Esti aici
Femeia.ro > Timp liber > Evenimente > De Ziua Internațională a Femeilor s-a lansat Federația Patronatelor Femeilor Antreprenor

De Ziua Internațională a Femeilor s-a lansat Federația Patronatelor Femeilor Antreprenor

De 8 martie, Ziua Internațională a Femeii, a fost celebrată la Palatul Parlamentului prin Gala “Din apreciere pentru tine”, evenimentul de lansare al Federației Patronatelor Femeilor Antreprenor, cea mai puternică entitate asociativă feminină din România.

Federația Patronatelor Femeilor Antreprenor (FPFA) a fost creată pentru a susține implicarea femeilor în viața economică și socială a ţării și își propune reprezentativitate la nivel național și crearea unui sistem de suport institutionalizat pentru antreprenoarele din România.

Un tur de forță alături de peste 1.000 de femei curajoase din întreaga țară, acțiunea de lansare prezentată de Pavel Bartoș, a sărbatorit curajul, implicarea și viziunea femeilor antreprenor din România. Preşedintele României, domnul Klaus Johannis, a transmis un mesaj de apreciere şi sustinere la lansarea Federaţiei Patronatelor Femeilor Antreprenor, invitând reprezentantele puternicei organizații la consultări privind Proiectul de ţară. “Am convingerea că, şi prin eforturile şi implicarea dumneavoastră, economia şi societatea noastră va progresa în deplin acord cu viziunea pro-activă, cu valorile şi pasiunea neobosită care vă caracterizează munca… Aproape 40% dintre afacerile din România sunt conduse de femei„.

Se simte nevoia mai mult decât oricând de solidaritate, în ideea că 100 de paie separate nu servesc la mare lucru, dar dacă le legi împreună ca să faci o mătură, poți face curățenie cu ele, a declarat Cristina Chiriac, Președinta FPFA.

Mai multe informații despre Federația Patronatelor Femeilor Antreprenor puteți găsi pe site-ul www.ffa.com.ro

 

 

 

Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus