Esti aici
Femeia.ro > Timp liber > Călătorii > Sudul Israelului, tărâmul soarelui

Sudul Israelului, tărâmul soarelui

Sudul Israelului, tărâmul soarelui – Să ajungi într-un loc deosebit este din ce în ce mai simplu, mai ales când companiile aeriene low-cost tot adaugă destinații. Iar când am prins Eilat la ofertă, am fost foarte bucuroasă. Și nu am fost nicio clipă dezamăgită!

Eilat este un fel de Mamaia a Israelului, o stațiune de lux în Golful Aqaba al Mării Roșii, care desparte Asia de Africa. Iar cum Israel este o țară mică și sigură, cea mai bună variantă a fost să închiriez o mașină ca să pot explora în voie cât mai mult! Dar să povestesc întâi despre frumusețile orașului…

Contraste surprinzătoare

Dune line și aurii, canioane abrupte roșietice, mare întinsă cu nuanțe indigo, un cer ce amintește de strălucirea unui safir și parcuri ce abundă de verde crud a dat mama natură acestei zone. Apoi oamenii au așezat cu grijă un orășel pitoresc la marginea căruia au făcut resorturi de cinci stele! Am explorat la pas orașul și recomand oricând:

Grădina Botanică cu palmieri, cactuși, liane și tot felul de arbori răsuciți de care sunt atârnate leagăne, are și o pădure tropicală. Mii de tone de pământ fertil au fost aduse aici, iar stropitorile pornesc la fiecare 10 minute, creând un microclimat ecuatorial. Iar cascadele, băncile joase de lemn și terasa de stuf fac din acest loc unul de inspirație și relaxare.

Plaja de Corali, rezervație naturală, e locul ideal pentru scufundări, principala atracție din Marea Roșie. Partea bună e că iarna, de multe ori, apa mării e mai caldă decât aerul, oferind o senzație extraordinară.

Observatorul Vieții Marine este unul dintre cele mai interesante acvarii pe care le-am vizitat: are 13 secțiuni cu acvarii, dar de departe cea mai interesantă este „Observatorul de sub apă”, care te coboară chiar în mijlocul coralilor: dincolo de sticlă, am văzut viața marină în mediul ei natural: prin fața ochilor mei s-au perindat sute, mii de pești colorați. Coralii au forme și nuanțe dintre cele mai variate.

Marina – zona de hoteluri din Eilat îți oferă variantele ideale de petrecere a timpului liber: parc de distracții, malluri pentru shopping, restaurante și cluburi dintre cele mai diverse, dar și o plajă cu nisip fin, de unde poți pleca în aventuri pe mare: cu parapanta, costumul de neopren sau chiar cu iahtul!

Timna, parcul sculptat de vânt

La 25 de km de Eilat se află Timna, considerată unul dintre cele mai frumoase parcuri din lume pentru varietatea peisagistică, geologică și arheologică de importanță mondială. Încă de când am intrat am simțit că valea mărginită de munți are un aer de Arizona. Parcul se parcurge cu mașina, dar și cu piciorul, pe potecile către obiective, ce însumează zeci de kilometri. Am văzut Pilonii Regelui Solomon, Lacul (artificial, dar arată ca o oază din deșert), Ciuperca, Sfinxul, am urcat la Arc, după care am coborât printr-un canion spre Peștera Minerilor, aici aflându-se primul masiv din lume exploatat pentru cupru. Egiptenii au făcut asta încă din mileniul 5 î.H., iar azi stau mărturie peste 10.000 de mine de cupru.

Canionul și un drum printre țări

În inima deșertului Negev se ascunde unul dintre cele mai importante obiective geologice din zonă: Red Canyon, la doar 20 de minute de condus de Eilat. Drumul, Route 12, urcă în serpentine până la un platou, punct din am văzut țările din jur de pe două continente: în stânga aveam gardul de sârmă ghimpată ce marca granița cu Egiptul (Africa), în dreapta se deschidea o vale imensă ce mă lăsa să admir munții Iordaniei în toată splendoarea lor (Asia).

Canionul Roșu, denumit după fenomenul care are loc aici dimineața și seara, când razele soarelui pătrund printre stânci și lumina se reflectă în așa fel încât dă pereților o nuanță de roșu aprins, impresionează prin pereții unduioși prin care treci. Are doar 200 de metri lungime, dar, dacă vrei ceva adrenalină, poți merge pe traseul marcat cu negru (nerecomandat pentru copii), pe deasupra lor, cu prăpastiile la picioare!

Marea Moartă

plutești, chiar și fără știi să înoți, este una dintre cele mai interesante senzații pe care le poți trăi vreodată. Din Eilat faci două ore cu mașina până la plaja privată Ein Bokek, unde te poți bucura de acest loc unic în lume, preferat chiar și de Cleopatra, pentru ea Marc Antoniu cucerind acest teritoriu! Sub tălpi, sarea se sparge cu zgomot, ca și când ai călca pe o plajă de scoici mici și subțiri. Până când și vântul miroase a sare!

ai în vedere: Plajele private sunt artificiale, adică au nisip adus. Plajele naturale de la Marea Moartă sunt albe, cu cristale de sare și nu trebuie să-ți uiți încălțările acasă, care să-ți stea bine în picioare și în apă! Recomand și plajele sălbatice pentru o experiență completă.

Animale din deșert

Între Eilat și Marea Moartă oprește-te la Rezervația Naturală Yotvata. Aici, animalele sunt în libertate, iar tu poți vizita rezervația doar din mașină, ca într-un mic safari, cu o viteză impusă de maximum 20 km/h. O turmă de oryx, măgari, gazele, și struți ne-au lăsat să-i admirăm în mediul lor natural.

Delicii locale

Comandă o salată israeliană (adică multe boluri pe o tavă, umplute cu diverse tipuri de salate), pâine tradițională, hummus cu tahini, cușcuș cu legume, frigărui de curcan, friptură de miel, vânătă la cuptor și malabi – o prăjitură ce seamănă cu panna cotta. Un loc ideal pentru a mânca bine este Restaurantul Ashkara.

Ascensiunea Scorpionului

Dacă te abați 20 km de la drumul ce leagă Eilat de Marea Moartă pe Route 227, vei ajunge la un Transfăgărășan israelian ce taie în serpentine abrupte rocile deșertice ale Negevului. Drumul și peisajele îți taie răsuflarea.

Citește și:

Articol preluat din ediția de ianuarie 2019 a revistei Femeia.
Autor: Corina Matei
Foto: Corina Matei

Comments

comments

Leave a Reply