Esti aici
Femeia.ro > Timp liber > Evenimente > Ia românească sărbătorită la Ankara în beneficiul copiilor refugiați

Ia românească sărbătorită la Ankara în beneficiul copiilor refugiați

La 7 iunie 2018, Ambasada României în Republica Turcia, împreună cu organizația SHOM (Spouses of the Heads of Missions) și cu sprijinul Reprezentanței UNICEF în Turcia, a organizat un eveniment caritabil de celebrare a iei românești în beneficiul copiilor refugiaților sirieni care locuiesc în zona metropolitană Ankara. Activitatea s-a derulat sub egida Centenarului Marii Uniri a României și a celebrării a 140 de ani de relații diplomatice dintre România și Republica Turcia.

În cadrul evenimentului au fost prezentate costume populare românești cu o vechime de peste 100 de ani, aflate în patrimoniul Ambasadei României în Republica Turcia

Au fost organizate un mini-bazar și o tombolă cu produse tradiționale românești și internaționale, fondurile strânse urmând să fie utilizate pentru cumpărarea de îmbrăcăminte pentru copiii refugiaților sirieni și donate centrului Al-Farah ASAM (Association for Solidarity with Asylum Seekers and Migrants) din Ankara.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus