Esti aici
Femeia.ro > Timp liber > Calatorii si vacante > Circuit 10 zile Maroc Explore – Pe urmele berberilor

Circuit 10 zile Maroc Explore – Pe urmele berberilor

Regatul Berber de Mauretania condus de Bocchus I, a carui istorie dateaza din anul 110 i.Hr., este cel mai cunoscut stat independent marocan, iar influentele culturale (feniciana, greaca, cartagineza, romana si, chiar, spaniola si franceza) din aceasta tara, care se intinde pana la cel mai nordic punct al Africii, Stramtoarea Gibraltar, sunt fascinante.

Casablanca – Ziua 1

Bulevardul Corniche, situat pe malul Oceanului Atlantic, este poate cea mai renumita zona din Casablanca. Restaurantele cu specific pescaresc sunt ca un magnet pentru turisti si localnici

Rabat – Meknes – Volubilis –  Ziua 2

Capitala administrativa a Marocului are doua parti: una ce dateaza din sec. XII si alta construita in timpul protectoratului francez, la inceputul sec. XX. Nu ratati Mechhouar (gradinile Palatului Regal), splendidul mausoleu al lui Mohamed V si Turnul Hassan. La Meknes, admirati Poarta Bab Mansour, iar la Volubilis, cele mai bine conservate ruine romane sin Africa de Nord.

Fes – Ziua 3

Savurati farmecul celei mai mari Medine din lume, protejata de UNESCO pentru valoarea ei culturala. Apoi, aflati tainele prelucrarii pielii de la unii dintre cei mai vestiti tabacari din lume. Fiti pregatiti si pentru shopping! Si nu uitati de Moscheea Qaraouine, locatia primei universitati din lume.

Ifrane – Midelt  – Ziua 4

Traversati Atlasul Mijlociu si Atlasul Inalt, prin zone cu peisaje spectaculoase si strabatand padurea de cedri Immouzzer du Kandar.

Erfoud – Alnif – Tazarine – Zagora – Ziua 5

Ziua incepe cu o aventura cu masini 4×4 pe dunele de la Merzouga, cele mai inalte (aprox. 300 metri) din aceasta zona a Saharei, si continua cu o vizita in satele berberilor, unde va asteapta o plimbare cu camila.

Oarzzazate – Ziua 6

De-a lungul raului Ounila, la o scurta distanta de Oarrzazzate, se afla Kasbah Ait Benhaddou, un impresionant oras fortificat berber, unde s-au  turnat filme de referinta, precum Iisus din Nazareth (1977), Giuverul Nilului (1985) sau Prince of Persia (2010).

Marrakech – Ziua 7

“Perla Sudului” are o pozitie strategica, intre Muntii Atlas si Desertul Sahara. Printre atractii se numara Gradinile Menara, Mormantul Sultanilor Saadieni, Palatul Bahia, Moscheea Koutoubia si Piata Djema El Fna, unde veti intalni imblanzitori de serpi, dresori, cantareti, actori, acrobati si, nu in ultimul rand, cele mai delicioase feluri de mancare preparate chiar in fata dumnevoastra, in restaurante ambulante. In spatele pietii Djema El Fna, se gaseste bazarul din Marrakech, un loc plin de culoare si farmec local.

Essaouira – Ziua 8

Essaouira este un exemplu exceptional de oras fortificat din secolul al XVIII-lea. Chiar din momentul in care a fost fondat, Essaouira a fost un oras port foarte important, ce a legat Marocul si teritoriul Saharian de Europa si restul lumii. Iar sapaturile arheologice au dezvaluit adevarata origine a asezarii: acesta a fost fondata de catre fenicieni. De-a lungul timpului, Essaouira a fost cucerit de greci si romani. Iar in antichitate orasul purta denumirea de Mogador ce intr-o traducere exacta ar insemna “mic fort”. 

Casablanca – Ziua 9

Casablanca este cel mai mare si, poate, cel mai modern oras din Maroc. Arhitecti europeni celebri si-au adus aportul la ridicarea orasului incepand cu anul 1912, adaugandu-i farmecul unei metropole moderne.

In cea de-a 10-a zi a circuitului Maroc Explore,

in functie de orarul de zbor, turistii vor fi transferati la aeroport.
 
Descopera mai multe detalii si afla ce mai include circuitul Maroc Explore!
 
 


Lasă un răspuns

Sus