Esti aici
Femeia.ro > Timp liber > Evenimente > Academia UNESCO a tinerelor femei

Academia UNESCO a tinerelor femei

În perioada 23 – 29 august 2017, Comisia Națională a României pentru UNESCO va organiza la București prima ediție a proiectului ACADEMIA UNESCO A TINERELOR FEMEI, la care sunt invitaţi să participe tineri și tinere cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani din peste 10 state europene.

Este un proiect–pilot care are ca temă în această primă ediție problematica de gen și lupta împotriva xenofobiei, extremismului și agresiunii. Proiectul figurează în agenda UNESCO cu titlul „UNESCO’S ACADEMY OF YOUNG WOMEN – The fight against Xenophobia, Extremism and Aggression”. ACADEMIA UNESCO A TINERELOR FEMEI – Lupta împotriva xenofobiei, extremismului și agresiunii – va fi realizată în colaborare cu Institutul Cultural Român. Evenimentul se va bucura de participarea unor specialiști în problematica de gen, educație interculturală, formarea de rețele și parteneriate, comunicare, design etc.

Abordând această tematică, în consens cu obiectivele de dezvoltare ale ONU,  precum și ale campaniei desfăşurate de UE în anul 2017 pentru eliminarea violenței împotriva femeilor, evenimentul îşi propune să contribuie la stabilirea pe plan regional a unei societăți bazate pe non-violenţă, pe înțelegere și solidaritate, pe dialog, cooperare și pace.

Prima Academie UNESCO a Tinerelor Femei va include trei sesiuni de formare:
1. comunicare și PR pentru organizații;
2. educație interculturală ca principal instrument de înțelegere și depăşire a
barierelor culturale, de prevenire a conflictelor rasiale sau etnice;
3. crearea unor atitudini active pentru a combate extremismul și violența
împotriva femeilor, stabilirea de parteneriate și rețele de solidaritate pe aceasta
temă.

Principalele rezultate ale proiectului vor fi sintetizate de participanţi și organizatori într-o revistă care va fi realizată în timp real, în cadrul evenimentului. Aceasta va circula atât în format electronic, cât și tipărit, urmând sa fie distribuită delegațiilor participante la Conferința Generală UNESCO de la Paris, din toamna acestui an, la care vor fi prezenţi reprezentanţi ai guvernelor din peste 200 de ţări.

De asemenea, vom fi deosebit de onoraţi de prezenţa dvs. la deschiderea lucrărilor Academiei UNESCO, alături de reprezentanţi ai UNESCO România, Corpului Diplomatic acreditat la Bucureşti, miniştri, personalităţi ale lumii culturale etc. Deschiderea oficială va avea loc miercuri 23 august a. c., orele 19.00, la sediul Institutului Cultural Român, Aleea Alexandru nr 38. Închiderea oficială a lucrărilor Academiei UNESCO va avea loc luni, 28 august orele 19.00 la sediul Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO, str. Cehov nr 8.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus