Esti aici
Femeia.ro > Timp liber > Divertisment > Documentare în premieră la TVR 1 în această primăvară

Documentare în premieră la TVR 1 în această primăvară

Breaking News – Dark News, luni-joi, ora 23.30; Cât valorează America? – vineri, ora 21.00; Istoria Cupei Mondiale de Fotbal – vineri, ora 22.00, Povestea celor trei pisicuţe – sâmbătă, ora 10.00 şi Spionii din cer – sâmbătă, ora 22.00.  

Din 12 martie, telespectatorii vor putea urmări la TVR 1 serii de documentare în premieră. Fie că este vorba despre Breaking News – Dark News, o serie documentară care va decripta crime care au făcut istorie în întreaga lume, despre serialul care ne prezintă Istoria Campionatului Mondial de Fotbal sau filmul documentar de sâmbătă dimineaţă dedicat copiilor, toate aceste producţii se vor regăsi în această primăvară la TVR 1.

În contextul unei lumi bombardate cu fake news, din 12 martie, TVR 1 începe difuzarea unui serial documentar care ne ajută să înţelegem mai bine cum faptul divers a reuşit, de-a lungul istoriei, să ne marcheze conţiinţele. Astfel, în fiecare zi, de luni până joi, ora 23.30, la TVR 1 este programată seria documentară Breaking News – Dark News, producţie Franţa, 2017. De la Jack Spintecătorul la Drama din Anzii Cordilieri, cele 10 episoade ale seriei Breaking News – Dark News, realizate de Emmanuel Blanchard şi Dominique Kalifa, dezvăluie pagini întunecate ale istoriei ce au lăsat urme, la vremea lor, mai ales din cauza promovării unor subiecte pe prima pagină a ziarelor. Psihologi, criminalişti, sociologi, istorici decriptează ştirile senzaţionale despre crime violente, accidente sau sinucideri şi ne arată, o dată în plus, cât de fragili suntem. Trecând prin decriptarea unui fapt divers şi acoperirea lui mediatică, dar şi prin legenda care   s-a născut în jurul lui, seria documentară Breaking News – Dark News ne invită să revizităm o pagină a istoriei noastre.

Cât valorează America?”  V-aţi pus această întrebare? În documentarul cu acelaşi titlu, în regia Gabriellei Polletta, însuşi Donald Trump evaluează în dolari majoritatea bogăţiilor SUA – petrol, apă, case… După cum singur spune: „Sunt Donald Trump şi pun un preţ pentru tot ce se află în America!”. Vineri seară, la ora 21.00, aflăm răspunsul în documentarul ce va fi difuzat în premieră de TVR 1.

Şi tot vinerea, la TVR 1 ne pregătim pentru luna de foc a acestei veri dedicate sportului rege – fotbalul. Din 17 martie, la ora 22.00, la TVR 1, telespectatorii sunt invitaţi să răsfoiască file din Istoria Cupei Mondiale de Fotbal, film documentar care include, în imagini full HD, povestea competiţiei de fotbal care începe cu ediţia din 1930 şi ajunge până în vremurile moderne. Mari momente, goluri şi ratări memorabile, scoruri neaşteptate, încleştări, cei mai buni jucători şi antrenori de fotbal – toate acestea demonstrează ţelul, pregătirea, pasiunea, dar şi dramatismul istoriei celor aproape 100 de ani de campionat mondial de fotbal. Toate acestea ne arată de ce fotbalul este unul dintre cele mai iubite şi urmărite sporturi în întreaga lume.

Pentru copii, TVR 1 difuzează sâmbătă, 17 martie, de la ora 10.00, Povestea celor trei pisicuţe, un alt documetar producţie Franţa 2015, realizat de Emma Baus. Au fost odată ca niciodată… trei pui de pisică – unul care abia s-a născut la o fermă, altul, nespus de alintat, la Tokyo şi un al treilea, parţial sălbăticit, într-o insulă grecească.Trei pisici, trei destine, trei universuri. Acest documentar ne transportă în miezul unor poveşti emoţionante şi surprinzătoare, pretext pentru a descoperi tainele acestor feline atât de iubite.

Sâmbătă seară, de la 22.00, la TVR 1 este programat documentarul Spionii din cer, o altă premieră din grila de primăvară, producţie SUA 2013. Pentru prima dată în istorie, avem acces în înteriorul ultra-secretei Agenţii Guvernamentale Americane care derulează Programul de Spionaj via Sateliţi. Foarte puţină lume ştie de existenţa ei. Se numeşte National Reconnaissance Office – Centrul Naţional de Supraveghere – şi de peste 50 de ani a reprezentat ochii şi urechile din spaţiu ale naţiunii americane.

 

Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus