Esti aici
Femeia.ro > Timp liber > Evenimente > Premieră la TNB: Regele Moare de Eugene Ionesco

Premieră la TNB: Regele Moare de Eugene Ionesco

Teatrul Naţional I. L. Caragiale din Bucureşti anunţă premiera cu piesa Regele moare de Eugène Ionesco, un spectacol cu mari actori, o piesă de referinţă a literaturii contemporane, adusă în scenă de un tandem regizoral îndrăgit, tinerii Andrei şi Andreea Grosu, fondatorii Unteatru, cel devenit un teatru dintre cele mai apreciate.

Regele moare este o montare care nu vrea să epateze prin decor sau costume, ci, în primul rând, o reîntâlnire cu un cuplu actoricesc care ne oferă un regal artistic cu fiecare apariţie scenică, Mariana Mihuţ şi Victor Rebengiuc, alături de care, Ana Ciontea, Florentina Ţilea, Şerban Pavlu şi Richard Bovnoczki ne spun o poveste în care timpul se dilată şi distanţele se micşorează ca prin magie.

În ciuda titlului, spectacolul este consolidat de pofta de viață și de incapacitatea omului de a face pace cu moartea.

Premiera oficială este programată pentru data de 28 noiembrie, ora 19.30, Sala Mare.

Următoarea reprezentaţie va avea loc pe data de 17 decembrie 2017. Biletele se pot achiziţiona de la Casa de bilete TNB, din foaierul Sălii Mari, precum şi online, pewww.mystage.ro.

Foto: Florin Ghioca/TNB

Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus