Esti aici
Femeia.ro > Timp liber > Evenimente > Cronică: Poker

Cronică: Poker

Poker se joacă de ani buni la Teatrul de Comedie, dar mesajul său rămâne atât de valabil, încât începi să-ţi pui întrebări faţă de capacitatea societăţii româneşti de a evolua. Senatorul corupt, patronul de echipă sportivă, medicul estetician şi piţipoanca sunt personaje la fel de actuale ca în 2004, când spectacolul a avut premiera, fiind un succes. Când i s-a cerut să facă o prezentare a piesei pe care a scris-o, Adrian Lustig a încheiat cu: „Ce e paradoxal e că există comedii care ajung să se joace. Dar spectatorul, păţit, întreabă totuşi la casă: «E o comedie la care se râde?» Chiar asta e întrebarea.“. Spre deobire de o partidă adevărată, la Pokerul regizat de Alexandru Tocilescu acesta este câştigul adevărat: hohotele sănătoase, hazul de necazul României.

 

O chintă roială de râs

Jocul de cărţi e doar un pretext pentru ca cele patru personaje pitoreşti să se reunească, să mai urzească ticăloşii fără direcţie, doar cu intenţia de câştig facil, în virtutea obişnuinţei lor şi a relaţiei cu un oarecare Marcel, fost membru al găştii, acum emigrant bine ajuns în SUA, de unde-şi ajută prietenii cu bani. Ei bine, fix în această seară, Marcel este aşteptat la masa de poker, nu atât pentru calităţile sale de jucător, cât pentru cele de finanţator. Pentru că, oricât de bine ar mânui cele patru personaje banii prostimii, există un fund şi pentru sacul ăsta, iar „americanul“ e singurul care-i poate scoate belea, în niciun caz munca cinstită. Nu ştiu cum se întâmplă, dar, în aproximativ orice situaţie de genul acesta, piţipoaca îşi dezminte porecla, fiind cu un pas înaintea tuturor: Marcel nu mai vine, în schimb ei doi au planuri împreună, departe de ţara asta şi de amicii sugători de bani.
 

Jucători grei de poker

În afară de povestea spusă hazos, cele patru personaje – interpretate de Valentin Teodosiu, George Mihăiţă, Vladimir Găitan şi Simona Stoicescu – dau spectacolului o culoare foarte atractivă. E trist că povestea pe care ei o ţes este atât de valabilă pentru situaţia României de astăzi, dar spectacolul este desăvârşit. Şi, chiar dacă îmi amintesc povestea, la câţiva ani după ce mi-a stârnit cascade de hohote, aş merge oricând s-o revăd, pentru glumele desăvârşite şi pentru personajele iscusite într-ale matrapazlâcurilor atât de familiare nouă…
 


Lasă un răspuns

Sus