Esti aici
Femeia.ro > Timp liber > Calatorii si vacante > Sarbatori ca la bunici

Sarbatori ca la bunici

Cu cozonaci şi colindători îmbujoraţi, cu de-ale porcului pregătite de femei pricepute şi nu foarte vorbăreţe, cu nuci, mere şi prăjituri minunate preparate cât ține nunta, trei zile şi trei nopţi, cu miros de ger şi fum.

Sărbătorile ca pe vremuri au devenit un lux şi au, în cele mai multe dintre locurile care oferă aşa ceva, un aer de spectacol, de lucru încropit sau, mai rău, fals. În Săliştea Sibiului, la doar 30 km de Sibiu, pe drumul vechi spre Sebeş, lucrurile stau cu totul altfel.

Satul cel mare

Zona este locuită încă din paleolitic, iar Sălişte, sat de ciobani înstăriţi asemenea tuturor celor din Mărginime, este atestată de pe la 1300, când i se spunea Magna Villa (satul cel mare). Era satul cel mare al românilor, pentru că Sălişte, tot timpul cât a făcut parte din scaunele săseşti, a avut grijă să-și ţină portul, obiceiurile, vorba. Când am ajuns, la primul Crăciun petrecut acolo, în satul-oraş, am fost minunată de crucile de pe case. Ca nişte mici biserici, toate casele – solide, frumoase, cu garduri înalte şi un aer de ardelean aşezat şi prosper – au cruce pe acoperiş şi icoană pe zidul de la stradă.

La căminul cultural

În atmosfera asta, zăpada, săniile, copiii chiuind şi pregătindu-se de colindat se transformă ca prin minune într-o maşină a timpului spre copilărie. Din curţi se aud zgomote înfundate şi pe coşuri iese fum cu aromă de sarmale. E ajunul… Ajunului. Începe spectacolul. De la casa junilor, fostul cămin cultural al satului, se aud chiuituri şi tropăituri. Se fac repetiţii pentru ziua junilor, a patra zi de Crăciun. Pe stradă însă, fete frumoase şi un pic ruşinate au pornit colindul. Vin în grupuri, îmbrăcate în alb şi negru, şi cântă dumnezeieşte colinde vechi. Nu seamănă deloc cu ce aud eu de vreo lună şi mai bine prin Bucureşti. Au straiţe pentru nuci şi colaci şi-ţi mulţumesc cu aceeaşi sfioşenie şi pentru mere, şi pentru cei câţiva lei pe care-i primesc din când în când.

Junii, vedetele lunii

A doua zi de dimineaţă, chiar în ziua de Crăciun, toată suflarea e la biserică. Se trec în revistă hainele domnilor şi blănurile doamnelor, se felicită mamele cu prunci şi domnii care şi-au dezvoltat afacerea. După slujbă, copiii mici spun poezii pentru pruncul Iisus, cocoţaţi pe masa din faţa altarului, băieţii măricei dau un spectacol cu irozi de mai mare frumuseţea. Apoi apar junii, cu plosca la picior, bucurându-se de Naştere şi anunţând marea confruntare de peste patru zile. E chiar impresionant, mai ales că (m-am uitat cu mare atenţie) mulţi au măcar pieptarele moştenite de la străbunicul, iar grija pentru detaliile portului popular este desăvârşită.

Hora horelor

Apoi, toată lumea se duce să petreacă. Cu palincă şi tot soiul de slăninuţe, cârnaţi iuţi şi aburinzi, sarmale împlinite, jumări şi cârnăciori, cu… mai bine mă opresc aici. Iar asta ţine până pe 28 decembrie, când, după parada junilor, se încinge o horă mare – hora horelor din Piaţa Mare. Spectacolul este însă înainte, când fiecare ceată, purtând pancarta satului de obârşie (nume ciudate, de poveste: Mag, Rod, Orlat, Jina, Galeş), repetă paşii, vorbele. Îţi vine, om în toată firea, să alergi şi tu în rând cu copiii, printre juni şi musafiri, făcând mici farse sau doar încercând să consumi preaplinul de bucurie.

Societăţile de juni

De peste 100 de ani, pe 28 decembrie, în Piaţa Mare a Săliştei, se adună societăţile de juni din toată Mărginimea. Paradă de costume, juni mândri şi june ochioase, joc întărâtat de taragoturi şi acordeon. Strigături şi câte-o duşcă de palincă, pentru alungarea frigului şi culoare în obraji. Câte-un sărut furat de câte-un june unei june, aşa, de încurajare.

Articol preluat din ediția de decembrie 2014 a revistei Femeia.

Autor: Irina Tudor Dumitrescu

Sursa foto: Aurelian Dumitrescu


Lasă un răspuns

Sus