Esti aici
Femeia.ro > Timp liber > Divertisment > Castigatorii premiilor Oscar 2009

Castigatorii premiilor Oscar 2009

Premiile Oscar de anul acesta nu au adus nicio surpriza. Poate ca la categoria Cel mai bun actor in rol principal nu era foarte previzibil ca va castiga Sean Penn in defavoarea lui Mickey Rourke, amandoi fiind mari favoriti, dar in afara de asta, totul a decurs cum era de asteptat.

„Slumdog millionaire” a castigat premiul pentru Cel mai bun film, plus inca alte sapte trofee, inclusiv pentru Cel mai bun regizor – Danny Boyle, Cel mai bun scenariu adaptat, Cea mai buna coloana sonora si Cel mai bun cantec original.

Kate Winslet a castigat Oscarul pentru Cea mai buna actrita in rol principal si, asa cum ne-a obisnuit, a fost vizibil emotionata cand si-a tinut discursul. Aproape la fel de emotionata ca si Penelope Cruz, care, cand a urcat pe scena ca sa primeasca premiul pentru Cea mai buna actrita in rol secundar, a marturisit cu o voce tremuranda ca ii vine sa lesine.

Cel mai emotionant moment al ceremoniei a fost insa decernarea Oscarului pentru Cel mai bun actor in rol secundar regretatului Heath Ledger. Parintii si sora actorului australian au primit premiul in numele lui si, mai miscator decat discursul lor, a fost imaginea lui Sean Penn, Brad Pitt, Adrien Brody si Ben Kingsley cu ochii inlacrimati.

„The curious case of Benjamin Button”, filmul care a avut cele mai multe nominalizari – 13, a primit numai trei premii, la categorii artistice: scenografie, machiaj si efecte speciale.

In ceea ce priveste spectacolul in sine, nici macar Hugh „cel mai sexy barbat” Jackman nu avea cum sa nu arate ridicol topaind pe scena si cantand fragmente de musical-uri celebre. I s-au alaturat Beyonce, cuplul din „High School Musical” – Zac Efron si Vanessa Hudgens, si cuplul din „Mamma Mia!” – Amanda Seyfried si Dominic Cooper.

Cel mai jenant moment a fost aparitia unui Ben Stiller deghizat in Joaquin Phoenix, asa cum arata el acum, barbos si cu parul nepieptanat. E trist cand te gandesti ca aceeasi actori care acum rad de el il aplaudau in urma cu 3-4 ani pentru prestatiile lui actoricesti.

Iata lista completa a castigatorilor:

  • Cel mai bun film: „Slumdog millionaire”
  • Cel mai bun actor in rol principal: Sean Penn – „Milk”
  • Cea mai buna actrita in rol secundar: Penelope Cruz – „Vicky Cristina Barcelona”
  • Cel mai bun regizor: Danny Boyle – „Slumdog millionaire”
  • Cel mai bun scenariu original: „Milk”
  • Cel mai bun scenariu adaptat: „Slumdog millionaire”

  • Cea mai buna coloana sonora: „Slumdog millionaire”
  • Cel mai bun cantec original: „Slumdog millionaire”
  • Cea mai buna scenografie: „The curious case of Benjamin Button”
  • Cele mai bune costume: „The Dutchess”
  • Cel mai bun machiaj: „The curious case of Benjamin Button”
  • Cele mai bune efecte speciale: „The curious case of Benjamin Button”
  • Cel mai bun sunet: „The dark knight”
  • Cel mai bun mixaj de sunet: „Slumdog millionaire”
  • Cea mai buna imagine: „Slumdog millionaire”
  • Cel mai bun montaj: „Slumdog millionaire”
  • Cel mai bun scurtmetraj: „Speilzeugland” („Toyland”)
  • Cel mai bun documentar: „Man on wire”
  • Cel mai bun documentar scurt-metraj: „Smile Pinki”
  • Cel mai bun film strain: „Departures” (Japonia)
  • Cel mai bun film de animatie: „Wall E”
  • Cel mai bun scurtmetraj de animatie: „La maison en petits cubes”
  • Premiul „Jean Hersholt” pentru actiuni umanitare de exceptie – Jerry Lewis, pentru sprijinul acordat copiilor cu distrofie musculara


Lasă un răspuns

Sus