Esti aici
Femeia.ro > Timp liber > Calatorii si vacante > Un weekend în Bulgaria

Un weekend în Bulgaria

Mă gândeam să merg undeva la sfârşit de săptămână. Și poate o zi în plus, un fel de weekend prelungit. Ca bucureştean, mai ales, valea Prahovei e prima idee care-ţi vine în minte.

Cum ar fi s-o iei în sens invers? Spre Giurgiu? Nu chiar! Deși se laudă cu un spectaculos far genovez, oraşul de pe malul Dunării era înfloritor pe vremuri. Dacă tot i-am rostit numele, să ne luăm inima-n dinţi şi să traversăm Dunărea! Ruse, un oraş oarecum posac, în care am descoperit un părculeţ senzaţional. Dacă treci cu vederea blocurile uşor suprarealiste rămase de pe vremea comuniştilor, Ruse nu e chiar urât, ci doar, așa cum am spus, cam posac. Mergem întins spre sud-vest. La numai 100 de kilometri, Veliko Târnovo, cel mai vechi oraş al Bulgariei.

Ca-n poveşti

Căţărat pe dealuri acum înverzite, oraşul are parfum de Levant şi cochetării de mireasă. Casele vechi, cu balcoane din lemn şi acoperiş roşu, se ascund printre copaci bătrâni. Biserici de sute de ani, drumuri pietruite şi muşcate roşii ca sângele la tot pasul fac din oraşul vechi un spaţiu de poveste. Din orice loc ai privi în sus, spre deal, zăreşti vechea fortăreaţă Tsarevets. Aici, Veliko Târnovo a fost declarat, la 1185, capitala celui de-al doilea Ţarat Bulgar, al fraţilor Petru şi Asan, care-şi declarase independenţa faţă de Imperiul Bizantin. Poate că nu eşti dornică să vizitezi fortăreaţa, dar o plimbare pe străzile oraşului, o cină într-una din micuţele taverne (se mănâncă excelent) şi o noapte petrecută într-una din pensiunile din oraşul vechi te vor face să visezi prinţi şi prinţese.

De la artă la istorie

Sau invers, cum vrei. Poţi să vizitezi fortăreaţa sau muzeele, unul din ele aflat pe o insulă în mijlocul râului pe malurile căruia se leneveşte oraşul, sau să te reculegi în vechile bisericuţe. Am uitat să-ţi spun că, în Veliko Târnovo, te poţi deplasa cu autoturismul, pe jos sau cu… taxiul, care este foarte ieftin. Dacă-ţi place, poţi sta încă o noapte, iar dacă nu, înapoi spre Bucureşti, cu un popas obligatoriu la Ivanovo, situl cu mănăstiri rupestre situat la 20 de kilometri de Ruse. Absolut spectaculos!

Peşteri sfinte

Călugării ortodocşi de la începuturile mileniului trecut se retrăgeau aici spre reculegere. Peşterile sfinte se află acum într-o mare verde, aproape pustie. Încă se văd picturile vechi de pe pereţi, încă simţi mirosul de tămâie şi credinţă. După ce le-ai văzut pe toate sau numai o parte, te poţi duce pe râul Lom, aflat foarte aproape, pentru o partidă de pescuit sportiv domnii şi un pic de plajă în natură doamnele. Sau vizitezi mănăstirea Basarbovo, locul unde a murit sfântul Dimitrie cel Nou, patronul spiritual al Bucureştiului. Sau şi una, şi alta. Drumul de la Bucureşti la Veliko Târnovo este mai scurt decât din Capitală până la Braşov.

Nu rata, la 4 kilometri de Veliko Târnovo, Arbanassi, un sat absolut superb, exponent al Renaşterii bulgăreşti.

Citește și:

Escapadă la cascadă

Relaxare și sănătate în Ținutul Sării

Paradisul din parcurile naturale

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.24/18.06.2015

Autor: Irina Tudor Dumitrescu

Sursa foto: pixabay.com

 

Pentru a te ajuta să îți organizezi mai bine vacanța, Vola.ro a lansat opțiunea Smart Connection, care permite combinarea mai multor zboruri de la companii aeriene diferite, o inovație proprie la care a lucrat peste un an.

Smart Connection înseamnă, practic, combinarea mai multor zboruri, în general de la companii aeriene diferite, care în mod normal nu se pot combina în sistemele de rezervări existente pe piață. Rezultatul este un zbor mixt, cu escale inteligente. În plus, Vola.ro oferă gratuit Garantia Smart Connection care protejează clienții în cazul în care pierd o conexiune pentru că unul dintre zboruri a fost anulat sau a avut întârzieri.


Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus