Esti aici
Femeia.ro > Timp liber > Lifestyle > Cifrele acestui secol

Cifrele acestui secol

Care sunt statisticile care, conform estimărilor, vor defini următoarea sută de ani?

Experți în în știință și tehnologie au elaborat o serie de prognoze privind aspecte legate de speranța de viață, expansiunea populației sau felul în care vor arăta orașele viitorului. Iată statisticile prezentate!

11,2 miliarde

Atâția vom fi pe glob până în 2100. Ceea ce înseamnă șansele de creștere sunt de 70%, arată scenariile specialiștilor, întrucât azi suntem aproximativ 7 miliarde. Experții estimează până în 2050 planeta va ajunge la 9 miliarde, iar până la finele secolului populația lumii va ajunge la 16,6 miliarde.

Popoarele sunt motorul pentru aproape orice, iar creșterea rapidă poate exacerba multe tipuri de provocări, susține un profesor de la Universitatea din Washington, cel care a condus echipa de cercetare internațională privind ritmul de expansiune al umanității. El mai spune că lipsa sistemelor de sănătate, sărăcia, poluarea, nesiguranța politică și rata mare a criminalității sunt probleme care ar putea fi legate de acest boom al populației.

Regiunea cu cea mai mare creștere a populației este Africa Subsahariană (zona aflată la sud de Deșertul Sahara), unde azi trăiesc 1 miliard de oameni, iar pentru 2100 specialiștii estimează o creștere de până la 5 miliarde.

83 de ani

Aceasta este vârsta medie până la care vor trăi oamenii anului 2100. Dacă în anii 50 majoritatea populației globului nu ajungea să-și serbeze cea de-a 50-a aniversare, azi speranța de viață ajunge la 72 de ani, ceea ce se dovedește un real progres.

Proiecțiile sunt optimiste, dar există și un revers al acestor statistici: o viață mai lungă înseamnă mai mulți oameni în vârstă, iar acest aspect, coroborat cu scăderea ratei fertilității, se traduce printr-un fenomen pe care specialiștii îl descriu ca îngrijorător: vor fi mai puțini nou-născuți care să-i înlocuiască pe cei de vârste înaintate. Rezultatul: piramida populației se răstoarnă și vom avea o piramidă cu baza în sus.

Grijile nu sunt îndreptate doar spre Europa și Japonia, care în prezent sunt zonele cu cea mai îmbătrânită populație, ci vizează și Brazilia, țară cu o populație extrem de tânără azi. Dacă acum Brazilia are 8,6 oameni care lucrează pentru fiecare persoană de peste 65 de ani, estimările arată în 2100 vor scădea la 1,5, mult sub nivelul Japoniei (care are azi 2,1), de exemplu. Iar situația va fi similară în India și China.

41 megaorașe

Experții estimează până în 2030 vom avea 41 de orașe cu peste 10 milioane de locuitori, iar până în 2050, două treimi din populația globului (peste 80%) vor locui în zone urbane. Va exista o trăsătură specifică tuturor acestor metropole ale viitorului: populația va fi concentrată pe porțiuni înguste de pământ.

În prezent, avem pe glob 28 de astfel de megaorașe. Ar mai fi o caracteristică: oamenii nu vor fi singurii locuitori ai acestor orașe. Echipamentele tehnologice și roboții vor fi integrate și ele în ecosistemul uman. De exemplu, până în 2020, vor fi 50 de miliarde de computere conectate la internet, adică un raport de 10 la 1. Ținând cont că în 1992 erau doar un milion de astfel de conexiuni, se poate deduce că tendința este de creștere.

11 milioane de tone pe zi

E vorba de cantitatea de deșeuri pe care planeta o va suporta până în 2100, conform estimărilor realizate de specialiștii în urbanism. Cifrele arată o creștere de trei ori față de cele înregistrate în prezent. Într-un raport anterior, deșeurile globale ajungeau, în 2010, la 3,5 milioane de tone pe zi, cu o prognoză de 6 milioane de tone în 2025.

Practic, doar deșeurile din marile orașe sunt suficiente pentru a umple un șir de vagoane lung de 5.000 km. Iar costurile globale de gestionare a acestor deșeuri cresc de la 205 miliarde de dolari pe an în 2010, la 375 miliarde în 2025, cu o evoluție semnificativă în țările dezvoltate. Pentru a preveni pericolele aduse de aceste statistici, putem face pași în bine încercând să reciclăm și să nu mai facem risipă de mâncare.

În viitor, multe joburi azi deținute de oameni vor fi coordonate de un robot sau un computer. Unele joburi sunt mai pretabile automatizării în comparație cu altele. În pericol în următoarele decenii sunt domenii precum contabilitatea, telemarketingul, taximetria. Vor rezista în schimb locurile de muncă ce implică creativitate, dexteritate sau empatie.

Citește și:

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.26/06.07.2017
Autor: Lidia Năstase
Sursa foto: pixabay

Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus