Esti aici
Femeia.ro > Timp liber > Film > Cronica: Hoata de identitate

Cronica: Hoata de identitate

De la simpatica bucatareasa de han Sookie St. James din „Fetele Gilmore“ si pana la respingatorul personaj cu identitate multipla din aceasta productie, Melissa McCarthy a parcurs un drum extrem de lung.

De data asta e rea si egoista, machiata, coafata si imbracata prost, dar intreag combinatie, absolut hidoasa, o ajuta sa infatiseze al naibii de verosimil o hoata de identitate fara probleme de constiinta.

Pana ce una din victimele sale, tata de familie si carierist in devenire, interpretat de Jason Bateman, ii cere socoteala, banii si numele inapoi.

Hoata greu de ucis

Ai zice ca e usor ca un domn cu forma buna si prestanta solida s-o ia pe sus pe doamna cu multe forme si lipsita total de prestanta si s-o dea imediat pe mana politiei, ca sa-si curete numele si sa-si recupereze prejudiciul.

Asta daca doamna in cauza nu cunoaste o anumita tehnica kung-fu de mare imprevizibilitate si succes. Melissa McCartthy, alias Sandy, alias Diana, alias Julia, alias Dawn, si-o ia din toate pozitiile, ii curge sange din nas mai ceva ca la menstruatie, dar nu-si rupe niciodata nimic si n-o ia personal pana ce adversarul nu-si baga mana in parul ei proaspat buclat. Zici ca are atatea vieti cate nume.
 

E greu sa fii hoata de identitate, dar femeia asta bucalata si machiata inocent cu albastru puternic se achita bine de  sarcina, avand in vedere ca o cauta politia, niste traficanti de droguri, un vanator de recompense si cea mai recenta victima a sa, Sandy Patterson.

Care e, de fapt, barbat. Ok, gluma asta cu numele de muiere a mers in primele doua faze ale filmului, dar asteapta-te s-o auzi pana la sfarsit.

O comedie neexploatata pe deplin

Mi-a placut maxim jocul Melissei McCarthy, tine toata actiunea. Ce nu mi-a placut: jocul Melissei McCarthy chiar tine toata actiunea.

Ma asteptam la ceva mai spumos si din partea lui Jason Bateman, iar „baietii rai“ de pe urmele lor m-au lasat rece de-a dreptul. Pareau fix de mplutura. Pe scurt: glumele, atatea cate sunt, sunt bune.
 

Pacat ca nu sunt mai multe. Si pacat ca un personaj negativ atat de bine conturat isi face probleme de constiinta atat de repede, atat de profund si atat de decisiv pentru desfasurarea actiunii. Mi s-a parut ca asta ii corupe natura rea si distructiva. Aia care te facea sa razi.

  • Distributie: Jason Bateman, Melissa McCarthy, Amanda Peet.


Lasă un răspuns

Sus