Esti aici
Femeia.ro > Timp liber > Calatorii si vacante > Singură în vacanță

Singură în vacanță

Nu pentru că așa ești tu, singură. Ci pentru că pur și simplu ți-ai dori ca măcar trei, patru zile să pleci undeva numai tu cu tine.

Ce e rău în asta, în a te gândi că ți-ar plăcea să petreci câteva zile de vacanță undeva în lumea largă, fără bărbat, fără copii, fără cățel, pisică sau alte animale de casă? Asta oare să însemne că te-ai săturat de ai tăi? Sau e nevoia unei vacanțe complete? E un semnal de alarmă ori doar o reîncărcare? Pe scurt, cum și de ce ai pleca singură în vacanță. Și ce-ai câștiga din asta. Acum, după ditamai lista de întrebări, e momentul să găsim și niște răspunsuri. Zic încercăm fiindcă toate lucrurile bune se fac în echipă. Chiar dacă, uneori, simți nevoia să joci singur.

De ce să pleci singură

Să ne înțelegem: nu este vorba despre a-ți face concediul singură când ai bărbat pe care-l iubești și copii după care ești înnebunită. Ci despre câteva zile, poate mai mult de un weekend, pe care să le petreci singură într-un loc care-ți place. De fapt, despre o vacanță totală: fără grija copiilor, fără umărul bărbatului alături. Câteva zile în care să faci ce și când îți place. Da, știu, cei din jur se vor mira toți: „Pleci singură? Te-ai certat cu bărbatu-tău, vă despărțiți?“ Nici vorbă, lucurile merg perfect! Iar el, pentru că este jumătatea ta, îți va înțelege cu siguranță nevoia de singurătate. Copiii la fel: e ca și cum ai pleca tu în tabără în locul lor.

Legătura cu baza

În prima zi, îți va fi greu, vei simți tot timpul un gol: nu ai pe cine să trimiți la culcare ori ca să-și spele mâinile, nu ai cu cine vorbi despe una-alta, cu cine împărtăși impresiile. Dar de data asta progresul tehnologic e de partea ta. Sunt suficiente o tabletă și o legătură de internet și totul se rezolvă! E chiar bine ca, în fiecare seară, să iei legătura cu baza. Curând vei înțelege cât de bine e să faci absolut, dar absolut ce și când vrei. Măcar vreo câteva zile.

Condiția este să pleci la drum fără prejudecăți, hotărâtă să te duci la plimbare oricând ai chef, să intri în ce muzeu îți place, să caști gura pe ce străzi vrei. Asta nu înseamnă că nu te mai înțelegi cu ai tăi, dar, când sunt mai mulți, inevitibil trebuie să se pună de acord mai multe gusturi. Și-atunci cineva cedează. Ei bine, de data asta nu va trebui să cedezi tu! Nici măcar cu un milimetru. Și nu e nevoie să te simți vinovată doar pentru că ți-e bine. Nu faci niciun rău nimănui, ci chiar le faci tuturor un bine.

Dorul ca energie

Pentru că dorul de-ai tăi și satisfacerea unor dorințe pe care acasă le-ai considera vinovate îți vor alimenta motoarele mai ceva decât kerosenul. Îți amintești cum a fost la prima tabără a copilului? Cu o zi înainte, te gândeai fericită că, după atâția ani, în sfârșit vei sta în cadă două ore dacă ai chef, te vei uita la televizor la cele mai teribile filme sau la cine știe ce alte chestii vei face.

După nici 24 de ore, te învârteai prin casă fără să-ți găsești locul… Cam așa va fi și acum. Ei, bărbatul și copilul, echipă pusă pe șotii în lipsa ta, se vor simți liberi ca pasărea cerului până spre seară, când dorul îi va trimite spre… tableta de legătură. Revederea va fi, ca atare, absolut minunată, dragostea voastră – și mai vie, dragostea copilului – mai plină de recunoștință. Vă veți promite să nu mai treceți niciodată prin experiența asta, după care o să ajungeți la concluzia c-a fost de bine. Pentru amor, pentru limpezire, pentru statornicie.

Avantaje care-ți ridică moralul

În afară de argumentele deja pomenite, ar fi câteva în plus care să te convingă să pleci pentru câteva zile singură în vacanță măcar o dată:

  • domnul arătos care-ți face discret curte, fără să forțeze, dar arătându-ți că farmecul tău n-a fost alungat nici de vârstă, nici de discuțiile interminabile despre desene animate, dinozauri și probleme cu fracții, nici de siguranța că ți-ai găsit perechea și de-acum nu mai contează…
  • micul dejun adus în cameră (vacanță mai scurtă, răsfăț mai mare), cu toate cele așezate în farfurie;
  • programul care nu trebuie respectat niciodată, pentru că, în sfârșit, poți fi neascultătoare, rebelă, chiar puțin obraznică cu/față de aceea care a… întocmit programul!

Citește și:

Vacanta pe nisip andaluz

Vacanta fara griji

Ce faci cu copiii in vacanta

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.24/18.06.2015

Autor: Irina Tudor Dumitrescu

Sursa foto: pixabay.com


Lasă un răspuns

Sus