Esti aici
Femeia.ro > Timp liber > Călătorii > 8 destinații pentru o iarnă de nota 10

8 destinații pentru o iarnă de nota 10

Ne-am săturat de aglomerația de pe Valea Prahovei, de cozile de la Târgul de Crăciun din Sibiu, iar în Maramureș, dacă nu am făcut rezervări din vară, tot degeaba. Dar nici acasă parcă nu am sta… Iată câteva propuneri de sate și mici stațiuni pentru sărbători pline de relaxare!

Fundata, Brașov

Cea mai înaltă localitate din țară (1.360 m), e păzită strașnic de Munții Piatra Craiului și Bucegi, într-o zonă de o frumusețe magică. Nu doar că vei avea parte de liniștea pe care ți-o dorești, dar poți face și mișcare: ai, foarte aproape, Peștera Dâmbovicioara, Cheile Grădiștei, Prăpăstiile Zărneștiului, dar și Măgura – considerată de mulți cel mai frumos sat din România.

Gârda de Sus, Alba

Când turiștii se duc la Peștera Scărișoara, prea puțini își rezervă timp să urce și mai sus de faimosul obiectiv, spre Ocoale. Aici satele din Apuseni păstrează acel pitoresc montan cum rar mai găsești. Așa că lasă-te pierdută printre colinele domoale pline de zăpadă, într-o pensiune călduroasă unde ajungi cu sania trasă de cai. Dacă vrei o plimbare deosebită, alege Cheile Ordâncușei.

Balvanyos, Covasna

Ar fi păcat să nu petreci măcar o vacanță de iarnă în Tărâmul Apelor Minerale – cum mai e supranumită Covasna. Iar la Băile Balvanyos găsești confortul pe care îl visezi. Gândește-te numai cum ar fi să stai într-o piscină cu apă caldă în timp ce afară ninge liniștit! De vis, nu? Iar pentru plimbări ai la numai o aruncătură de băț Lacul Sfânta Ana și Tinovul Mohoș.

Lepșa, Vrancea

Drumul șerpuit care leagă Târgu Secuiesc de Covasna trece printr-unul dintre cele mai mari parcuri naturale din țara noastră: Putna Vrancea. Tot aici, satele se dezvoltă spre turism, mai ales că natura e prielnică, oferind priveliști de vis din vilele de lemn de la marginea pădurii dese. De aici, poți face și două trasee foarte apreciate: unul spre Cascada Putna (pe drum) și unul prin Cheile Tișiței (pe o potecă deschisă în orice anotimp).

Ceahlău, Neamț

Ceahlău înseamnă o zonă de vis, care te va surprinde în fiecare moment al zilei. Aflat pe versantul ce coboară spre Lacul Izvorul Muntelui, satul are un peisaj viu, dinamic, care se schimbă odată cu poziția soarelui și cu vremea. Admiră priveliștea la căldura vinului fiert sau încearcă trekkingul de iarnă în Parcul Național Ceahlău.

Dubova, Mehedinți

Poate unul dintre cele mai frumoase și primitoare locuri din zona Cazanelor Dunării, Dubova îți poate oferi sărbătorile pe care le visezi. Dacă nu e prea frig, poți face chiar o mică croazieră prin chei, la Statuia lui Decebal și la Peștera Veterani.

Voineasa, Vâlcea

Aflată în Munții Lotru, Voineasa e o stațiune de relaxare și tratament care îți oferă cadrul perfect pentru deconectare. Prin simplul fapt că vii aici, faci o cură de sănătate prin aerul ozonat. Iernile blânde îți permit să te bucuri din plin de toată zona: Lacul Vidra, zona de schi de la Resortul Transalpina (cu pârtii, telescaun, teleschi și telegondolă), ba chiar și de traseele care pornesc din localitate.

Păltiniș, Sibiu

Păltiniș este colțul de rai care iarna se transformă într-o poveste frumoasă, cu foc în sobă, cu lumină aurie, cu sănii trase de cai. Aici nu ai cum să te plictisești: e locul preferat al celor ce iubesc schiul și snowboardul, dar și al celor care vor să învețe aceste sporturi: școala Arena Platoş e chiar aici! Apoi, te poți plimba prin Rezervația Iezerele Cindrelului la faimoasele lacuri glaciare sau poți sta în stațiune printre monumentele istorice ale primei stațiuni montane din România.

 

Citește și:

Articol preluat din ediția de decembrie 2018 a revistei Femeia.
Autor: Corina Matei
Foto: Asociația Descoperă Voineasa

Comments

comments

Lasă un răspuns