Esti aici
Femeia.ro > Timp liber > Lifestyle > Cum sa te porti cand esti invitat la o nunta

Cum sa te porti cand esti invitat la o nunta

Desi la o nunta atentia este indreptata catre mireasa, mire si familiile lor, si invitatii au un rol in cadrul acestei celebrari.

Prezenta lor in sine la ceremonie si la petrecere reprezinta un cadou facut mirilor, iar anumite reguli de eticheta incep de la primirea invitatiei.

Respecta ce scrie in invitatie

Uita-te pe plicul in care primesti invitatia pentru a vedea exact cui i se adreseaza. Daca poti veni insotit, va scrie „Domnul John Phelps si invitata sa/ invitatul sau”.

Daca iti poti aduce si copiii, fie vor primi si ei cate o invitatie, fie numele lor vor fi trecute sub al tau pe plic.

Daca cei mici nu sunt inclusi, nu este cazul sa pui la indoiala decizia gazdei, sa discuti cu ea pe aceasta tema sau sa-i ceri sa faca o exceptie. Nu adauga tu numele lor in raspunsul la invitatie si nu te prezenta cu ei la eveniment.

RSVP. Imediat.

RSVP este prescurtarea expresiei din limba franceza „repondez s’il vous plait”, ceea ce inseamna „va rugam sa raspundeti”.

Cea mai importanta obligatie a unui invitat la nunta este sa raspunda imediat in ceea ce priveste prezenta sa la eveniment, in special daca nu va putea merge. Invitatii care nu raspund prompt sau deloc reprezinta una dintre principalele probleme care dau dureri de cap mirilor.

In ultima vreme, este tot mai simplu sa raspunzi la o invitatie. De obicei exista un card simplu de completat si chiar un plic cu timbru, cu adresa destinatarului trecuta, pentru a facilita aceasta sarcina minora. In caz contrar, scrie o simpla nota formala si anunta intentiile tale.

Trimite un cadou

Daca esti invitat la ceremonie, si nu doar la receptie, ar trebui sa trimiti un cadou, chiar daca nu participi. In general, cadourile sunt trimise miresei inaintea nuntii. In unele locuri, darurile sunt aduse la nunta.

Daca esti informat ca mirii si-ar dori o donatie, respecta-le dorinta. Nu exista o limita de buget, pentru cadoul pe care il faci. Trebuie sa te gandesti la bugetul de care dispui si la relatia pe care o ai cu mirii.

Suma pe care o vei cheltui pentru cadoul pentru nunta surorii va fi diferita de cea in cazul unei colege de serviciu sau foste colege din facultate.

Poarta-te cum nu se poate mai bine

Alege o tinuta potrivita pentru locul in care are loc evenimentul, momentul zilei si cat de formala este nunta.

Respecta ora la care trebuie sa ajungi. Verifica adresa si care sunt posibilitatile de parcare, nu lasa aceste detalii la voia intamplarii. Fii respectuos in timpul ceremoniei – asta inseamna sa inchizi telefonul mobil. Parintii trebuie sa fie pregatiti sa scoata copiii care plang sau nu sunt cuminti afara.

Salutati-va gazdele si multumiti-le pentru invitatie. Socializeaza cu ceilalti invitati la petrecere. In fond, invitatul ideal nu doar respecta codul vestimantar si programul, ci se si simte bine si se bucura de intalnirea cu ceilalti. Toti invitatii contribuie astfel la realizarea unei nunti reusite.


Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus