Esti aici
Femeia.ro > Timp liber > Calatorii si vacante > In secuime, intre sare si lut

In secuime, intre sare si lut

În inima României, în depresiunea Praid-Sovata, în miros de brad, pin şi sare, poţi sta câteva zile fără griji, ca pe o insulă îndepărtată, ruptă de lume, doar că nu vei fi înconjurată de ape, ci de munţi.

Cât de cald ar fi aici, în ţărişoară, printre munţi şi hectare de păduri, e răcoare, este plăcut, e linişte. Iar dacă scapi de prejudecata (mai ales a regăţenilor) că în secuime oamenii se fac că nu te înţeleg, te vei simţi minunat. Pentru că toată lumea e foarte amabilă, chiar dacă, asemenea unei fete din Corund care servea într-o cafenea, nu ştie o boabă româneşte. Fata, frumuşică şi zâmbitoare, a înţeles ce vrem în limba… engleză.

Canionul de sare

Praidul este nu numai un fel de rai al sarmalelor, ci şi unul al odihnei tihnite. Un pic periculos pentru siluetă, pentru că femeile de pe aici gătesc senzaţional, dar poţi rezolva problema meselor îmbelşugate cu plimbări interesante. Unul dintre cele mai spectaculoase locuri este canionul de sare. Nu este Marele Canion, dar e din sare. Dealul Sării, muntele din care se scoate sare de sute de ani, a fost săpat de râul Corund, formând canionul alb-gri, bucuria copiilor care încearcă de fiecare dată să guste… muntele. După ce treci râul şi plăteşti o taxă mică, un ghid te conduce de-a lungul canionului, povestindu-ţi cum pe-acolo, unde se vede intrarea în vechea mină, se scotea sarea cu căruţa (crivac) trasă de patru cai, cum se formează ca-ntr-un perpetuum mobile cristalele de sare, cum creşte iarba-sărată (aşa se numeşte planta aceea ciudată).

Porţile secuieşti

Cât de mică ar fi casa, poarta trebuie să fie frumoasă. Iar când spun frumoasă, nu exagerez deloc. Cu poartă mică pentru oameni şi poartă mare pentru căruţe, cu acoperiş şi din lemn tare de stejar, porţile sunt opere de artă: fiecare are sculptat şi apoi pictat câte un pom al vieţii din care pleacă frunze şi flori, poate câte o pasăre, toate atent păzite de soare şi lună. Pe fiecare poartă, scrie anul în care a fost făcută, iar pe cele mai vechi, se află un fel de istoric al familiei.

În fine, perla coroanei

Este salina. Nu pot spune că a fost prima dată când am intrat într-o salină, dar oricum este spectaculos. Un oraş în pântecul muntelui de sare, cu restaurante, locuri de joacă, cinematograf, cramă cu o impresionantă colecţie de vinuri, cafenele, un traseu Aventura imens, un muzeu al salinei şi, veghind asupra tututor, o bisericuţă ecumenică în care se roagă deopotrivă catolici, ortodocşi şi greco-catolici, cu statuete săpate în sare şi icoane sprijinite de aerul sărat. La praznice mari, aici chiar se ţin slujbe.

Cum stai, ce mănânci

Pensiuni agroturistice câtă frunză, condiţii foarte bune în camere şi curţi imense – aproape toate au măcar o instalaţie de tiroliană şi un coş de baschet. Dacă vrei, poţi merge cu ATV-ul, iar dacă nu, o plimbare cu caii pe dealurile din împrejurimi se rezolvă mult mai uşor şi cu bucurie. Preţurile, de la 60-70 de lei/noapte camera dublă. La multele restaurante, bistrouri, terase, poţi mânca pe săturate orice-ţi doreşte inima, de la cel mai mare şniţel văzut de mine vreodată până la celebrii papanaşi, porţiile fiind uriaşe. Iar dacă într-o zi ai chef de ceva uşor, cozonacul unguresc este pe toate drumurile.

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.28/17.07.2014

Autor: Irina Tudor Dumitrescu

Sursa foto: Fotolia


Lasă un răspuns

Sus