Esti aici
Femeia.ro > Timp liber > Evenimente > Regina Ana a României, parte din istoria noastră

Regina Ana a României, parte din istoria noastră

Vestea morții Reginei Ana a acoperit toată agitația zilei de ieri. Și este bine că a fost așa. În ciuda faptului că toți cei care au cunoscut-o au spus despre Ana, regina neîncoronată a României că era un exemplu de discreție și eleganță, anunțul trecerii ei în neființă ne-a oprit pe toți o clipa în loc. Și ne-a emoționat, ne-a întristat și ne-a făcut să înțelegem că trăim istorie…

Cine a fost, ce a făcut și cum a fost viața ei de Regină am aflat. Tot ce înseamnă mass-media s-a străduit din răsputeri să găsească acel ceva special în știrile, informațiile, comentariile lor. Și așa toți am aflat ce nu știam… Cu siguranță mai sunt multe, foarte multe de spus, iar toate vor ajunge la urechile noastre.

10898207_762235630491092_696984447583849483_n

În replică am adunat aici ceea ce au spus oamenii simpli despre Regina Ana a României. Gândurile oamenilor ca mine și ca tine. Primele, cele mai sincere. Acestea sunt doar câteva din mesajele oamenilor. Le-am adunat de pe paginile de Facebook, locul unde noi toți spunem, de cele mai multe ori, simplu, doar ce simțim cu adevărat.

Irina: Regina Ana a murit. Principesa de Bourbon – Parma. O forta a timpurilor 🙁 Si plang.

Teo Trandafir: ”Regina Ana nu mai e… S-a sfarsit si o poveste de dragoste care a durat 67 de ani! Regele si Regina s-au cunoscut la Londra in 1947.
Regele Mihai I i-a cerut mana principesei Ana de Bourbon-Parma la numai o saptamana de la prima lor intalnire. Casatoria Regelui a marcat si inceputul unui exil de 44 de ani. Regele Mihai I si Regina Ana au cinci fiice: Principesa Mostenitoare Margareta, Principesa Elena, Irina Walker, Principesa Sofia si Principesa Maria. Dumnezeu s-o odihneasca in pace!”

Într-o postare a celor de la Historia se scrie: Regina Ana de Bourbon are şase nume. Pe al şaselea l-a descoperit, din întâmplare, abia în 1999. „Eram în căutarea unui extras de act de naştere pentru fiica mea, Margareta. Am fost surprinsă să constat că şi pe mine mă cheamă Margareta. De altfel, nu prea îmi aduc aminte pe de rost cum mă cheamă”. Prenumele exacte ale reginei Ana sunt Anne Antoinette Francoise Charlotte Zita Marguerite. Regina explică: „Părinţii mei s-au simţit obligaţi moral să-mi dea atâtea prenume, fiindcă aveam pe puţin 12 mătuşi. Trebuia să fim diplomaţi cu toate, dar, în acelaşi timp, trebuia, totuşi, făcută o selecţie”.

Altcineva postează un citat care i-ar aparține Reginei: ”Trăiesc prezentul. Mâine vine mereu cu un mare semn de întrebare!”

„Dacă românii ar ajunge să fie mândri din nou de ei însiși…” spunea Regina Ana a României. Să-i păstram vie amintirea!

Cineva spune: ”Regina ANA – REGALITATEA e ceva interior, deci nu se reduce la BIJUTERII”

Altcineva scrie: Un moment trist… Sincere condoleanțe Familiei Regale. Cuvintele de mare însemnătate care o vor defini pe Majestatea Sa Regina Ana pentru eternitate: “Nu trebuie să fii nobil ca să fii mare”.

Andrei Muraru, în Republica: „Eram în mașină și el a ales momentul de a-mi cere mâna într-un mod original. Era la volan, așa că ne-am adresat cuvintele care ne promiteau unul altuia fără să ne privim în față, doar drumul șerpuitor din fața noastră. Am reflectat îndelung, pentru că răspunsul nu era ușor. Am spus „da”. Imaginea aceasta a amândurora privind către înainte nu era întâmplătoare. Toată viața noastră asta am făcut: umăr la umăr, ne-am ajutat unul pe altul și am fost complici, fără să ne uităm unul la altul, ci privind amândoi, ca o singură ființă, drumul șerpuitor din fața noastră.”. […] Există o poezie pe care România o are, eu am văzut-o”

O doamnă din Iași: ”Ce frumoasă poveste de iubire au avut Regina Ana și Regele Mihai!… Până când viața i-a despărțit. Azi.
Drum bun în lumină!

În mod special am remarcat și ne-au înduioșat mesajele lui Nicolae de Roumanie Medforth Mills.
Nicolae a scris: Dumnezeu să te ierte, Regina mea blândă!
O femeie cu un caracter tare ca o piatră şi o bunătate nobilă, pe care nu le-am întâlnit la altcineva.
Urmează un doliu care învăluie naţiunea în durere. Cu ochii în lacrimi, îi rog pe români să se roage pentru sufletul Reginei şi pentru sănătatea Regelui.
De la bunica mea am învăţat că tăcerea şi discreţia, atunci când le simţi ca principii de neclintit, nu sunt un simbol al slăbiciunii, ci al tăriei şi demnităţii”.

Doua fotografii au insoțit mesajele.

Sursa foto: Mihai Covrig

13900337_1168807349836751_1209022895491839000_n

Presa internațională a anunțat decesul Reginei Ana cu eleganță, sobrietate și respect față de Casa Regală a României.

Citeste si:

Sursa foto: Casa Regală a României




Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus