Esti aici
Femeia.ro > Timp liber > Cât de secrete sunt societățile secrete?

Cât de secrete sunt societățile secrete?

Atâta vreme cât știm și noi, muritorii de rând, despre ele, nu mai sunt chiar așa de secrete, s-ar zice. Și atunci care ar mai fi misterul? De ce ar mai vorbi cu glas scăzut despre ele lumea?

Societățile astea sunt niște grupări, organizații ai căror membri urmează reguli stricte, dintre care cea mai importantă ar fi: ce facem noi între noi la întrunirile noastre nu trebuie să afle nimeni. De ce? Un simplu capriciu? Se pare că nu. Oricât de secrete ar fi fost, tot s-a aflat una sau alta despre ele. Dar doar cât să pară și mai pline de mister. Și doar cât să ne dăm seama noi, ceilalți, că unele dintre aceste organizații au fost (sunt încă?) într-atât de puternice, încât au influențat mersul umanității.

Marele Arhitect

O asociație de oameni liberi și de bune moravuri ce conlucrează pentru binele și progresul societății prin perfecționarea morală și intelectuală a membrilor săi, așa se autodefinește cea mai cunoscută dintre societățile secrete, francmasoneria. Simboluri misterioase, ritualuri de inițiere, loji și mari maeștri, cam asta știe omul de rând despre francmasoni. Ordinele și lojile francmasonice funcționează și astăzi, iar multe personalități ale lumii au recunoscut ori au fost probate ca făcând parte din ele. Istoria francmasoneriei este foarte veche și, chiar și pentru membri societății, încă învăluită în mister. Francmason înseamnă de fapt zidar, constructor liber.

Pentru că asta ar fi fost una dintre rădăcinile societății: asocierea zidarilor, a constructorilor de catedrale din Evul Mediu. S-a dezvoltat mai cu seamă în secolul al XIX-lea, cuprinzând mai toată lumea, și a funcționat în secret, spun masonii, doar când, speriați de caracterul ei democratic și vizionar, societatea a fost interzisă. Principalele simboluri masonice sunt: echerul, compasul și volumul Legii Sacre, precum și litera „G“ înscrisă în interiorul unui echer și al unui compas, care reprezintă inițiala cuvintelor God (zeu), geometrie, generare, geniu, gnoză. Masonii nu sunt creștini, nici musulmani ori budiști, dar cred într-un creator unic al Universului, Marele Arhitect. Ei au provocat revoluțiile democratice din secolul XIX, fiind de notorietate faptul că pașoptiștii români erau susținuți și educați de masoni.

Sărmanii soldați ai lui Hristos…

… și ai Templului lui Solomon, aceasta este denumirea completă a Ordinului Cavalerilor Templieri, grupare alcătuită din călugări militari înființată la 1119, special pentru apărarea pelerinilor creștini în Țara Sfântă. În perioada cruciadelor, ordinul cavalerilor templieri a devenit din ce în ce mai puternic, fiind de altfel inițiatorul sistemului bancar de astăzi. Puternic susținuți de Biserica Catolică, templierii ajunseseră o forță, iar pelerina albă cu cruce roșie pe piept era temută. Cavalerii templieri au ridicat un număr mare de construcţii în Europa şi Ţara Sfântă, multe dintre ele existând şi astăzi. Sărmanii nu erau deloc sărmani, ba chiar deveniseră o supraputere.

Prin urmare, din ce în ce mai greu se putea pătrunde în acest ordin, din ce în ce mai misterioase deveniseră probele de inițiere. Motiv pentru care, la 1372, ordinul a fost în mod oficial desființat chiar de către Biserica Catolică, care-l susținuse și îl finanțase. Dar, cum se întâmplă de obicei, legenda a dăinuit, literatura cavalerească a pus umărul la crearea misterului. Se spunea că Templierii ar deține cele mai importante și încărcate de puteri miraculoase relicve ale creștinătății, inclusiv Sfântul Graal, potirul în care Iosif din Arimateea ar fi strâns sângele Mântuitorului răstignit. Din păcate, acestea rămân (deocamdată) doar povești bine scrise și, fără îndoială, foarte gustate de publicul larg.

Craniul și oasele

O frăție studențească, așa cum vedem prin filmele americane, Skull and Bones (craniul și oasele) a fost înființată în 1832 şi a fost cunoscută iniţial ca Frăţia Morţii. Este considerată cea mai veche frăție şi a fost fondată de câţiva studenţi de la Universităţile Ivy League. Inițial, a adoptat regulile și ritualurile francmasoneriei europene, la început din teribilismul tinereții, mai apoi chiar crezând în mesajul francmasonic al globalizării, al egalității de șanse, al democrației. Dar și al necesității unui grup inițiat care să „organizeze“ fără patimă lumea.

În jurul acestei societăţi s-au ţesut cele mai multe teorii ale conspiraţiei, de la crearea bombei nucleare până la asasinarea lui Kennedy. Chiar şi în ziua de astăzi se crede că CIA îşi recrutează parte din membri din această societate secretă, lucru dezmințit oficial de către instituţie, în 2007. Se pare că majoritatea președinților americani au făcut (sau fac) parte din această organizație.

Din preceptele francmasoneriei din secolul al XIX-lea: * promulgarea legilor să se facă conform voinței populare, nu conform vreunei cărți sfinte * cetățeanul să aibă libertatea de a respecta sau nu obligațiile religioase, de a fi sau nu botezat, căsătorit sau înmormântat religios, să fie liber de a practica sexualitatea fără scop reproductiv * libertatea femeii de a fi sau de a nu fi mamă. Și multe altele asemănătoare.

Citește și:

Animale fantastice sau ciudățenii adevărate?

Cucuteni, cea mai veche civilizație

Zeii, oameni veniţi din cer

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.10/10.03.2016
Autor: Irina Tudor Dumitrescu
Sursa foto: 123RF

Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus