime din Europa, după Piața Roșie din Moscova și Place de la Concorde din Paris. Padova este prin excelenţă un oraş al ştiinţei. Aici se află Universitatea din Padova, unul dintre cele mai vechi centre universitare din Italia şi din Europa, cu arhitectură specială şi decoraţii bogate de statui. Şi tot aici, în oraşul traversat de râul Bacchiglione, poţi vizita cea mai veche grădină botanică din Europa, Orto Botanico di Padova, sau observatorul astronomic al lui Galileo Galilei care, de altfel, a predat în cadrul universităţii locale alături de Nicolaus Copernic, un alt mare savant italian.

Acestea sunt câteva dintre cele mai importante comori ale Lombardiei. Întreaga bogăţie de frumuseţe şi artă, este, însă, accesibilă pentru oricine, primul pas simplu fiind achiziţia unor bilete avion cu destinaţia Milano. Oraşul cu climă mediteraneeană şi împrejurimile sale fascinante atrag, anual, ca un adevărat magnet, artişti, designeri şi un număr important de turişti din întreaga lume.

Text: Camelia Pantel

Foto: Shutterstock

 

Comments

comments

Lasă un răspuns