Esti aici
Femeia.ro > Timp liber > Lifestyle > Despre nutritia sanatoasa si excesele absurde

Despre nutritia sanatoasa si excesele absurde

Totul trece prin farfurie! De la sanatate pana la fericire, de la puterea de munca pana la linistea somnului noaptea, de la durerile de spare pana la cheful de viata. Exista alimente benefice, exista alimente care ne omoara incet si ne transforma in mumii dupa ce trecem in lumea celor drepti. Si pentru ca toata lumea stia asta, dupa politica si sport, toti ne pricepem la nutritie. Toata lumea stie care sunt regulile alimentatiei sanatoase, toata lumea stie ce e bine sa mananci si ce trebuie eliminat din dieta. Unde este adevarul?

Despre nutritia sanatoasa si excese, de la mancarea bio, pana la otravurile pe care le consumam fericiti cu gandul ca „putin, nu a omorat pe nimeni”.

Excesele

Ce inseamna excese? Parerea mea este ca intra in categoria excese si cei care consuma toata ziua junk food si bauturi acidulate, dar si cei care consuma (deseori doar din dorinta de a face pe interesantii – aceasta fiind un alt mod de iesi in evidenta si de a epata), doar alimente bio si „hrana curata”. In primul rand hrana curata in adevaratul sens al cuvantului cred ca nu consuma nimeni, pentru simplul motiv ca nu mai exista. Indiferent cat de bio este cultura de rosii, ploaie cade din cer si in picaturile de ploaie sunt noxe si alte mizerii pe care tot noi le-am imprastiat in atmosfera. Asa ca teoria cu „da, rosiile sunt sanatoase, dar numai daca sunt bio” este dupa parerea mea o ipocrizie vecina cu prostia. Eu cred ca rosiile sunt sanatoase daca sunt cumparate din piata, daca sunt batute de soare si daca nivelul de chimicale folosite de cei care le-au cultivat respecta normele. Si mai cred ca rosiile bio nu au nimic in plus, cu exceptia pretului astronomic care speculeaza dorinta de a face pe grozavii a celor care le cumpara.

Este exces stilul celor care au renuntat la carne, care manaca doar tocaturi de seminte in loc de lapte, soia murata in loc de carne, fructe si legume „eco”, fainuri integrale si fructe „din padure”. Din aceasta categorie fac parte cei care sunt robii etichetelor si care cred cu tarie ca toata lumea este cinstita, onesta si urmareste salvarea planetei prin agricultura eco. Eu nu cred ca etichetele spun mereu adevarul si nu cred ca normele sunt respectate pana la ultima cifra. Eu cred in calea de mijloc!

In pacatul excesului cad si cei care cumpara pur si simplu orice le ofera magazinele, unicul criteriu fiind pretul cel mai mic. A manca sanatos nu este scump, poate doar putin mai complicat, asa ca a te limita doar la salamuri pline de nitriti si la fructe si legume de plastic „la oferta” este un exces mai mult decat periculos.

Nutritia sanatosa si calea de mijloc

A manca sanatos, a fi in acord cu natura – atat cat a mai ramas din ea, este mult mai simplu decat pare. A manca sanatos inseamna a alege calea de mijloc. Carnea din marile magazine este mai sigura decat cea „bio” de la tanti Maria din piata. Macar stiu ca puiul din magazin (nu, fetele si baietii nu ajung la pubertate prea devreme din cauza hormonilor din carnea de pui ci pentru sunt indopati cu dulciuri si fast food si sunt grasi, iar pubertatea apare cand procentul de grasime corporala atinge o anumita valoare), si halca de carne e curata si nu risc sa ajung in spital dupa masa cu toxiinfectie alimentara. La fel si ouale, si faina (o sa-mi sara in cap femeile care spun ca faina produsa de nu stiu ce fabrica e toxica ca-i albita cu nu stiu ce chimicale, asta in timp ce aceleasi femei folosesc in casa un litru de clor pe saptamana), si multe din produsele fabricate industrial.

Calea de mijloc inseamna sa cumperi fructe si legume din piata, branza de la tarani, tot din piata, sunculita si alte preparate tot de la tarani. Acestea din urma sunt mai scumpe, dar iti faci un serviciu cumparand mai putin. Cat ar fi ele de „masluite” sunt infinit mai bune decat cele din magazine.

Calea de mijloc si nutritia sanatosa, fara excese inseamna sa faci mancare in casa, sa renunti la semipreparate, sa faci dulciuri (da! cu zahar) in casa, sa renunti la margarina si sa mananci unt, sa cumperi pepeni de Dabuleni, nu la supermarket, sa algi frutele cu nasul si dupa miros, nu dupa aspect, sa manaci in fiecare sezon fructele si legumele de sezon, nu rosii si capsuni de Craciun si struguri de Paste, sa mananci in fiecare zi doar o portie de carne, nu sa renunti complet la carne, sa inlocuiesti salamul din magazin, cu rulada de carne sau carne rece de pui ori curcan preparate in casa.

Calea de mijloc inseamna sa te adaptezi, sa alegi cu cap, sa gandesti cu mintea ta, sa respecti si sa te bucuri de ceea ce ai, fara excese. Calea de mijloc inseamna sa fii normal! 

Sursa foto: pixabay.com

 

Comments

comments

Lasă un răspuns