Esti aici
Femeia.ro > Timp liber > Film > Cronică: Cursă infernală

Cronică: Cursă infernală

Din păcate, n-am ieşit de la acest film cu inima ruptă de suspans, ci cu dorinţa de a vizita Johannesburg, locul unde se petrece acţiunea din Cursă infernală („Vehicle 19“). E bine şi-atât, dacă regia nu m-a dat pe spate. Pentru că jocul lui Paul Walker e destul de convingător, povestea are destule întorsături surprinzătoare, numai regizorul n-a reuşit să mă facă să mă simt de-acolo. 

 

Acţiune prea complicată, personaje prea simple

Michael Woods, personajul principal, abia a fost eliberat condiţionat din închisoare şi-a şi călcat în străchini, părăsind teritoriul SUA ca să-şi revadă fosta soţie, aflată la ambasada americană din Johannesburg. Femeia, în mod clar, n-are deloc încredere în intenţiile lui bune, că-l asediază cu telefoanele în prima parte a filmului, de te enervează fără să-i fi văzut faţa deja. E drept, Michael e şi omul nepotrivit la locul asemenea, de parcă nu ţi se mai pare nimic credibil din acţiunea filmului. Dar zici, hai, prin reducere la absurd, să presupunem că aşa s-ar fi întâmplat, intri în convenţia scenariului şi îţi montezi curiozitatea pentru deznodământ. Numai că Michael rămâne singurul personaj convingător în tot tăvălugul ăsta, în timp ce alte jocuri actoriceşti au stârnit şi câte-o mică furtună de râsete în sală, cum ar fi scena morţii lui Rachel Shabangu, personajul de la care au pornit toate încurcăturile, femeia care-i strică planurile de viaţă liniştită eroului nostru.
 

Final fără satisfacţie

În concluzie: Paul Walker e un drăguţ, aşa că poţi să-l urmăreşti fără oboseală timp de 80 de minute; firul acţiunii te face să-ţi doreşti să vezi sfârşitul; numai că, în rest, te enervează lipsa de consistenţă a acţiunilor regizorale şi, mai ales, relaţia dificilă pe care Michael Woods o are cu fosta la telefon. Cu toate acestea, în ciuda trecutului din portofoliul lui Woods şi a tuturor celor întâmplate în faţa ochilor noştri, este rost de happy-end. Dar şi pe ăsta l-a ratat maestrul regizor Mukunda Michael Dewil, lăsându-ne fără satisfacţia de a o vedea la faţă pe doamna enervantă de la telefon.
 
 

Distribuţie: Paul Walker, Naima McLean

 


Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus